Eurotrip
mesterescu

miercuri, 26.11.2014

Gilceava politica in jurul statuii lui Cuza

Din istoria Iasului

GALERIE
%PIC_TITLE%
    - +

    Dupa nenumarate polemici, incepute in 1903, inaugurarea statuii lui Alexandru Ioan Cuza din Iasi avea loc pe 27 mai 1912. Autoritatile au acordat o atentie extraordinara evenimentului. Doua sute de agenti de politie, dintre care jumatate deghizati in tarani, au fost pregatiti pentru a feri evenimentul de tulburari. Prezenta regelui Carol I nu a fost sigura pina in ultima clipa, dar autoritatile doreau sa se asigure oricum ca nu se vor produce manifestari antiregale, anticentraliste sau ofensatoare fata de puterile vecine. 

    Unii au vrut sa mareasca neaparat miza inaugurarii de la Iasi, sustinind ca evenimentul ar fi fost un memento neplacut pentru monarhul insusi, obligat sa se intoarca intr-un loc de care nu il legau amintiri prea frumoase. In 1883, venirea lui la inaugurarea statuii lui Stefan cel Mare provocase o scurta criza in relatiile cu Austro-Ungaria. Nicolae Iorga aminteste si de un incident produs in 1887, cind regele, aflat in fata hotelului Traian, „fusese suierat si bombardat cu mere putrede de tinara aristocratie opozanta a orasului".

    Sarbatoare pentru Cuza sau pentru Carol I?

    Spre a evita asemenea neplaceri, regele s-a implicat el insusi in definitivarea programului si mai ales in fixarea, mai bine zis in scurtarea listei vorbitorilor. Presa de stinga a ironizat regia ceremoniilor de la Iasi, insistind pe faptul ca s-ar fi dat mai multa atentie lui Carol decit lui Cuza. Astfel, la rubrica Nazbitii, „Adevarul" din 29 mai 1912 glosa: „Mult trebue sa mai fi ris Voda Cuza, daca cumva a auzit din slava in care se afla discursurile ce s-au rostit eri. Dupa ce Voda a ingaduit politicienilor ca sa-l sarbatoreasca pe predecesorul sau, n-a putut sa joace o festa mai mare decit sa vie si el la aceasta sarbatoare. Primo, pentru ca le-a scurtat discursurile. Secundo, fiindca i-a facut pe cei mai multi sa fie foarte parcimoniosi cu laudele pentru Cuza si foarte galantoni cu cele pentru dinsul. Nu stii cine a fost sarbatorit: Cuza sau Voda Carol?".

    De ce se aminase atit de mult inaugurarea statuii? Fusesera multe pricini obiective, financiare si tehnice. Motivele politice au jucat insa un rol cel putin la fel de important. Cel care era acuzat ca a pus multe piedici in calea ridicarii statuii era liberalul D.A. Sturdza. Ziarele se intrecusera in ironii si caricaturi care dezvaluiau opiniei publice motivul vechii ranchiuni fata de Cuza, stiut de multa vreme. G.T. Kirileanu, bibliotecar regal, dadea clarificarile necesare: „Cei ce cunosc de-aproape viata lui Cuza spun ca Sturdza ii era secretar si divulgind unui ziar strain o scrisoare secreta a lui Napoleon, de care nu stia decit Cuza si secretarul sau, Cuza i-a tras doua palme si dindu-l afara i-a dat si-un genunchi in cur. De atunci ura lui Sturdza impotriva lui Cuza". Resentimentele i-au ramas intacte chiar si dupa ce ajungea seful Partidului National Liberal, prim-ministru si presedinte al Academiei.

    Pacea de la Iasi?

    Carol I nu dorea atunci sa ii cheme la putere pe liberali, intrucit acestia se pronuntau pentru o politica externa activa dar riscanta, cumva diferita de expectativa preferata de rege in primavara lui 1912. Fidel politicii sale de echilibru si sistemului politic bipartit, axat pe alternanta la guvernare a liberalilor si conservatorilor, Carol se temea ca disensiunile din sinul celor din urma vor duce definitiv la farimitarea gruparii conservatoare. Take Ionescu formase deja un al treilea partid de succes, care destabiliza deja sistemul bipartid preferat de rege.

