Mascarada mascaradelor: Burlui spala afacerea diplomelor false

joi, 25 martie 2004, 00:00
5 MIN
 Mascarada mascaradelor: Burlui spala afacerea diplomelor false

Vasile Burlui: diplomele nu sint false
„Recunoasteti ca diplomele studentilor reclamanti in acest dosar nu sint diplome false si nici nu au fost obtinute ca urmare a folosirii unor documente false?”. „Da – diplomele acordate nu sint false si nici nu au avut la baza documente false”. Intrebarea a fost adresata conducerii UMF de avocata Florina Velcescu, cea care ii apara pe cei 10 italieni in procesul intentat UMF. Raspunsul l-a dat in scris chiar Vasile Burlui, cel care a semnat diplomele italienilor in calitate de decan la Stomatologie, intr-un interogatoriu, format din sase intrebari, si trimis de Tribunalul Bucuresti, pentru ultimul termen al procesului, din 27 februarie. Raspunsul ii avantajeaza pe italieni si dezavantajeaza UMF. Dar Burlui nu ar putea raspunde altfel, intrucit ar insemna sa-si recunoasca propria vinovatie, care in urma cu un an i-a fost stearsa ca prin minune de organele de ancheta. In mod cu totul surprinzator, dupa aproape trei ani de cercetari, Afacerea diplomelor a fost ingropata. Parchetul de pe linga Curtea Suprema de Justitie l-a scos de sub urmarire penala pe Vasile Burlui, la fel cum s-a intimplat si cu celelalte trei persoane puse initial sub acuzare: Dolphi Drimmer, rectorul Universitatii Ecologice din Bucuresti, pe care chipurile ar fi urmat-o italienii, Dana Bugeac, secretara sefa a UMF Iasi, si Jana Condurache, secretara sefa de la Facultatea de Stomatologie.
Dosarele de licenta au disparut in ceata
Acuzatia pentru care li s-a deschis dosar penal, potrivit unui comunicat oficial emis de Inspectoratul General de Politie in 2001, a fost aceea ca „au eliberat foi matricole false pentru 62 de cetateni italieni”. In momentul izbucnirii scandalului, s-a vehiculat ideea ca acestia si-ar fi cumparat diplomele cu cite 50.000 de dolari, afacerea fiind demascata de Ambasada Italiei. Cei
62 de cetateni italieni, presupusi absolventi ai universitatii private conduse de Dolphi Drimmer, au fost facuti doctori stomatologi la UMF, desi unii nu sustinusera bacalaureatul, avind doar scoli profesionale. Sustinerea licentei la Iasi in perioada 1997-2000 s-a facut cu acordul Ministerului Educatiei Nationale, la cererea Universitatii Ecologice, care a invocat parteneriate cu Asociation de Estudios Universitarios Europea Madrid (Spania) si cu Centro Interuniversitario Europeo din Pavia (Italia). La UMF Iasi, la momentul izbucnirii scandalului, singurul vinovat pentru eliberarea celor 62 de diplome a fost gasit in persoana secretarei sefe de la Stomatologie, Jana Condurache, acuzata ca nu a analizat atent dosarele italienilor veniti la licenta. Senatul UMF a votat la acea
vreme concedierea acesteia, ea fiind insa ulterior reangajata pe acelasi post. Asa cum au aratat cercetarile ulterioare, unii
dintre italieni nu venisera in Romania decit de doua ori, deci si sustinerea examenelor de licenta la Facultatea de Stomatologie condusa de Vasile Burlui, de la UMF Iasi, era pusa sub
semnul intrebarii. De altfel, in arhiva UMF nu mai exista acum nici o urma a trecerii italienilor prin institutie. Intr-o adresa trasmisa de UMF Iasi catre avocata italienilor pe 15 august 2003, se spune ca „dosarele individuale ale candidatilor – cetateni italieni – care au sustinut examenele de licenta, nu se gasesc in arhiva Universitatii noastre, nici in original si nici in copie”.
Diplome „lovite de nulitate”
