Preot acuzat de 15 ieseni ca i-a tepuit cu locuri de munca in Grecia

duminică, 04 aprilie 2004, 23:00
5 MIN
 Preot acuzat de 15 ieseni ca i-a tepuit cu locuri de munca in Grecia

Ca romanii au cea mai mare incredere in Biserica o demonstreaza aproape toate sondajele. Ca unii fac orice le spune preotul au dovedit-o citeva persoane din Iasi care, considerind ca „sfintia sa” nu poate minti, si-au pierdut toata agoniseala si chiar locul de munca. Preacredinciosii cu pricina sint de loc din Chiperesti, comuna Tutora, care au plecat cu un preot din satul lor in Grecia, dupa ce acesta le-a promis ca le va gasi locuri de munca pe Muntele Athos. Cum aici se chinuiau sa traiasca dintr-un salariu de trei milioane de lei, iar cel promis ajungea pina la 900 de euro pe luna, cum ar fi putut rezista tentatiei? Vesmintele preotesti ale fostul lor consatean nu au constituit insa o garantie, ei fiind nevoiti sa se intoarca acasa dupa doar citeva zile.
Acuzat de pagubiti ca face trafic de persoane, preotul are, in replica, referinte bune de la ierarhii sai, care l-au trimis in Grecia la studii. „Sintem in Sfintul Post si acum vin multi draci sa ne ispiteasca”, gaseste parintele Constantin Lungu din Chiperesti o posibila explicatie pentru acuzatiile ce i se aduc.
Si-au parasit slujbele din tara, au facut rost de bani si l-au urmat
Imediat dupa Anul Nou, visul unei vieti mai bune a inceput sa prinda contur pentru Ion Pomirla. Preotul Constantin Lungu, var cu sotia lui Pomirla, a venit intr-o vizita in Chiperesti, satul sau natal, oferindu-se sa-l ia in Grecia, la munca. „Auzisem ca dusese deja mai multe persoane, unele din Paltinoasa – judetul Bacau, unde a slujit inainte ca preot. Luase si de aici citeva rude de-ale sale, asa ca am acceptat”, sustine Ion Pomirla, precizind ca preotul l-a conditionat de gasirea a inca trei persoane pentru a putea merge cu masina plina. Zis si facut. Dumitru Agafita, mecanic de meserie, si Alexandru Paiu, confectioner, au fost imediat cooptati in „proiect”, ca si unul dintre fratii preotului, Doru Lungu. Nerabdatori sa cistige mai bine si sa poata pune un ban deoparte, clientii tinarului preot si-au facut imediat pasapoarte, si-au pus viza pentru Macedonia – tara prin care urmau sa treaca cu masina -, iar pe 4 martie paraseau tara cu masina acestuia.
„Ne-a lasat balta cu banii nostri in buzunar”
„A spus ca are cunostinte la Muntele Athos, ca imi poate oferi acolo un loc de munca, ca salariul este de 800-900 de euro pe luna”, spune Ion Pomirla. Cistigul promis, echivalentul a 35 milioane lei pe luna, era suficient de mare, s-a gindit acesta, ca sa-si permita sa faca imprumuturi de peste 700 de euro pentru a acoperi cheltuielile calatoriei. „Ne-a spus ca lui trebuie sa-i dam cite 80 de euro pentru drum si cite 250 de euro pentru vamesi, ca sa ne lase sa trecem. Dupa aceea am aflat ca, de fapt, nu trebuia sa dea nimic la vamesi si ca de fapt suma de 1.000 de euro si-a bagat-o in buzunar”, spune Ion Pomirla. „La toate vamile, a zis ca unul dintre noi – Agafita – este dascalul lui, iar noi sintem cintareti”, adauga Alexandru Paiu. Desi le promisese ca merge cu ei pe Sfintul Munte pentru a-i duce la locurile de munca, in Orianopoli, portul din care se ia vaporul spre Athos, preotul Lungu i-a parasit. „Dupa ce ne-a scos documentul necesar pentru a intra pe Sfintul Munte- «Diamonitirion»-, un fel de carte verde, ne-a lasat balta”, sustine Paiu. Daca mecanicul a avut noroc sa-si gaseasca de lucru, iar fratele preotului avea deja relatii in Grecia, ceilalti doi s-au vazut nevoiti sa se intoarca acasa dupa doar trei zile. In aceasta perioada, dupa cum spun ei, au mers pe la sase manastiri indicate de preot, nimeni neavind nevoie de serviciile lor. „In Carei, o manastire foarte mare, ca un fel de centru, ne-am intilnit cu un parinte, Petroniu, care, de fata cu mine l-a sunat pe preotul Lungu sa-l batjocoreasca. I-a spus ca s-a saturat sa-i trimita pe cap oamenii pe care ii escrocheaza, ca este un traficant”, isi aminteste Alexandru Paiu.
15 persoane pacalite
Incercind sa-si recupereze banii dupa ce pe 13 martie s-au intors deja in tara, cei doi au ajuns la concluzia ca nu sint singurii patiti. „Din informatiile pe care le avem, pina acum sint vreo 15 pe care i-a dus in Grecia, din judetele Iasi, Bacau si Suceava. In plus, trebuia sa mai faca pina acum vreo doua transporturi, insa n-a mai venit dupa ce noi i-am cerut banii si i-am zis ca-l reclamam”, declara Ion Pomirla. „Eu trebuia sa plec cu el dupa Pasti, cu inca trei persoane, insa am auzit ca a tras mai multe tepe si acum imi caut altceva”, confirma Cristinel Neamtu, un tinar de 21 de ani din Chiperesti. In timp ce oamenii il acuza ca au pierdut din cauza lui cite 700 de euro, pe care nu au cum sa-i returneze creditorilor, Alexandru Paiu pierzindu-si si locul de munca de la „Iasiconf”, de unde si-a dat demisia inainte de a pleca in Grecia, preotul neaga toate acuzatiile. „M-au rugat sa-i iau in Grecia cu masina, sa mearga sa vada Sfintul Munte. Nu le-am promis nici un loc de munca, doar pe drum m-au intrebat ei daca ar putea gasi ceva acolo”, a declarat telefonic preotul Lungu, care, in virsta de 32 de ani, este plecat de aproape doi ani cu o bursa de masterat la Universitatea „Aristotel” din Salonic. „Sint intr-adevar citeva persoane pe Sfintul Munte care ma cunosc, insa nu au mers cu mine. Eu nu am fost acolo decit de trei ori pentru spovedanie”, mai spune preotul, care a telefonat la redactie sustinind ca le-a luat doar cite 80 de euro pentru drum. Desi cei doi l-au reclamat pe preot si la Episcopia Romanului, de care apartine, cit si la Mitropolie si Patriarhie, ierarhii sai nu-l considera capabil sa faca munca de calauza si trafic de persoane sub acoperirea statutului de preot. „Stiu ca este un preot bun. Aici a avut o parohie grea, in care a construit si o biserica, iar in toamna, cind m-am intilnit cu mitropolitul lui din Grecia, la Galati, de sarbatoarea Sfintului Andrei, am primit referinte bune despre el. El este acolo pentru studii, nu cred ca poate face asa ceva”, spune PS Ioachim Bacaoanul, episcop vicar de Roman. (Mirela CORLATAN)

Comentarii