    Regele pleca asadar in provincie, odata cu toti marii lideri, sperind ca acolo, in context festiv si monden, departe de agitatia Bucurestilor, va reusi sa puna capat dezbinarii dintre conservatori, revigorind astfel un pion indispensabil al jocului politic de pina atunci. Mai concret, urmarea impacarea lui Maiorescu cu Take Ionescu si cu P.P. Carp. Cel dintii primise chiar un ultimatum in acest sens, care expira chiar la sfirsitul lunii mai, cind se inaugura statuia. in plus, regele mai trebuia sa dea satisfactie lui Dimitrie Greceanu, sef al conservatorilor ieseni, nemultumit ca nu primise nici un portofoliu in guvernul Titu Maiorescu. Serbarea de la Iasi era deci un time out, un prilej de a gasi o solutie agitatului an politic 1912.

    Imprevizibilul Iorga

    Nicolae Iorga nu se afla pe lista initiala a oratorilor. Impetuosul istoric era oricind susceptibil sa formuleze critici la adresa guvernului, a politicii lui externe sau agrare. Avea sa fie acceptat numai ce dupa studentii din Iasi si Bucuresti remiteau o cerere comitetului care organiza serbarile. in plus, comilitonul sau, A.C. Cuza, polemiza, intr-o sedinta a comitetului de organizare a serbarilor, cu ministrul cultelor si instructiunii publice, Constantin C. Arion, sugerind ca „d. Iorga ar trebui sa vorbeasca pentru a nu se intimpla dezagremente, caci se poate prea bine ca poporul sa-l ceara". Finalmente, ministrul ceda, sugerind ca istoricul sa ia cuvintul in numele Universitatii bucurestene. Nimeni nu stia ce avea de gind sa spuna Iorga, dar organizatorii nu isi ascundeau ingrijorarea.

    Spre surprinderea tuturor, tribunul nu a trimis sageti antidinastice si nu a facut aluzii la situatia taranilor, „copiii" lui Al. I. Cuza. Ziarul „Fulgerul" a comentat imediat ca in schimbul „cuminteniei" sale, marele istoric devenea, putin timp dupa aceea, dascalul viitorului Carol II: „Coroborata cu discursul tinut de d. N. Iorga la inaugurarea statuii lui Cuza Voda - in care tamiia arsa primului rege al Romaniei era cu mult mai imbelsugata decit cea arsa in cinstea aceluia ce se sarbatorea - mergerea Printului Carol la deschiderea cursurilor de vara de la Valenii de Munte - si nu numai pentru deschiderea lor - nu poate fi socotita decit drept moneda cu care batrinul nostru Suveran a tinut sa rasplateasca d-lui Iorga temenelile ce i le-a facut in acea ocazie".

    Spectrele anului 1907

    In lunile ianuarie-martie 1912, „Adevarul" marca in mod deosebit implinirea celor cinci ani de la rascoalele din 1907. Se punea accent pe vinovatia Bratienilor, care le reprimasera, apoi ascunsesera documentele compromitatoare, trimitindu-se totodata sageti insistente si spre regele Carol, socotit un complice al „calailor liberali". Nu este de neglijat seria de caricaturi pe care „Adevarul" le publica la rubrica numita Chestia zilei, aceea din 26 mai fiind strins legata de problema rurala si de statuia lui Cuza. Ea presupunea ca "la monumentul lui Cuza doi tarani vorbesc linga statuia inca dezvelita: «E bine de el cit e inca legat la ochi! Cind l-o dezlega si-o vedea ce-i in jurul lui, teama mi-e ca fuge de pe piedestal»".

