Pensionariada de la „Cuza” s-a aplicat pe ochi frumosi

vineri, 02 iulie 2004, 23:00
2 MIN
 Pensionariada de la „Cuza” s-a aplicat pe ochi frumosi

Universitatea „Al.I. Cuza” a aprobat doar patru exceptii pentru profesorii consultanti, urmind ca peste 30 de cadre didactice – multe dintre ele nume valoroase – sa-si piarda acest statut. Cazul cel mai frapant este cel al reputatului critic si istoric literar Constantin Ciopraga, care, nefiind titular, ci membru de onoare al Academiei Romane, nu a mai fost retinut in Universitate ca profesor consultant. Constantin Ciopraga si alti aproximativ 30 de profesori universitari vor putea sa-si continue activitatea doar sub forma unor contracte de colaborare, care le va da dreptul sa indrume doctorate, daca vor accepta aceste conditii. Senatul universitar a fost de acord insa sa faca exceptie de la regula pentru cei care au primit distinctii din partea ministerului, conform Statutului Cadrelor Didactice. Exceptiile anuntate de rectorul Dumitru Oprea sint matematicianul Radu Miron, Gavriil Istrate – de la Litere -, psihologul George Vaideanu si fizicianul Mircea Sanduloviciu, toti primind in ultimii doi ani diplome de excelenta. Analiza cazurilor care merita exceptate pare sa fi fost insa superficiala, multe cadre universitare considerind ca cel putin alte doua nume ar fi meritat sa fie incluse pe lista intrucit se incadreaza in criteriile stabilite de Senat. Este vorba de prof.dr. Vasile Arvinte, reputat lingvist, si de prof.dr. Ioan Caprosu, istoric medievist, care au fost rasplatiti cu diplome de excelenta pentru editarea Bibliei de la 1688. „Circumstantele financiare sint dificile, insa trebuie respectate aceleasi principii pentru toti”, spune prof.dr. Florin Platon, decanul de la Istorie, care va solicita din nou ca prof.dr. Ioan Caprosu sa devina consultant. „Da, parca imi amintesc ca au primit diplome de excelenta si profesorii Arvinte si Caprosu. S-ar putea sa mai fie si alte cazuri, mai putin recente, si vor fi luate in considerare”, admite rectorul Oprea ca s-au facut omisiuni. Pentru a-i tine pe toti consultantii, conducerea de la „Cuza” a cerut ministerului sa determine anularea unei hotariri de guvern care conditioneaza calitatea de profesor consultant de completarea pensiei pina la un salariu de profesor universitar titular. In caz contrar, consultantii vor deveni simpli colaboratori cu atributia de conducatori de doctorat si vor fi platiti cu sume negociate de la caz la caz. (Mirela CORLATAN)

Comentarii