Rectorul Oprea va da piept cu Autoritatea Nationala de Control

joi, 23 octombrie 2003, 23:00
2 MIN
 Rectorul Oprea va da piept cu Autoritatea Nationala de Control

Nemultumit ca la licitatia electronica a fost nevoit sa achizitioneze cartofi pentru cantina cu 8.300 de lei kilogramul, prof.dr. Dumitru Oprea, rectorul Universitatii „Al.I.Cuza” s-a transformat ieri din acuzator in acuzat de „intoxicare a opiniei publice”. Astfel, Ministerul Comunicatiilor a solicitat Autoritatii Nationale de Control sa il ancheteze pe Dumitru Oprea, alaturi de directorul Spitalului de Oftalmologie din Bucuresti, Monica Popa, pentru „afirmatiile false si repetate” legate de functionarea „e-licitatie.ro” (site-ul pe care se fac licitatiile electronice). „Decizia a fost luata pentru ca este necesar sa se stabileasca daca toate declaratiile din ultima vreme se incadreaza intr-o campanie de intoxicare a opiniei publice, in spatele careia exista interese individuale, daca exista functionari incapabili mandatati sa se ocupe de achizitiile institutiilor respective, daca sistemul electronic ridica probleme de functionare sau daca este vorba de fraude”, se arata intr-un comunicat al Ministerului Comunicatiilor. „Intimidarile sint la ordinea zilei. Nu vreau sa fiu un «Basescu 2», dar imi apar institutia si o cauza care este implicit a studentilor, ce trebuie sa scoata mai multi bani din buzunar”, a reactionat rectorul Oprea. Acesta a declarat in urma cu citeva saptamini ca Universitatea a cumparat 40 de tone de cartofi la pretul de 8.300 de lei kilogramul, pretul de achizitie inregistrat pe „e-licitatie.ro” fiind insa de 6.900 lei. „Eu nu pot sa cumpar cartofi fara TVA”, explica Oprea diferenta intre cele doua preturi. In timp ce Ministerul Comunicatiilor sustine ca prin licitatiile electronice Universitatea a economisit pina acum 522,18 milioane lei, rectorul Oprea spune ca, daca ar fi putut sa cumpere direct de la tarani, doar la cele 40 de tone de cartofi ar fi cistigat aproape 200 de milioane. „Pierd 15 miliarde de lei pe an nedindu-mi posibilitatea sa joc pe piata financiara banii obtinuti din venituri proprii. Stiu ca incurc spunind toate astea, dar a dracului ce-o sa-i mai incurc de-acum incolo. Postul pe care-l ocup este probabil foarte interesant, dar si-au gasit gresit clientul pe care sa-l doboare. Nu mor rectorii, cind vor ministerele”, a mai declarat Oprea. Sistemul electronic de achizitii publice functioneaza din martie 2002, numarul licitatiilor inchise depasind 190.000, valoarea economiilor realizate ridicindu-se – conform datelor oficiale – la aproximativ 67 milioane euro. (Mirela CORLATAN)

Comentarii