    Iorga a profitat cel mai mult de nemultumirile taranilor. Agentii de politie care il tineau sub supraveghere pe Iorga notau ca istoricul nu a pierdut prilejul de a se amesteca printre tarani si a-si propaga ideile politice: „in ziua de 27 mai curent, dupe terminarea discursurilor si defilarii din fata statuii fostului Domnitor Alexandru Ioan Cuza, la Iasi, Domnul Iorga s-a dat jos de la tribuna ducindu-se in fata statuii unde a fost inconjurat de 40-50 tarani moldoveni, intre care unul din ei, care m-am informat ca se numeste Nicolae Verceanu, din satul Veresti, (...) autorizat fiind de ceilalti sateni, a intrebat pe Dl. Iorga, ca pentru ce M.S. Regele nu a spus in discursul sau ca va da pamint taranilor si veteranilor cum a dat fostul domnitor Cuza, care a lasat statului multe mosii, iar Dl Iorga intre alte explicatiuni le-a spus sa fiti uniti dupa cum v-am spus eu totdeauna, sa nu mai dati votul vostru fiecarui strain de localitate (...) si sa alegeti dintre dumneavoastra deputati (...) ca atunci M.S. Regele va tine seama ca voi v-ati desteptat si nu mai puteti tolera ca sa fiti speculati de partidele politice si va va da drepturile ce le aveti; va zic fiti uniti, ascultati pe invatatori din comune, carora le-am dat eu instructiuni si le voi mai da".

    Chermeza pentru tarani

    Nu intimplator, comitetul de organizare a serbarilor si-a dorit o prezenta mai consistenta a taranilor la acele manifestari inchinate lui Cuza. Parcurgind programul zilelor de 27-28 mai observam dorinta politicienilor de a sublinia importanta venirii taranilor la un eveniment creat de elite. Ne gindim mai ales la prinzul pe iarba verde din Copou, la care erau invitati, pe 28 mai, circa 2.000 de tarani. Ei primeau cite o cana cu vin, pe care era incrustat chipul lui Cuza, si cite o medalie comemorativa. Ministrul de interne, C.C. Arion, ministru al agriculturii Ioan N. Lahovary, prefectul Iasului C.L. Negruzzi si prefectul politiei Al. Stroja treceau pe la fiecare masa, discutind cu satenii.

    La un moment dat lumea incepea sa joace hora unirii, presa dind asigurari ca toata petrecerea fusese filmata. Era un efort vizibil de a semnifica o anumita concordie a paturilor sociale, de a ipostazia corpul social in ansamblul sau. intr-o adresa a primariei catre ministerul de interne se recunostea ca statul roman oferise un fond de 60.000 de lei, tocmai pentru a se da acelui moment un „caracter national". Fara acordul primariei, comitetul organizator ceruse insa prefecturilor din tara sa trimita delegatii de sateni, sub cuvint ca toate cheltuielile care rezultau din acest fapt (gazduire, hrana, un prinz cimpenesc pentru 2.000 de persoane) urmau sa fie suportate de edilii Iasului.

    Initiativa cu pricina a avut o consecinta imediata, vizibila, in sensul ca multi dintre tarani au trebuit sa isi cerseasca hrana inca din prima zi a serbarilor, si o urmare mai profunda, financiara, adica un deficit bugetar de 40.000 de lei.

    Hora Unirii nu s-a dansat in Piata Unirii

    Pentru statuia lui Cuza fusese rezervata initial „Piata Noua", piateta din fata actualului hotel Continental. In Piata Unirii urma sa fie ridicat un monument alegoric al unirii. La 14 septembrie 1910, Xenopol prezida mitingul de protest impotriva utilizarii acestei locatii pentru statuia lui Cuza. A doua zi, primarul Iasilor, Nicolae Gane, se plingea primului ministru Ionel Bratianu, scriindu-i despre inconsecventa lui Xenopol si A. C. Cuza. Primarul dadea si detalii: pe 10 februarie acelasi an, cei doi acceptasera in scris locul ales de primarie, multumindu-le chiar edililor ieseni. S-a procedat apoi la cumpararea si darimarea unor cladiri, apoi la asfaltarea locului vizat. "Abia acum D-nii profesori Xenopol si Cuza au avut tristul curaj sa intreprinda o campanie contra comunei si sa agite tinerimea universitara, scria primarul... N-au menajat expresiunile la adresa guvernului si a primariei si au delegat o comisiune care sa mearga la M.S. Regele pentru a reclama Piata Unirii".

