Dupa 15 ani, fratii Chiurlea sint, in sfirsit, o familie

marți, 16 decembrie 1997, 00:00
3 MIN
 Dupa 15 ani, fratii Chiurlea sint, in sfirsit, o familie

Fratii Chiurlea au reusit sa fie, in sfirsit, o familie dupa ani intregi in care nici macar nu s-au cunoscut. Divortul parintilor, acum mai bine de 15 ani, a dus la internarea celor patru baieti ai familiei in Casa de copii Budai. Mezina, atunci in virsta de doi ani, a ramas cu mama, pe drumuri. Din mila unui om in virsta, cele doua au avut un adapost, iar cu timpul au reusit sa capete un apartament din fondul de stat. Bunastarea n-a durat insa mult timp. Coplesita de necazuri si de griji, in urma cu noua ani, Georgeta Chiurlea si-a pus capat zilelor. Gabriela a ajuns astfel si ea, intr-o casa de copii. Pe fratii ei, fata i-a intilnit pe rind, pe masura ce afla vesti despre acestia. Pe Daniel l-a cunoscut cind era in clasa a doua, iar pe ceilalti cind era deja intr-a saptea. Dupa ce a fost inscrisa la Grupul scolar UCECOM, anul trecut, fata a fost luata sub tutela de o bunica in virsta, ce nu a putut, insa, sa aiba grija de ea. In felul acesta, Gabriela care are acum 17 ani, a hotarit sa locuiasca impreuna cu fratii, in apartamentul ramas de la mama. "Fratii mei dormeau pe strazi, iar in apartament erau chiriasi. Pina la urma am reusit sa intram acolo, dar locuinta era distrusa. Abia acum am reusit si noi sa dam cu var, sa aranjam si sa ne gospodarim", ne-a povestit Gabriela. Veniturile familiei fara parinti constau in ceea ce aduc doi dintre fratii mai mari. Mircea (25 ani) a lucrat mai mult timp in strainatate si s-a intors cu o bruma de bani. Ceilalti frati, de 22, 23 si 24 de ani, incearca si ei sa contribuie la bunastarea familiei. Educatia pe care au primit-o in casele de copii, insa, nu le da prea multe sanse sa se descurce in viata, iar datoriile pentru intretinere se inmultesc vazind cu ochii. In asteptarea unui trai mai bun, fratii Chiurlea invata zilnic sa se cunoasca, sa traiasca impreuna, sa fie o familie.
Patronul firmei COMAT SA ofera un milion de lei celor cinci frati
Primul care deschide sirul de "oameni bogati" din acest an este Traian Dobre, deputat PDSR. Desi nu se considera pe sine ca fiind potrivit pentru titlul articolului, spunind ca este doar "un om obisnuit care vrea sa ajute oameni obisnuiti", Traian Dobre a ajutat pe fratii Chiurlea cu un milion de lei. "Bunastarea mea depinde de cea a firmei la care sint actionar. COMAT SA merge bine, deci si mie imi merge bine", ne-a declarat Traian Dobre. Despre implicarea sa in viata politica, si deci in viata comunitatii, deputatul PDSR ne-a declarat ca misiunea sa este grea dar plina de satisfactii. "Dorm mai putin ca altii pentru ca am mai multe griji, alerg mii de kilometrii pe luna, si pot fi gasit la serviciu chiar si simbata si duminica pina la ore inaintate din noapte. Munca este grea dar plina de satisfactii", a incheiat Traian Dobre. SC COMAT SA, firma la care este actionar primul nostru "om bogat" este un depozit cunoscut de materiale de constructii. Adaosurile comerciale mici si promptitudinea cu care sint onorate comenzile asigura prosperitatea firmei. (Dana PAVEL)

Comentarii