Focar de hepatita la Casa de copii din strada Socola

marți, 13 octombrie 1998, 23:00
1 MIN
 Focar de hepatita la Casa de copii din strada Socola

Un focar de hepatita a impus inchiderea unui leagan de copii. Sapte din cei 56 de copii cu virste pina la 3 ani de la Centrul de Plasament din strada Socola s-au imbolnavit si au fost deja izolati. Desi nu se cunosc exact cauzele, se presupune ca alimentele alterate aduse din afara de catre un parinte au determinat aparitia unui focar de infectie. La acest necaz se adauga faptul ca nu sint bani pentru vaccinarea celorlalti copii. "Copilasii au fost izolati si intregul centru de plasament este in carantina. Pina la vindecare, aici nu se vor mai face internari", a precizat Alexandra Socolov, directoarea Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului (DGPDC). In ultimul timp, aceasta institutie nu a fost ocolita de necazuri. DGPDC are datorii de 1,8 miliarde lei pentru hrana micilor asistati din case de copii. Diverse firme de constructii asteapta sa primeasca alte 800 milioane de lei pentru reparatii strict necesare, iar facturile de apa si curent electric stau neachitate de mai mult timp. In plus, Casa de copii prescolari "Primaverii" risca sa intre in iarna fara incalzire centrala. Motivul este tot lipsa banilor. Situatia de la Iasi a fost semnalata la Bucuresti dar, deocamdata, nu s-a luat nici o masura. (Dana PAVEL)

Comentarii