    Adversarii lui Xenopol si A. C. Cuza aveau propriile argumente, aratind ca in 1857 si 1859 Hora Unirii nu se jucase in Piata Unirii, atunci plina de tarabe si murdara, ci in fata fostului hotel Petre Bacalu, situat, cu aproximatie, pe locul actualului cinematograf Victoria. Piata Unirii nu fusese contemporana cu Al. I. Cuza, neexistind atunci nici ca spatiu deschis, nici ca toponim: "...dupa ispravirea domniei Lui Cuza Voda, repausatul Scarlat Pastia, devenind proprietarul vechilor imobile, le-a darimat si a cladit in fund Hotelul Traian, iar in fata, pe locul dughenelor darimate, o gradina inconjurata cu grilaj de fier", explica A. D. Holban, unul din membrii comitetului preocupat de statuie. „Mult mai tirziu, continua Holban, aceasta gradina a fost si ea cumparata de primarie si transformata in piata publica - botezata cu numele de Piata a Unirii...".

    Pe banii evreilor

    Cum A. D. Xenopol, A. C. Cuza si N. Iorga recunoscusera si ei ca Hora Unirii se jucase in fata hotelului Petre Bacalu, Holban nu intelegea insistenta lor pentru o piata inexistenta in 1859 si lipsita, in consecinta, de vreo semnificatie istorica. Gilceava a mai durat citeva luni: la sfirsit de octombrie 1910, Xenopol cerea cu insistenta Piata Unirii si ameninta cu varsari de singe, iar C. Climescu ii riposta, numimdu-l "agitator" si promitindu-i ca-l va da pe mina Parchetului. in cele din urma, se accepta punerea statuii in Piata Unirii, cu conditia ca toate cheltuielile survenite in urma acestei schimbari sa nu fie suportate de primarie, ci de aceia care venisera cu ideea.

    Chiar si la inceput de secol XX, Piata Unirii nu arata prea bine. Era inconjurata de o multime de birturi, carora li se adaugau niste pivnite si canale de scurgere ce trebuiau astupate spre a nu periclita stabilitatea monumentului.

    Pentru lucrarile suplimentare care trebuiau facute pentru amenajarea locului, Xenopol a gasit sprijin financiar la citiva intreprinzatori evrei. Astfel, si-a pus in cap presa nationalista si antisemita apropiata de Partidul Conservator, formatiune politica pe care Xenopol o parasise in favoarea „tachistilor". Aceasta observa malitios ca statuia lui Cuza se ridica cu „bani jidanesti", dintr-un „capriciu politico-electoral takist" si cu sprijinul interesat al ziarului „Adevarul", ziar care ar fi fost finantat de Alianta Israelita.

    A. D. Xenopol avea deja numeroase destule necazuri, trecerile sale de la junimisti la liberalii moderati, apoi la liberalii bratienisti si, dintr-o data, la conservatori, apoi la conservatori-democrati, repercutindu-se asupra felului in care presa de partid comenta insistenta lui pentru ridicarea monumentului in actuala Piata a Unirii din Iasi.

    Cu ochii pe vecini

    Pe 30 martie 1912, la Iasi, se organiza o intrunire prezidata de A.D. Xenopol, cel care avusese initiativa de a se comemora pierderea Basarabiei in 1812. Se riposta astfel ceremoniilor planuite la Chisinau, de autoritatile tariste, pentru ziua de 16 mai, cu scopul de a se celebra centenarul anexarii. S-a cazut de acord asupra unui program minimal, restrins la procesiuni, conferinte, cintece patriotice. In ciuda diferentelor de opinii, toti cei de fata fusesera insa de acord in privinta unui aspect: comemorarea sa nu para o initiativa oficiala care sa puna statul roman in dificultate. Cu alte cuvinte, sa nu se poata deduce ca exprimarea regretului dupa Basarabia si apropiata inaugurare a statuii lui Cuza, chiar de catre regele Carol, s-ar subsuma aceluiasi puseu „revizionist".

