Se pregateste marea batalie electorala

sâmbătă, 06 noiembrie 2004, 00:00
11 MIN
 Se pregateste marea batalie electorala

Arsenalul pentru atragerea voturilor folosit de principalele doua formatiuni politice difera la Iasi. Alianta PNL-PD (D.A.) a abordat campania electorala cu o strategie dubla, una pentru orase si una pentru mediul rural. In oras, Alianta se bazeaza pe stilul clasic, consacrat dupa 1989. Panourile au fost acoperite cu afise viu colorate, prin oras au fost impartiti fluturasi electorali, iar tinerii PNL-PD solicita trecatorilor sa raspunda la chestionare de campanie. In plus, Alianta a preluat strategia electorala a candidatului la presedentie, Traian Basescu, adaptata local. Printre anunturile de mica publicitate de interes pentru ieseni au fost inserate anunturi sugubete care-i indeamna pe alegatori sa acorde votul lor Aliantei. La tara, Alianta a adoptat o alta strategie. Zeci de membri ai PNL si PD au fost trimisi sa bata din poarta in poarta pentru a prezenta nehotaritilor programul electoral al Aliantei. In urma lor au fost trimise caravane auto, dotate cu megafoane si panouri electorale.
Uniunea Nationala PSD^PUR nu a iesit cu mult din canoanele clasice ale campaniei electorale. Uniunea aplica o singura strategie unitara, atit la tara, cit si in mediul urban. Armele folosite in campanie sint si ele cele clasice: afise, fluturasi, caravane auto, calendare cu portretul candidatului la presedentie, Adrian Nastase. In plus, PSD^PUR va organiza intilniri electorale directionate precis pe diferitele categorii de alegatori. Programul Uniunii a fost defalcat pe puncte de interes pentru muncitori, profesori, medici, agricultori sau pensionari, in scopul declarat ca fiecare alegator sa se regaseasca intr-unul din paragrafe.
„Ofer Dreptate si Adevar pentru cel putin 4 ani. Ma gasiti la Cotroceni – Traian Basescu”
Centrul de campanie al Aliantei PNL-PD (D.A.) a fost amenajat in buricul tirgului, cu mult inainte de inceperea efectiva a campaniei electorale. La momentul startului, liberalii si democratii s-au aruncat in lupta cu toate fortele, centrul de campanie fiind transformat intr-un adevarat cartier general. De dimineata pina seara, cu ochii pe harta, cu graficele si tabelele in fata, tinerii liberali si democrati analizeaza obiectivele pe care le mai au de cucerit. „Nu avem mijloacele altora, dar tinerii nostri au entuziasm”, a spus Ioan Albu, responsabil cu probleme de organizare in cadrul staff-ului de campanie.
Alianta D.A. la Matrimoniale
In centrul de campanie, municipiul Iasi este considerat deja cucerit de Alianta. Singura nota trecuta in agenda de campanie a ramas ca Alianta sa-si faca in continuare simtita prezenta. Ultima gaselnita a staff-ului de campanie a fost impinzirea paginilor de mica publicitate a ziarelor cu anunturi. In stilul sugubat al lui Traian Basescu, Alianta si-a lansat anunturi la rubricile considerate de maxim interes. „Am mers pe ideea ca multi oameni citesc ziarele pentru a vedea ce mai pot sa cumpere sau unde se pot muta. Multi evita sa citeasca mesajele electorale puse printr-un colt de pagina. In schimb, un anunt strecurat printre altele este mult mai greu de trecut cu vederea. Involuntar, in cautarea unui anunt de vinzare a unei masini sau de inchiriere a unei locuinte, cititorul da si peste un anunt de-al nostru”, a apreciat Radu Prisacaru, seful de campanie al Aliantei D.A.
„Ofer relatie stabila, cu plan real de dezvoltare pentru Iasi, pentru Moldova, pentru Romania. Alianta D.A.”, pot citi iesenii la Matrimoniale. La Oferte de locuri de munca s-a publicat anuntul: „Angajez cetateni pentru a instaura Dreptate si Adevar in Romania. Ofer salariu de 321 euro”, adica exact cit a promis Alianta ca va fi salariul mediu in Romania. Staff-ul de campanie al Aliantei a gasit idei si pentru rubrica Schimburi: „Schimb viata grea pe un trai decent. Doritorii sint invitati sa voteze Alianta D.A.”. Basescu s-a oferit chiar si sa inchirieze principiile promovate de alianta: „Ofer Dreptate si Adevar pentru cel putin 4 ani. Ma gasiti la Cotroceni – Traian Basescu”.
