Romeo Dobrin a cistigat concursul de preparator la UMF

marți, 28 ianuarie 2003, 00:00
2 MIN
 Romeo Dobrin a cistigat concursul de preparator la UMF

Seful Biroului de Cazari de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Gr.T. Popa" (UMF), cercetat penal pentru primire de foloase necuvenite, a devenit cadru didactic universitar. Romeo Dobrin a sustinut concurs pentru postul de preparator in cadrul Catedrei de Psihiatrie a Facultatii de Medicina Generala si, dupa cum sustine purtatorul de cuvint al UMF, prof.dr Eugen Tircoveanu, prorector cu studiile postuniversitare, l-a si promovat. "Urmeaza ca, miine (n.r. – astazi), consiliul profesoral, iar la sfirsitul saptaminii Senatul universitatii, sa valideze concursul", spune prorectorul Tircoveanu. Romeo Dobrin a dat concursul pentru postul de preparator chiar in ziua in care a fost prins in flagrant delict de catre politisti, pe 10 ianuarie. Romeo Dobrin, absolvent al Facultatii de Medicina in anul 2000 si doctorand cu frecventa in Psihiatrie, a fost prins primind spaga doua milioane de lei, bani marcati. Romeo Dobrin ar fi pretins aceasta suma lui Florin Lungu, in schimbul unui loc de cazare pe care l-a oferit prietenei sale, Alina Petrasuc, studenta la Universitatea "Cuza". Inainte de a da "dreptul", Florin Lungu a sesizat insa Politia pentru organizarea unui flagrant delict in caminul E1 din Codrescu. Politistii din cadrul Serviciului Economico-Financiar l-au retinut pe Romeo Dobrin pe baza de ordonanta, dupa audieri cercetindu-l in stare de libertate. Dupa izbucnirea scandalului, Romeo Dobrin si-a dat demisia din functia de sef al Biroului de Cazari, insa Biroul Senat al UMF i-a respins-o, luind doar decizia sa-l suspende din functia de sef al Biroului de Cazari. In cazul in care va fi gasit vinovat, Dobrin risca o pedeapsa cu inchisoare intre 6 luni si 5 ani, precum si pierderea postului de preparator proaspat obtinut. (Mirela CORLATAN)

Comentarii