Profesor condamnat pentru mita

miercuri, 17 mai 2000, 23:00
3 MIN
 Profesor condamnat pentru mita

Judecatorii ieseni au dat o prima lovitura mafiei examenelor studentesti aranjate din mediul universitar. Prin sentinta data ieri, un cadru didactic de la Universitatea de Agronomie "Ion Ionescu de la Brad" a fost condamnat la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru luare de mita si plata a 500.000 lei cheltuieli de judecata. Nepedepsit nu a scapat nici studentul care a platit ca sa treaca examenul, el primind trei luni de inchisoare cu suspendare. Desi cei doi au ajuns in fata instantei pentru sume foarte mici, in raport cu preturile care se practica la alte universitati, recenta sentinta a judecatorilor este un prim pas in stoparea fenomenului academic unde lenea studentilor si lipsa de scrupule a unor profesori sint "cintarite" cu diverse sume de bani.
Cei care au ajuns in fata judecatorilor si s-au ales cu condamnari pentru aranjarea examenelor sint seful de lucrari Costin Budui si studentul Radu Ciprian de la Universitatea Agronomica. Primul care a picat in plasa anchetatorilor a fost profesorul. Pe 25 septembrie 1998, procurorii au emis un mandat de arestare preventiva pe termen de cinci zile pe numele lui Costin Budui, mandatul fiind prelungit ulterior cu inca 25 de zile, fiind eliberat pe 16 octombrie. Asupra lui plana acuzatia de luare de mita dupa un flagrant organizat de politistii de la Biroul de Combatere a Coruptiei si Contrabandei. Profesorul de la Agronomie a fost suspectat de pretinderea sumei de 1.000.000 de lei de la mai multi studenti, in vederea promovarii examenului de la disciplina "Masini si instalatii zootehnice".
Flagrantul a avut loc in cladirea Agronomiei, bancnotele cu seriile cunoscute fiind gasite in biroul lui Costin Budui. Parte activa la realizarea flagrantului a fost Ionel Gherghina, prietenul unei studente de la Agronomie. Aflind ca profesorul a cerut bani pentru promovarea examenului de la mai multi studenti, el a colaborat cu Politia prezentindu-se in biroul lui Budui, in numele studentilor restantieri, cu bancnote pregatite special. Discutia dintre el si profesor a fost inregistrata cu un reportofon. Dupa ce a Gherghina a predat banii, in biroul profesorului au intrat ofiterii politiei, care au gasit intr-unul din sertarele biroului banii marcati. Pe baza acestui flagrant, Costin Budui a fost arestat preventiv pentru cinci zile. Ulterior, in timpul cercetarilor penale, au fost depistati sase studenti care au recunoscut ca au dat bani profesorului. Ei au scapat de orice acuzatie deoarece au redactat un denunt inca de la inceputul anchetei prin care au si-au recunoscut vinovatia. Un altul, Radu Ciprian, a ajuns in arestul politiei, timp de cinci zile, pentru suspiciunea de dare de mita. Indicat de Costin Budui ca fiind unul dintre "cotizanti", Radu Ciprian a recunoscut cu greu ca a dat 200.000 de lei pentru promovarea examenului. Ulterior, profesorul si studentul au fost trimisi in judecata. In timpul procesului, profesorul a sustinut ca flagrantul a fost ilegal si ca banii gasiti in sertar au fost pusi fara stirea sa de "unul care nici macar nu este student". In finalul procesului, judecatorii i-au gasit vinovati pe cei doi, profesorul primind trei ani de inchisoare cu suspendare, in timp ce studentul a fost condamnat la doar trei luni de inchisoare tot cu suspendare. In cazul lui Costin Budui, judecatorii au stabilit si un termen de incercare de cinci ani, perioada in care exista riscul ca profesorul sa execute anii de puscarie daca va mai comite o fapta de natura penala. Sentinta data de Tribunalul Iasi nu este definitiva, profesorul condamnat urmind, dupa toate probabilitatile, sa o atace la Curtea de Apel. (Adriana PLECAN)

Comentarii