    Carol I nu a avut incotro si a trebuit sa faca in asa fel incit statul sa „infieze" serbarea de la Iasi, temperindu-i semnificatiile ultra-unioniste si aluziile la Basarabia. Prima masura luata de rege a fost sa amine inaugurarea statuii lui Cuza, disociind-o de manifestatiile indreptate impotriva jubileului organizat de rusi. Apoi, familia regala a recurs la subterfugiu folosit atunci cind dorea sa iasa cumva dintr-o atmosfera politica tensionata: traditionala excursie pe Dunare. Astfel, pe data de 16 mai, familia regala se gasea deja intr-o excursie cu barca, pe la pescarii.

    In ceea ce-i privea, actorii protestului orchestrat de filiala ieseana a Ligii Culturale intelegeau foarte bine riscurile gestului lor si, tocmai de aceea, incercau sa dea manifestatiei un ton cit se poate de moderat. Participantii la procesiunea de strada condusa de Xenopol au intonat, intr-adevar, „Desteapta-te romane" si „Pe-al nostru steag", dar lucrurile s-au oprit aici. Ajunsi in Piata Unirii, rectorul universitatii iesene, Gh. Bogdan, ii indemna pe manifestanti „sa se desparta in liniste". Intelegindu-se situatia delicata in care se putea trezi guvernul conservator, protestatarii nu s-au lasat atrasi de excesele patriotice facute in scopuri electorale.

    Amenintarea razboiului

    Episodul „16 mai" provoca totusi suficiente tensiuni: ne gindim in special la demisia lui Dimitrie Greceanu din functia de primar al Iasilor si la inlocuirea lui cu G. Botez. Defectiunea intervenea cu trei saptamini inaintea serbarilor dedicate lui Cuza si era motivata de faptul ca ministrul cultelor, C.C. Arion, s-ar fi opus intrarii lui Greceanu in guvern pe motiv ca a facut parte din comitetul contra serbarilor din Basarabia. Medierea pe care regele Carol avea sa o incerce cu ocazia venirii lui la dezvelirea statuii devenea astfel extrem de dificila cu cit presa dadea tot mai multe amanunte despre discordia din tabara conservatoare.

    Grijile trezite de serbarile si contra-serbarile din 16 mai erau oare exagerate? S-ar parea ca nu, de vreme ce se zvonea ca tarul Nicolae urma sa onoreze serbarile de la Chisinau. Mai mult, Carol I stia de o intelegere incheiata in martie, intre Bulgaria si Serbia, cu girul Rusiei, semnatarele obligindu-se, printre altele, sa se sprijine reciproc in cazul cind una dintre ele ar fi atacata de Romania sau Austro-Ungaria. Apoi, modificarea statu-quo-ului in Balcani parea iminenta odata cu razboiul italo-turc, celelalte tari din zona vazind o mare oportunitate in acest conflict.

    In lunile aprilie-mai, presa noastra a relatat, comentat si chiar exagerat anvergura ostilitatilor din zona Dardanelelor, creind o anume sensibilitate fata de o eventuala implicare a Romaniei intr-un razboi care, aparent, nu o privea. Articole de genul Romania amenintata de o invazie rusa nu aveau cum sa insenineze atmosfera cu o luna inainte de controversatele serbari jubiliare de la Chisinau. Sint temeri si speculatii care nu se legau direct de ceremoniile de la Iasi, dar care pot explica insa sovaielile, aminarile si politica de asteptare a batrinului Hohenzollern.

