Lumina in casa mamei de 15 ani cu doi copii

joi, 29 august 2002, 23:00
2 MIN
 Lumina in casa mamei de 15 ani cu doi copii

In aceasta iarna, in casa tinerei din Madirjac care, la numai 15 ani, are deja doi copii se va aprinde pentru prima data un bec. Acest lucru va fi posibil dupa ce Consiliul Local va aproba astazi acordarea unui ajutor de urgenta in valoare de 2 milioane de lei care sa completeze suma necesara pentru racordarea la reteaua de curent electric. "Am discutat deja cu tinerii si vom incerca sa-i ajutam. In prima etapa speram ca suma acordata din bugetul Primariei sa le permita sa-si traga lumina. De asemenea, vom pune la dispozitie un mijloc de transport pentru a aduce de la Iasi donatiile celor care vor sa-i ajute si, in functie de posibilitati, vom incerca sa-i sprijinim in continuare", a precizat Emil Tarsanaru, primarul comunei.
La numai 15 ani, Mihaela Alexandruc este mama a doua fetite de un an si patru luni si respectiv o luna si doua saptamini si traiesc numai din alocatii si din ce mai cistiga tatal copiilor muncind cu ziua prin sat. Principala grija a celor doi tineri care se vor cununa cind fac rost de bani este ce le dea de mincare copiilor a doua zi si ce vor face la iarna fara lemne pentru foc si curent electric. Pentru ca le trebuiau 13 milioane de lei sa-si traga lumina, au vindut vaca din curte, dar au luat pe ea numai 11 milioane. Primaria locala s-a oferit sa-i ajute in continuare, si spera ca visul tinerilor de a nu petrece iarna tot la lumina candelei sa devina realitate in scurt timp. O ieseanca va trimite la Madirjac hainute pentru micuti si citeva obiecte de mobilier. "Mi-a facut impresia ca sint oameni la locul lor, altfel nu i-as fi ajutat. Am niste hainute pentru copilasi, citeva usi si dulapioare pe care as vrea sa le ofer lor, pentru ca sigur au nevoie de ele", ne-a spus o ieseanca care doreste sa ramina anonima. (C. DONOSE)

Comentarii