Adrian S. s-a imbolnavit de botulism dupa ce a mincat peste marinat

marți, 20 octombrie 1998, 23:00
2 MIN
 Adrian S. s-a imbolnavit de botulism dupa ce a mincat peste marinat

Medicii de la Spitalul de Boli Infectioase au diagnosticat cu botulism, o boala extrem de rara, un barbat in virsta de 31 de ani, din Iasi. Adrian S. a ajuns la spital dupa ce a consumat marinata de peste, preparata in casa. Barbatul a declarat ca respectiva conserva o primise din Piatra Neamt si fusese preparata de o prietena a mamei sale, special pentru el. La citeva zile dupa ce a mincat din marinata, barbatul a prezentat diaree dupa care a avut constipatie. Acesta nu-si mai putea inghiti saliva si, in plus, a inceput sa vada dublu conturul obiectelor (diplopie). Initial acesta s-a prezentat la un medic oftalmolog, crezind ca este vorba de o afectiune oculara, dupa care Adrian S. a fost transportat la Spitalul de Boli Infectioase. Medicii spun ca pentru imbolnavire este suficienta o cantitate destul de mica de alimente cu toxine provenite de la microbul "Clostridium botulinicum". Bacilul se afla in intestinele animalelor, pe sol ori pe legume si zarzavaturi si se dezvolta in conditii de anaerobioza (lipsa aerului). "Conservele din peste sau carne de porc, cirnatii preparati in casa, carnea afumata din porc pastrate in conditii neigienice (temperatura crescuta, umiditate) pot fi un mediu favorabil dezvoltarii si multiplicarii bacilului. In plus si conservele din zarzavaturi sau legume insuficient spalate sau sterilizate pot fi la fel de periculoase", ne-a declarat dr. Erica Rudnic, medic primar la Spitalul de Boli Infectioase. Tocmai de aceea specialistii nu recomanda consumarea conservelor cu capacul bombat sau a zarzavaturilor din borcane care au prins la suprafata o pelicula de mucegai. "De fapt, odata patruns in organism, bacilul blocheaza transmiterea influxului nervos la nivelul sinapsei (legaturii) intre neuroni si fibrele musculare, fapt care determina, ulterior, paraliziile iar in cazurile grave moartea prin insuficienta respiratorie", a adaugat dr. Erica Rudnic. (Laura HUSARU)

Comentarii