    In sfirsit, ceremonia

    Pina la urma, inaugurarea statuii lui Cuza a decurs fara probleme deosebite, presa vorbind de o atmosfera feerica. „Piata Unirii e pe deplin ocupata. La ferestrele otelurilor Traian, Europa si Romania se zaresc doamne si d-soare in toalete elegante, cu flori la piept, plus cocarda tricolora: Cuza Voda. Pe acoperamint s-a postat de cu noapte o lume imensa care cu rabdare asteapta momentul solemn", recunostea „Adevarul".

    Nu stim cum au stat realmente lucrurile, dar se observa cu usurinta faptul ca presa dorea sa transmita cititorilor sentimentul de asteptare incordata si de sarbatoare a tuturor romanilor: „lumea inca de pe la orele 5 dim. a inceput sa se indrepte spre Piata Unirii, instalindu-se pe la localuri publice si tribune. (...) Toate societatile din tara cu drapelele si coroanele au fost asezate de-a lungul pietei si strazii Cuza Voda, in timp ce, din Piata Unirii si pina la gara, pilcuri de oameni roiau in dreapta si in stinga, altii intorcindu-se si altii plecind la gara pentru a primi pe gloriosul nostru suveran", scria „Evenimentul".

    Nu se omiteau totusi aspectele mai comice. Bunaoara, nu a lipsit mult ca punctul culminant al serbarilor, dezvelirea monumentului, sa fie ratat, din cauza ca pinza de pe el cadea de la sine, luind asistenta prin surprindere. Solemnitatea a fost salvata insa de spontaneitatea lui Carol I: observind la timp defectiunea, suveranul se descoperea rapid si ordona garzii sa dea onorul, ca si cum gestul sau ar fi fost pregatit tocmai pentru acel moment.

    Pagina realizata de Andi Mihalache, cercetator stiintific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol"/ Au contribuit cu informatii profesorul Ioan Caprosu si arhivistul Arcadie Bodale


    Comentarii Facebook

    Ultima ora

    editorial

    Socoteala din PUG şi cea din târg

    Radu MEȘNIȚĂ

    Socoteala din PUG şi cea din târg

    Noul Plan Urbanistic General face minuni în Iaşi. Pentru moment, doar pe hârtie.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Uitarea vinovată

    Florin CÎNTIC

    Uitarea vinovată

    Dincolo de travaliul serios şi argumentat pe care istoricii se cuvine să îl asume asupra unei chestiuni atât de delicate şi de controversate a istoriei recente, avem obligaţia, toţi cetăţenii acestui oraş, să medităm la derapajele genocidale care ne marchează, vrem nu vrem, istoria locului şi, prin ricoşeu, identitatea.

    Celălalt fundamental (II)

    Tiberiu BRĂILEAN

    Celălalt fundamental (II)

    Pentru chinezi, nu există un început al lumii, un Demiurg. Au fost scutiţi de angoase cum sunt „păcatul originar”, sau ”alungarea din Paradis”. Ordinea se creează şi se menţine de la sine. Există un centru, dar matricea vieţii este vidul, vidul plin, plin de potenţialităţi, rădăcină a vieţii. Omul este, cum îl arată şi ideograma, un intermediar dorit virtuos între Cer şi Pământ, un veşnic pelerin pe Cale, la infinit.

    Senatorul porcilor (III)

    Radu PĂRPĂUȚĂ

    Senatorul porcilor (III)

    Ca să scape de chelie, senatorul Aurelian Mistreţeanu foloseşte un medicament minune trimis de Lică Sămădău de la Arad. Dar iată că apar alte neplăceri.

    Propunerea redactorului sef

    Un decalog al alegerilor prezidenţiale din Iaşi

    Un decalog al alegerilor prezidenţiale din Iaşi

    Votul de duminică are câteva lucruri specifice Iaşului. Am ales zece dintre acestea.

    Caricatura zilei

    Există predicţii mai proaste decât ale meteorologilor? Da!

     

    Editia PDF

    Intrebarea zilei

    Ce părere aveţi despre transportul RATP în Iaşi?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.