Scuzindu-se mereu ca nu este responsabila de verificarea amanuntita si nici de arhivarea dosarelor italienilor, UMF Iasi este acum in situatia de a fi acuzata de acestia – culmea culmilor – de aceleasi lucruri de care o acuza in toiul scandalului Ministerul Educatiei si apoi chiar politistii. Adica tocmai de faptul ca nu a verificat dosarele, nici inainte de sustinerea licentei si nici inainte de anularea diplomelor de catre Senat, pe 3 octombrie 2000. „Este evident ca pirita (n.r. UMF Iasi) nu a efectuat un control individual de legalitate a actelor depuse de catre candidati. (…) Este imposibil de crezut ca toti cei 62 de cetateni italieni se fac vinovati de aceleasi fapte”, scrie in argumentatia actiunii reclamantilor. Verificarile facute in 2000 de Consiliul National de Evaluare si Acreditare Academica (CNEAA) si de Ministerul Educatiei au evidentiat nereguli indubitabile, care au condus la declararea diplomelor ca fiind „lovite de nulitate”. Una se spunea in foile matricole, alta in diplomele de licenta si alta in adresele UMF catre minister in timpul desfasurarii examenelor. In foile matricole se spunea ca italienii urmasera o filiala din tara lor a Universitatii Ecologice, care nu avea insa dreptul sa aiba filiale si care incalcase astfel si legile statului roman si pe cele internationale. Pe diplomele de licenta, la institutia absolvita, scria insa, inexact, „Centro Interuniversitario Europeo – Universitatea Ecologica – Facultatea de Medicina Stomatologica”. Mai mult, in ianuarie 2000, UMF informa ministerul ca italienii au absolvit „cursurile Facultatii de Stomatologie a UMF Iasi”, „afirmatie falsa”, cum remarca la acea vreme CNEAA. MEN mai remarca atunci ca, pe baza actelor de studii existente in dosare, italienii nu s-ar fi putut inscrie nici macar in primul an de facultate, daramite la licenta. Acum, scos basma curata de organele de ancheta, Vasile Burlui neaga toate acestea. In toiul scandalului avea si el unele dubii, transferind insa vina asupra ministerului: „Cine este responsabil de faptul ca persoanele respective au fost tratate, din greseala sau din alte motive, ca absolventi, fiind trimise la UMF Iasi?”, intreba retoric Burlui, intr-o adresa catre MEN din 10 octombrie 2000.
Italienii facuti doctori la Iasi se apropie de pensie
Cine sint insa „persoanele respective”, cum ii numea pe italieni Vasile Burlui? Sint persoane trecute bine si de a doua tinerete, care aveau nevoie de o diploma pentru a-si putea practica meseria in continuare, in urma unor schimbari legislative in Italia. Iar la UMF Iasi au promovat cu succes examenul de licenta, cu medii de cel putin 9,00. Performante laudabile pentru niste persoane care intrerupsesera orice legatura cu scoala de zeci de ani. Caci cel mai tinar din reclamantii care cer recunoasterea diplomelor semnate de Burlui, Mauro Cressari, are 48 de ani, decanul de virsta fiind Piero Celestini, de 61 de ani. Ei si restul celor licentiati la Iasi au stat deoparte cit a durat scandalul si cercetarile. Ar mai fi dat ei in judecata UMF, cerind recunoasterea diplomelor ce le-au fost anulate, daca ar fi fost gasiti vinovati? Afacerea diplomelor tinde sa se transforme intr-o reprezentatie ridicola, in care italienii – deveniti medici dupa ce urmasera doar scoli profesionale- devin niste biete „victime” ale birocratiei din Romania, cum pledeaza insusi avocatul lor. O reprezentatie ce-l are ca protagonist pe Vasile Burlui, al carui nume a fost insa scos de pe afis. (Mirela CORLATAN)

Comentarii