Caută 
6 MIN
Femei nemaritate ce vor sa-si stie ursita, femei cu barbati "rai", oameni cu necazuri mari sau doar curiosi, bogati sau saraci, toti merg sa li se deschida "cartea" cu speranta ca isi vor sti viitorul si, de fapt, ca-l vor putea controla astfel. Exista tiganci care te trag de mineca pe strada ca sa-ti ghiceasca, exista necromanti si alti "specialisti" in ale viitorului, dar nici una din aceste categorii nu are o mai mare credibilitate decit preotii. Este notoriu cazul preotului de la Liteni (Suceava), care-ti "spune tot ce este", dar si in inima Iasului este o biserica ce aduna zilnic oameni dornici de o astfel de "cunoastere interzisa". Preotul paroh Theodor Irimia slujeste de 47 de ani la Biserica "Sf. Ioan Gura de Aur", de pe strada Zlataust, dar abia cind a imbatrinit – spune el -, adica de sase ani incoace, a reusit sa practice "meseria" de deschizator de carte.
"Vin de ani de zile aici, si rar s-a intimplat sa nu-mi zica drept"
Ajung intr-o dimineata la biserica si vad un grup care asteapta, desi, conform programului afisat, slujba si dezlegarile nu se fac decit la ora cinci. "Daca sint oameni, parintele citeste si dimineata", ma lamureste un barbat in toata firea, care se declara foarte multumit de preot: "Vin de ani de zile aici, si rar s-a intimplat sa nu-mi zica drept". O femeie de vreo 60 de ani, impreuna cu fiul ei, cu o sacosa in mina, marturiseste ca si ei i-a fost de mare folos parintele Irimia: "Acum un an, baiatul meu, care a facut Dreptul, nu reusea sa treaca licenta. Am cautat sa aflu ce se intimpla, am fost la niste calugari sa-mi deschida cartea, dar nu s-au incumetat si m-au trimis aici. Parintele mi-a zis ca mama mea ne face vraji. Si, asa este. A recunoscut."
"Dar dumneata, domnisoara, de ce ai venit?", sint intrebata la un moment dat. "Daca nu ai nici un necaz, zi-i sa-ti spuna de cununie". Discutia s-a intrerupt la aparitia unei masini "bune": E parintele. Coboara dintr-un Cielo argintiu. Carunt, dar inca cu o statura impozanta, inaltata de o palarie de vara si imbracat cu un costum ce-i evidentia burta, parintele a ascultat din mers doleantele credinciosilor, apoi a intrat grabit in casa parohiala, situata peste drum de biserica. In citeva minute s-a intors in straie bisericesti, a deschis biserica si a inceput sa-si faca munca.
"Peste patru puncte voi avea bucurie"
In zece minute terminase deja cu prima "clienta", care venise dintr-un sat din Vaslui pentru ca avea un fecior in puscarie: "Mi-a zis ca va iesi peste doua puncte, ca va fi bine", a marturisit femeia, care intre timp se eliberase si de sacosa cu care venise de-acasa pentru ca nu avea bani sa dea la biserica.
O zi aglomerata pentru parintele Irimia. O multime de femei, de diverse conditii, care asteapta in fata altarului, cu luminari aprinse, cu prescuri in mina, momentul in care parintele va citi rugaciunea. Aceasta se intimpla cu emotii pentru participanti, caci ridicarile bruste de ton, ca niste incantatii, stropirea cu foarte multa agheasma, nu par obisnuite. Pe rind, fiecare merge apoi sa i se deschida cartea, dar cu conditia sa fi platit pomelnic: "Pentru 40 de zile este 50 de mii", ma lamureste un barbat care are grija de biserica. "Daca aveti bani, bine, daca nu, nu. E 1.500 de lei ziua", mi se spune, atunci cind incerc sa platesc doar pentru zece zile. Fara sa vrei auzi si ceea ce spune parintele celorlalti, dinaintea ta: de mai multe ori se distinge cuvintul "fatarnicie", "om care e cind cu fata, cind cu spatele", "boala", "necaz", "bucurie", "unul, doua, trei,…puncte". In sfirsit, imi vine si mie rindul.