O femeie a vrut sa se angajeze la construirea dreptatii si adevarului
Stilul adoptat de staff-ul D.A. a provocat chiar si mici incidente amuzante. Agentii de publicitate au fost initial debusolati de dorinta liberal-democratilor ca anunturile electorale sa fie publicate printre anunturile „clasice”. Culmea, chiar daca in nici unul din anunturile Aliantei nu s-a mentionat vreun numar de telefon sau vreo adresa, la centrul de campanie s-au primit raspunsuri. „La anuntul de la «locuri de munca» chiar a venit o doamna sa se intereseze. I-am explicat ca nu facem efectiv angajari, ci este doar un anunt electoral. Inseamna ca anunturile se citesc. Speram sa si prinda”, a spus amuzat Radu Prisacaru. Alianta nu a renuntat insa la campania clasica, 10.000 de afise portocalii si 5.000 de portrete ale lui Basescu fiind imprastiate generos in tot orasul. Stilul de campanie al lui Traian Basescu a fost preluat si la Iasi. Pe afisele electorale este imprimat ardeiul iute, transformat de Basescu inca de la alegerile locale intr-un veritabil simbol electoral.
La tara, din poarta in poarta
Municipiul odata bifat pe harta Aliantei D.A., aceasta si-a indreptat atentia spre mediul rural, recunoscut ca fief al PSD. Judetul a fost impartit in 7 zone, fiecare din ele acoperita alternativ de cite o caravana auto. Pentru a contracara popularitatea PSD la sate, liberal-democratii s-au decis sa discute cu fiecare potential votant. Si-au mobilizat 300 de oameni si i-au trimis pe teren. „Se merge efectiv din poarta in poarta. Alegatorilor li se prezinta o sinteza a programului nostru. Pina acum, am contactat cam jumatate din electorat”, a precizat Prisacaru.
PSD vrea sa cucereasca judetul Iasi cu 1.500 de agenti electorali
Uniunea Nationala PSD^PUR a intrat in campanie mult mai tirziu decit Alianta D.A. Centrul de campanie abia a fost amenajat, urmind sa intre efectiv in functiune pina la inceputul saptaminii viitoare. Centrul de campanie al Uniunii nu are inca nici macar o firma, spre deosebire de cel al Aliantei D.A., pavoazat cu portretele lui Basescu. In schimb, sediul central al PSD a functionat din plin, ca un adevarat dispecer. Aproape zilnic in fata sediului a parcat o masina cu materiale electorale, distribuite prompt in teritoriu. Aproximativ 5.000 de afise, zeci de mii de fluturasi cu extrase din programul electoral al Uniunii si calendare pliante cu portretul lui Adrian Nastase au fost aduse de la Bucuresti pentru a fi impartite alegatorilor. „Nu am inceput campania in forta. Nu avea nici un sens sa iesim cu un discurs agresiv. Am preferat sa ne folosim mijloacele pentru a ne face cunoscut programul catre fiecare cetatean”, a explicat Valentin Soroceanu, presedintele executiv al filialei judetene a PSD.
Primarii din comune joaca rol dublu
PSD si-a aruncat in lupta electorala aproape 1.500 de oameni din tot judetul. Mai bine dotati tehnic decit Alianta D.A., membrii Uniunii au impartit judetul in 14 zone, pentru fiecare fiind rezervata cite o caravana electorala. Fiecare zona a fost trecuta in subordinea unuia dintre candidatii Uniunii PSD^PUR la Camera Deputatilor sau Senat. In comunele in care primarul este membru PSD, acestuia i s-a incredintat direct organizarea campaniei electorale. Practic, primarii au legat administrarea comunei de gard, lasind-o in grija viceprimarului sau secretarului. „Nu stau toata ziua in campanie, dar trebuie facuta si munca de partid. Pina la urma, in comuna avem cu ce ne lauda. Apoi, am o colaborare foarte buna cu viceprimarul, care este un expert in probeme de fond funciar”, a explicat primarul PSD al comunei Baltati, Mihai Hlihor, venit joi la sediul partidului pentru a ridica citiva saci de afise si pliante.
