O tinara ieseanca fara vedere ne ofera o impresionanta lectie de viata

Ascultind povestea Oanei Marian, esti tentat sa crezi ca poti realiza orice in viata daca iti doresti cu adevarat. Pentru a-si vedea implinit visul de a face o facultate, Oana a trebuit sa arate ca poate fi la fel de buna ca cei din jurul sau. Asta, in conditiile in care a avut insa o arma esentiala in minus: vederea. Oana este oarba de cind s-a nascut. Cu toate astea, la citeva sute de kilometri distanta de orasul sau natal -Tirgu Frumos – , Oana a iesit invingatoare in lupta cu viata. Dupa ce la Iasi a fost respinsa doi ani la rind la admiterea la facultate, Oana Marian este acum studenta in anul III la Universitatea „Babes-Bolyai” din Cluj. Intre un curs si un seminar, in fiecare zi Oana face si insulina de patru ori pe zi, fiind diabetica. Tinara ar fi dorit sa faca facultatea mai aproape de casa, la Iasi, insa, desi aici a fost respinsa, nu s-a descurajat si s-a dus la Cluj-Napoca.
„Si ce daca sint neveuca?”
Nu doar ambitia a facut-o pe Oana sa reuseasca. Ea mai are o arma, pe care o foloseste in fiece moment: autoironia. «Si ce daca sint oarba?», pare a-si spune mereu tinara. Asa a vrut Dumnezeu, si Oana s-a obisnuit de mult cu aceasta idee. Atita timp cit ea insasi isi poate spune „neveuca”, eventualele remarci rautacioase ale celorlalti nu o mai pot atinge. „M-am nascut prematur, la sapte luni si jumatate. Pe la sase luni, parintii au inceput sa observe ca ceva este in neregula cu mine. Ei imi dadeau tot felul de jucarii si eu nu reactionam in nici un fel”, isi incepe povestea Oana. Intrind in panica, parintii sai, ambii invatatori in Tirgu-Frumos, au inceput sa mearga cu ea la medici, pina cind – asa cum sustine Oana – unul a avut curajul sa le spuna ca fata este oarba. „Mergeti acasa, s-o cresteti sanatoasa si sa fie asta singura sa problema”, le-a zis medicul. Doar un an a trecut insa pina cind Oanei i s-a descoperit o alta boala: diabet zaharat. Nu au disperat insa nici atunci. Iar rabdarea si increderea le-a fost rasplatita. Tinara a urmat Liceul pentru Deficienti de Vedere din Cluj-Napoca. „In timpul liceului, am urmat in paralel si Scoala de Arte, sectiile canto si muzica usoara, dupa care am participat la diverse festivaluri de muzica usoara. De exemplu, trei editii la rind am fost la Festivalul de Muzica Usoara «Cetatea Cintecului», de la Rovinari”, povesteste Oana, care sustine ca a pierdut premiul cel mare din cauza deficientelor de vedere, intrucit ar fi stricat imaginea festivalului.
„Mi s-a parut o discriminare”
Aproape mai mult decit muzica, pe Oana a pasionat-o insa Psihologia, si de aceea a decis ca aceasta este facultatea pe care trebuie sa o urmeze. De dragul parintilor, care doreau ca ea sa fie mai aproape, s-a inscris pentru prima data la Iasi, la Universitatea „Cuza”, in anul 2000. „La inscrieri, pentru ca nu mai existase o situatie similara, am fost trimisi la decan. S-a dus mama si acolo a fost lasata sa inteleaga ca nu sint dispusi sa ma primeasca”, spune Oana, care s-a prezentat totusi la examen. A scris teza in alfabetul Braille, dupa care facultatea a chemat un profesor de la scoala din Tirgu-Frumos pentru a o citi. A picat cu o medie sub 5,00 si, de aceea, vreme de un an de zile, s-a orientat spre altceva. S-a specializat, vreme de un an, in masaj, la o scoala postliceala din Bucuresti, dupa care, in anul urmator, si-a incercat din nou sansa la Psihologie la Iasi. Acelasi rezultat. „Daca s-a vrut manualul ad litteram, probabil ca atita meritam, insa daca s-ar fi apreciat consistenta informationala, as fi obtinut o nota mai mare. Cred ca am fost subevaluata. Nu s-a dorit pur si simplu sa fiu primita acolo, pe motiv ca nu exista cadre specializate pentru nevazatori”, spune Oana. „Mi s-a parut o discriminare. Ni s-a sugerat ca ne luptam cu morile de vint inca de la inceput”, spune Petru Marian, tatal Oanei. Prof.dr. Theodor Cozma, decanul Facultatii de Psihologie si Stiintele Educatiei, neaga insa acest lucru: „I s-au creat toate conditiile pentru a da examenul, insa tezele au fost slabe si a picat”, spune decanul Cozma.
Cursuri pe reportofon
In acelasi an, Oana a dat admitere si la Cluj, la sectia de Psihopedagogie speciala. Fiind concurs de dosare, a intrat chiar pe locurile finantate de la buget. Acolo nimeni nu s-a impiedicat de argumentul ca nu exista profesori specializati, caci Oana nici nu a avut nevoie de un tratament special. „La cursuri merg cu reportofon, casete si inregistrez tot ce spune profesorul, fireste, nu si atunci cind bate cimpii. In unele cazuri, imi mai citesc colegii cursurile si le inregistrez, dupa care invat de pe casete”, explica Oana cum a reusit sa treaca pina acum toate examenele. Chiar si pe cel de Statistica, unde baza o reprezinta lucrul la calculator. „Ca nevazatoare, am nevoie doar de un program special de sinteza vocala”, spune Oana, care se pregateste acum cu sirg pentru sesiune. Cu gindul ca peste inca trei semestre va ajunge sa faca ceea ce-i place: sa profeseze ca psihopedagog intr-o scoala speciala. (Mirela CORLATAN)