Spitalele, loc de refugiu pentru cei fara adapost

Numarul persoanelor care nu au avut niciodata o casa sau care si-au pierdut locuinta din cauza saraciei este, pe zi ce trece, tot mai mare. Odata cu racirea vremii, amaritii fara adapost cauta o solutie pentru a putea trece iarna. De regula, cei mai tineri comit infractiuni minore pentru a fi "cazati" in penitenciar, iar cei mai in virsta stau la portile spitalelor si cersesc bunavointa cadrelor medicale. Desi se confrunta cu mari probleme financiare, asezamintele spitalicesti gasesc inca resurse pentru a-i ingriji si adaposti pe cei fara nici un capatii.
Spitalul Municipal "Elisabeta Doamna" este una din institutiile care acorda in mod regulat ajutor batrinilor, asigurindu-le asistenta medicala si ocupindu-se chiar de institutionalizarea acestora. Directorul spitalului, medicul Mariana Pavel, sustine ca, desi unitatea se confrunta cu mari probleme financiare, a incercat de fiecare data sa le intinda o mina de ajutor tuturor celor care i-au solicitat acest lucru. "Saptaminal, in spitalul nostru ajung persoane intr-o stare de degradare fizica accentuata. De regula, acesti oameni sint adunati de pe strazi de angajatii diferitelor institutii care se ocupa de protectia sociala. Ni se cere sa-i ajutam, iar noi facem acest lucru, cu toate ca spitalul are propriile lui probleme", ne-a declarat doctor Mariana Pavel.
"Daca copiilor nu le e dor de mine, nici mie nu mi-e dor de ei"
Cel mai recent "client" al Spitalului Municipal este un barbat de 54 de ani, care a locuit pina acum citeva zile in spatele Facultatii de Mecanica, intr-o casuta de carton. Ionel Lefter sta pe strazi de aproape zece ani. El spune ca viata lui s-a schimbat in rau cind i-a murit sotia. "Locuiam in Micro 19 cind am ramas fara nevasta. Era pe vremea lui Ceausescu. Mi-am lasat cei doi copii, de 17 si 19 ani, in locuinta si mie mi-a dat statul garsoniera in Micro 40." Dupa Revolutie, Lefter si-a pierdut locul de munca. "Lucram ca lacatus la Uzina Mecanica. M-au dat afara dupa 20 de ani de munca, am intrat in somaj si deodata mi-am dat seama ca nu mai am nici un rost. In garsoniera am mai locuit vreo doi ani. Datoriile la intretinere s-au acumulat, iar eu nu le-am mai putut plati. Au venit cei de la Primarie, m-au dat afara si asa am ramas pe drumuri. Am dormit prin case darapanate, prin boscheti, pe unde am putut", povesteste Ionel Lefter. El spune ca cei doi copii ai lui si-au intemeiat familii si au plecat din Galati. "Nu vin sa ma vada, nu mai stiu nimic de ei. Cind o sa le fie dor de mine, atunci o sa-mi fie si mie dor de ei", ne-a spus batrinul, aproape plingind.
Plin de paduchi si cu barba pina la briu
Ionel Lefter s-a hotarit in urma cu citeva zile sa sune la Salvare si sa ceara ajutor. El spune ca nu mai putea suporta frigul de sub cartoanele cu care statea acoperit zi si noapte, nici foamea si nici durerile de picioare pe care le are datorita unei artrite mai vechi. Directorul Spitalului Municipal, institutia unde se afla internat batrinul, spune ca a fost de acord sa-i acorde sprijin."In urma cu citeva zile am fost sunati de la Protectia Sociala si intrebati daca putem ajuta o persoana care pina acum a dormit in strada. Nu am refuzat. Cind a venit la noi, avea barba pina la briu, era netuns si era plin peste tot de paduchi. Infirmierele si asistentele l-au spalat doua ore si l-au imbracat cu haine curate ca sa arate si el a om", ne-a spus doctor Mariana Pavel. Conducerea spitalului cauta solutii pentru a-i putea gasi un loc intr-un azil de batrini. "Incercam sa-l institutionalizam. Daca va ajunge iar pe strazi, se va umple din nou de paduchi, iar in spital nu-l putem tine totusi la nesfirsit. O zi de spitalizare costa aproape 200.000 lei, iar sumele alocate de noi pentru asemenea cazuri sint destul de mari. In mod normal, Primaria ar trebui sa ne deconteze acesti bani, dar nu avem inca cadrul legislativ pentru a solicita acest lucru", ne-a mai spus directorul Spitalului Municipal, doctor Mariana Pavel. (Camelia PRICOPE)