Imi spun numele, parintele deschide cartea la o pagina oarecare si-mi spune repede ce "vede": un barbat bolnav in familia mea din cauza caruia sunt multe probleme, persoane care sint cind cu fata, cind cu spatele, si din cauza carora imi merge prost si, fireste, pacate. Dupa atitea "informatii" noi despre mine, ajunge si la deznodamint: spre surprinderea mea, peste patru puncte voi avea bucurie. Totul s-a desfasurat atit de repede incit n-am avut cum sa vad in cartea misterioasa decit cuvintele "simbata", "duminica". Dupa ce m-am dezmeticit abia am putut sa cuget la ce mi-a zis parintele si sa ma-ntreb speriata daca tata e bolnav, daca cei apropiati ma mint si cite pacate am. Ma gindesc ca totusi acestea nu sint adevarate sau, eventual, ar putea fi cindva.
"Parintele Cleopa mi-a zis ca nu o sa pot citi decit atunci cind n-o sa mai am pofte trupesti"
Crescuta in spirit religios, ma intorc si intreb nedumerita si din precautie daca nu cumva acesta este un pacat. Parintele imi explica rabdator ca nicidecum nu e pacat, pentru ca el nu deschide cartea, ci "indruma". Desi o cu totul alta definitie au cei ce vin la el, parintele sustine ca intre el si parintele de la Liteni, bunaoara, exista o mare diferenta: "El lasa credinciosul sa deschida Evanghelia, pe cind eu nu. O deschid singur la o anumita pagina si de acolo citesc, stiind si numele persoanei. Evanghelia nu e un ghioc . "Pacat nu o fi, asa cum spune preotul Irimia, dar cert este ca forurile superioare ale Bisericii nu inghit astfel de practici, iar canoanele sunt destul de aspre in aceasta privinta: "Am avut si eu tot felul de inspectii si avertismente de la Mitropolie, dar au venit aici si au vazut ca eu nu fac nimic rau. In schimb, stiu un caz in care preotul a fost suspendat pentru o vreme, iar daca nu inceteaza poate fi caterisit". "Orice preot poate face asta, numai ca trebuie sa stie cum. Eu am furat meseria de la parintele care a fost aici inainte. Trebuie sa stii Evanghelia foarte bine, in primul rind, apoi sa interpretezi ceea ce scrie". Parintele Irimia imi face o demonstratie cu o viteza fulgeratoare, si-mi dau seama ca intr-adevar stie cartea cu ochii inchisi. E vorba si de o anumita curatie de neprihanire: "Cind eram tinar, nu puteam sa citesc; am incercat odata si am avut multe ispitiri: nu puteam sa dorm, veneau asupra mea duhurile rele ca niste sageti. Am mers la parintele Cleopa, care mi-a fost duhovnic, si mi-a zis ca nu o sa pot face asta decit atunci cind n-o sa mai am pofte trupesti". Irimia recunoaste ca preotii care deschid cartea nu ar trebui sa perceapa bani pentru asta si el insusi nu cere o anumita suma, oamenii lasa cit vor si, mi-am dat seama, in functie de cit de grava ii este situatia si de cit ii da mina. Faptul ca cei interesati platesc un fel de taxa de pomelnic il explica in termeni economici: "Noi sintem obligati sa citim pomelnicul in fiecare zi, pentru ca oamenii platesc pentru asta si asa este corect. In plus, cum se spune in Evanghelie, «in dar ai primit, in dar sa dai»." Parintele spune ca la el nu vin doar oameni cu necazuri, ci, de exemplu, si oameni care au bani si nu stiu ce sa faca cu ei, cum sa-i investeasca. El ii sfatuieste cum crede ca e mai bine, adica sa nu-i puna la banca pentru ca poate falimenta, ii indeamna la rugaciune si credinta si, astfel, oamenii pleaca multumiti. Imaginea pe care o au enoriasii despre Irimia, putin aureolata, nu este aceeasi cu cea a preotilor: ori considera ca pe o impietate ceea ce face, ori asa cum marturiseste el il dusmanesc: "E mare dihonie intre preoti: nu le cade bine cind cineva face mai mult. E ca atunci cind o femeie e mai frumoasa decit alta si e invidiata ca are mai multa trecere." (Mirela CORLATAN)
