Rectorul Oprea, socru mic

sâmbătă, 15 noiembrie 2003, 00:00
2 MIN
 Rectorul Oprea, socru mic

Nunta mare miine in „familia FEAA”. Rectorul Universitatii „Al.I. Cuza”, prof.dr. Dumitru Oprea, isi cununa singura fata. Nas mare este nimeni altcineva decit decanul Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor (FEAA) de la „Cuza”, prof.dr Vasile Cocris. „Si Simona, si Vali au vrut sa fie cununati de o persoana pe care o cunosc amindoi, si acesta este Vasile Cocris”, spune socrul mic, Dumitru Oprea. Fiica sa este, de fapt, casatorita de anul trecut, cununia civila fiind oficiata in America, in statul Nebraska. Acolo a plecat in urma cu citiva ani, cistigind o bursa masterala la Universitatea Omaha, ca si Vali Babias, sotul sau, absolvent de Politehnica, care s-a specializat acolo in sisteme informationale. Ca si parintii sai, Simona Oprea a urmat Economia, in momentul in care a parasit tara fiind doctoranda si preparatoare la FEAA. Acum lucreaza amindoi, mutindu-se recent de la bloc la casa. In august 2002, cind a fost consfintita legal relatia dintre Simona si Vali, au organizat o mica petrecere, la care nu au fost prezenti si parintii lui, de loc din Radauti. De aceea, au tinut sa organizeze aici o nunta adevarata si sa se cunune si religios, venind in Romania special pentru asta. In fata lui Dumnezeu, cei doi vor spune „da” la Biserica Barboi, astazi, la ora 17.
Dupa cununia religioasa, invitatii vor merge la Restaurantul „Onyx”, unde va avea loc petrecerea de nunta. „Va fi o nunta de 200 de persoane, desi am fi vrut sa fie mai restrinsa. Nu s-a putut insa. Sint multe persoane care au vrut sa participe”, spune Dumitru Oprea. Fiindca Simona a tinut sa-si pastreze numele de fata, rectorul de la „Cuza” se considera astazi cel mai fericit socru mic. (Mirela CORLATAN)

Comentarii