Intilniri directionate pe categorii profesionale
Daca liberalii au dus campania pina in curtea alegatorului, Uniunea PSD^PUR a ales intilnirile organizate, cu diversele categorii de alegatori. Pentru aceasta, au fost facute deja primele instructaje cu membrii de partid implicati in campanie. Acestia ar trebui sa fie pregatiti sa raspunda la orice intrebare venita din public. Intilnirile electorale vor avea loc oriunde se va putea inchiria o sala. In Iasi, se va apela la cinematografe sau la Casa Sindicatelor. La sate, intilnirile se vor organiza in caminele culturale. „Vor fi intilniri cu muncitorii din industrie, cu agricultorii, profesorii sau pensionarii. Important pentru noi este ca fiecare alegator sa se regaseasca in programul nostru. Omul care va participa la o astfel de intilnire sa poata spune: «uite ca astea trei rinduri sint pentru mine»”, a sintetizat Soroceanu strategia de campanie a PSD^PUR.
La PRM se asteapta deja numaratoarea voturilor
PRM este cel mai putin vizibil in campanie dintre partidele parlamentare. Pina acum, actiunile PRM s-au limitat la lipirea de afise si instruirea reprezentantilor partidului in sectiile de votare. Cind se va ajunge la numaratoarea voturilor, acestia vor trebui sa poata bloca orice tentativa de frauda. Partidul mizeaza la Iasi pe 4 deputati si doi senatori. „Avem propriile sondaje, care ne fac sa fim optimisti in privinta sanselor noastre. Dupa alegeri vom efectua o numaratoare paralela a voturilor, in 45 de sectii din municipiu si judet, pentru a fi siguri ca nu se pot frauda alegerile”, a spus Ovidiu Laicu, vicepresedintele organizatiei judetene a PRM.
Conform aprecierii liderilor PRM, mijloacele tehnice si financiare de care dispun sint mult inferioare celor ale Aliantei D.A. sau ale Uniunii PSD^PUR. In schimb, staff-ul PRM se considera superior la capitolul inteligenta. „Nu avem oameni de afaceri care sa contribuie la campanie. Pe listele noastre sint insa profesori universitari, oameni de prestigiu in Iasi si profesionisti recunoscuti. Nu avem deocamdata decit vreo 30 de oameni implicati direct in campanie, dar oricare dintre cei 8.000 de membri ai partidului poate prezenta programul nostru printre cunoscuti”, a spus Laicu. (Alexandru ZANOAGA)
Doamna Geta de la Alianta NU
Partidele „de buzunar”, fara sanse conform sondajelor de opinie, nu s-au obosit prea mult cu organizarea campaniei electorale. Sediul Partidului Alianta Socialista, care si-a lansat campania sub sloganul „Alianta NU (Natiune si Unitate)”, era inchis in momentul in care reporterii nostri au ajuns acolo. In aceeasi cladire isi are sediul si o firma care se ocupa cu deratizarea. „Daca bateti tare in usa si strigati «Doamna Geta», coboara si deschide”, ne-a explicat secretara firmei. Insa, oricit am batut, usile PAS au ramas inchise. Prin geamurile prafuite ale usii nu am putut distinge decit o scara si citeva pinze de paianjen.
In sediul PMR, o basarabeanca era intinsa pe un pat
Nici la sediul Partidului Muncitoresc Roman nu era mai multa agitatie. Usa era descuiata, dar nici urma de staff de campanie. In fundul camerei, un pat imens, rosu, o masuta si un frigider cu citeva abtibilduri roase de vreme. In stinga, o tablie intinsa pe linga perete, o oala cu mincare si citeva cirpe. O canapea, cu arcurile sarite era rezemata de peretele coscovit din stinga. Pe pereti, citeva afise cu portretul lui Nicolae Ceausescu, stema R.S.R., secera si ciocanul strise intr-un pumn si sloganul partidului: „De ce sa fiti voi sclavii milioanelor nefaste, voi ce din munca voastra abia puteti trai?”. Pe pat, o tinara de vreo 20 de ani, cu un copil in brate. „Sint din Chisinau, dar stapinul m-a primit sa traiesc aici. Mai stau aici vreo saptamina si plec. Pe stapin sa-l intrebati ce e cu partidul, ca eu nu stiu”, a spus aceasta.
