A venit si rindul consilierilor locali sa se spele pe miini de RATC

marți, 25 septembrie 2001, 23:00
2 MIN
 A venit si rindul consilierilor locali sa se spele pe miini de RATC

Acum doua zile, primarul a declarat ca presa si iesenii nu mai trebuie sa-i ceara lui socoteala pentru problemele orasului. "Intrebati Consiliul Local (CL) si pe membrii Consiliilor de Administratie (CA) ale regiilor de ce nu merg bine treburile in oras. Acestia sint numiti dintre consilieri si ei trebuie sa raspunda de felul cum decurge activitatea regiei in care iau decizii", a raspuns primarul, intrebat cit timp va mai dura situatia dezastruoasa din transportul local. Consilierii locali au ramas masca aflind ca legislativul, care emite hotaririle locale, trebuie sa-si asume responsabilitatile executivului. "Consiliul Local are doar putere legislativa, nu si executiva, cum este cazul primarului. Raspunderea pentru starea RATC nu poate fi pasata dintr-o parte in alta. Noi, cei din CA, nu conducem in locul directorului Girlea si nici nu avem puterea executivului in ce priveste luarea de masuri", a declarat Camelia Gavrila, consilier PD si membru in CA al RATC. Ea a mai spus ca regia locala de transport asigura un serviciu social care trebuie trebuie subventionat si, ca atare, sprijinit de la bugetul local. "Banii ajung foarte greu la regie, explicatia Primariei fiind ca bugetul pe acest an a fost supraestimat, iar incasarile zilnice sint foarte mici", a adaugat Gavrila.
Un alt membru al CA al RATC, consilierul PSD Ioan Haraga, considera ca primarul a omis sa spuna ca raspunderea pentru situatia regiei revine nu doar CL, ci si Primariei. "Primarul a incheiat un contract cu directorul Girlea, semnat de el, si nu de CL. Indiferent ce ar face CA al RATC, regia depinde de CL, deci direct de primar, care este ordonatorul principal de credite", sustine Ioan Haraga.
De aceeasi parere cu consilierul PSD este si Petra Carp, consilier PM. "Primarul are dreptate in privinta raspunderii membrilor CA, insa daca incercam sa aflam de ce s-a ajuns la aceasta situatie constatam ca de fapt regia mai are de primit miliarde de lei de la buget. Nu noi sintem ordonatori de credite, ci primarul. Si atunci cum sa raspundem noi, membrii CA, daca nu ni se dau bani de la buget?", a afirmat Petra Carp. (Bogdan P.)

Comentarii