Alexandru Calinescu va fi premiat azi de presedintele Jacques Chirac

joi, 13 mai 2004, 23:00
2 MIN
 Alexandru Calinescu va fi premiat azi de presedintele Jacques Chirac

Prof.dr. Alexandru Calinescu, directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” si colaborator permanent al „Ziarului de Iasi”, va primi astazi titlul de Cavaler al Ordinului National al Meritului (Chevalier de l’Ordre National du Merite), distinctie conferita de presedintele Republicii Franceze, Jacques Chirac. Ceremonia acordarii acestei distinctii va avea loc in aceasta dupa-amiaza, incepind cu ora 18:30, in Sala Senatului de la Universitatea „Al.I. Cuza”, iar cel care va inmina medalia va fi ambasadorul Frantei in Romania, Philippe Etienne. Ordinul National al Meritului, care este una din cele mai importante decoratii franceze alaturi de Legiunea de Onoare, a fost creat de presedintele Charles de Gaulle, in 1963. Din Ordinul National al Meritului fac parte, de drept, presedintele Frantei, care este Marele Maestru al Ordinului, Marele Cancelar al Ordinului si, dupa sase luni de la inceperea mandatului, primul ministru al Frantei. Ordinul National al Meritului se acorda unor personalitati franceze si straine cu merite deosebite, pentru servicii aduse Frantei si pentru activitatea lor publica si profesionala. Din Iasi, Alexandru Calinescu este primul care primeste acest ordin, care i se confera pentru intreaga activitate profesionala, didactica si publicistica, desfasurata deopotriva in tara si in Franta. Prof.dr. Alexandru Calinescu, socotit unul dintre cei mai importanti critici literari si eseisti romani, este autorul a cinci carti, cea mai recenta dintre acestea fiind „Interstitii”, editata la „Polirom”. Pentru prima sa carte, „Anton Holban – complexul luciditatii”, a primit in 1972 Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. Intre 1992 si 1997, Alexandru Calinescu a lucrat la Institutul National de Limbi si Civilizatii Orientale din Paris. Ambasadorul va mai inmina astazi insemnele de Chevalier des Palmes Academiques, acordate de Ministerul Francez al Educatiei, mai multor profesori si oameni de cultura din Moldova: Valentina Agrigoroaie – profesor consultant la Catedra de Franceza, Iulian Popescu – decanul Facultatii de Litere, Magda Jeanrenaud – conferentiar la Catedra de Franceza, Wanda Condurache – jurnalist la TVR Iasi, Emilia Munteanu – conferentiar la Universitatea din Bacau, Carmen Dinescu – profesor de franceza la UMF, si Eusebie Zbranca – seful Clinicii de Endocrinologie de la Spitalul „Sf. Spiridon”. (Mirela CORLATAN)

Comentarii