Doua dintre asistentele somere o iau de la capat cu greva foamei

joi, 02 martie 2000, 00:00
1 MIN
 Doua dintre asistentele somere o iau de la capat cu greva foamei

La nici 24 de ore de la incetarea grevei foamei, doua dintre cele cinci asistente care au recurs timp de noua zile la aceasta forma extrema de protest ameninta ca o vor lua de la capat daca Spitalul "Parhon", cel de care apartin, nu le plateste salariile pe lunile ianuarie si februarie. Cu toate ca, la un moment dat, acestea au acceptat sa intre in somaj, ele sint nemultumite deoarece spitalul care ar trebui sa le achite salariile pina la intrarea in somaj refuza sa o faca. "Am fost de acord sa intram in somaj. Directorul Scripcariu ne-a spus ca va trebui sa primim si doua luni salariu. Dar cind sa mergem la spital sa ne dea banii, sefa serviciului «Plan-Personal» ne-a spus ca nu are cum sa ne plateasca deoarece nu are fonduri, iar Casa de Asigurari de Sanatate nu vrea sa aloce un buget suplimentar pentru plata cadrelor medicale nepreluate de medicii de familie", ne-a declarat Elena Voinescu. Cele doua asistente spun ca daca lucrurile nu se indreapta, saptamina viitoare vor intra din nou in greva. La rindul sau, directorul Directiei de Sanatate Publica, dr. Petru Scripcariu, sustine ca pina cind vor primi decizia de intrare in somaj, asistentele care nu au fost preluate de medicii de familie vor trebui sa-si primeasca lefurile: "Banii nu vor veni de la Directia de Sanatate Publica. Ele vor trebui sa fie platite de spitalele de care au apartinut pina acum, adica de la CASS". (Laura HUSARU)

Comentarii