Anghel Stanciu, „The Lord of Education”
Dincolo de incrincenarea luptei, campania electorala a lasat totusi loc si pentru glume. Deputatul PRM Anghel Stanciu a primit din partea colegilor din comisia pentru educatie a Camerei Deputatilor o diploma speciala. Aceasta il infatisa in postura de general victorios, cu mina dreapta in sold si cu sloganul „The Lord of Education”. „Aceasta a fost doar o gluma. Am primit-o la sedinta de bilant a comisiei de martea trecuta. De altfel, in cadrul sedintei, presedintele Camerei Deputatilor, Valer Dorneanu, ne-a inminat cite o diploma de excelenta pentru cele peste 2.000 de amendamente pe care comisia le-a propus in patru ani. Nu mai era o gluma”, a spus Stanciu. Diploma de „lord al educatiei” a fost afisata la loc de cinste in sediul PRM, chiar in sala de sedinte a conducerii partidului.
Cu ce slogane vor partidele sa prinda voturi
Fiecare formatiune politica s-a straduit sa gaseasca un slogan cit mai apropiat de asteptarile alegatorilor. Alianta D.A. a mizat chiar pe cuvintele-cheie din denumirea formatiunii: „Este timpul Dreptatii, este vremea Adevarului”. Uniunea Nationala PSD^PUR foloseste in campanie atit un slogan national, „Faptele sint politica noastra”, cit si unul adaptat fiecarui judet – „Impreuna pentru Iasi/Vaslui/Suceava…”. Si PRM foloseste doua slogane electorale, respectiv „Romania mare intr-o Europa unita” si „Hrana, caldura, justitie”, acesta din urma cuprinzind ceea ce strategii partidului au considerat ca principalele dorinte ale alegatorilor. PNT-CD s-a hotarit sa ofere alegatorilor altceva decit principalele formatiuni intrate in cursa electorala, respectiv „Alta cale. Cea dreapta”. Mesajul Partidului Alianta Socialista este scurt: „Intra in alianta cu noi!”. PUNR si Actiunea Populara au mizat pe imaginea unui candidat. Portretul generalului (r) Mircea Chelaru, din partea PUNR a fost insotit de mesajul „Un iesean get-beget. Un roman adevarat. Un senator pe cinste!”, iar cel al candidatului AP la presedintie, Petre Milut, de sloganul „Munceste si cistiga”.
Datele tehnice ale alegerilor din 28 noiembrie
Alegerile generale pentru desemnarea presedintelui, a membrilor Camerei Deputatilor si Senatului vor avea loc pe 28 noiembrie. In cazul in care presedintele nu va putea fi desemnat din primul tur de scrutin, un al doilea va fi organizat pe 12 decembrie. In judetul Iasi sint asteptati la urne 651.868 de alegatori, arondati la 635 sectii de votare. Pentru locuitorii municipiului Iasi au fost amenajate 226 de sectii. Iesenii vor trimite in Parlament 12 deputati si 5 senatori. Alegatorii vor avea la dispozitie 14 ore pentru a-si exercita dreptul de vot, respectiv intre orele 7 si 21. Votarea se va face pe baza buletinului sau cartii de identitate sau a pasaportului. Dupa votare, pe versoul cartii de identitate se va aplica un timbru autocolant cu mentiunea „votat” si data scrutinului. Legea nu permite alegatorului sa intre insotit in cabina de vot. In cazul in care un alegator nu se poate deplasa din motive medicale pentru a-si exercita dreptul de vot, el poate vota de acasa sau din spital, urmind a i se aduce o urna mobila. Alegatorul trebuie sa trimita la sectia de votare o cerere scrisa prin care solicita urna mobila. Cererea trebuie insotita de un act medical prin care sa se demonstreze ca alegatorul sufera de o afectiune care nu ii permite deplasarea pina la sectie.
Alianta D.A. l-a pirit pe Nastase la BEJ
Alianta D.A. PNL-PD a adresat, ieri, o plingere Biroului Electoral Judetean (BEJ), pe motiv ca afisele cu Adrian Nastase cu care au fost tapetate panourile electorale din unele localitati ale judetului sint prea mari. De asemenea, liberalii si democratii, prin vocea lui Relu Fenechiu si Dan Carlan, s-au plins si de faptul ca PSD a lipit mai mult de un afis pe fiecare panou, aspect care incalca prevederile legale. Alianta a cerut BEJ sa intervina pentru indreptarea acestor situatii, solicitind Politiei sa dezlipeasca respectivele afise. Potrivit liberalilor si democratilor, care au si expus un astfel de afis, dimensiunile lui sint de 680mmx406mm, desi normele in vigoare – art. 71 din Legea 373/2004 – prevad dimensiuni de 500mmx300mm. Fenechiu si Carlan au spus ca prin actiunile sale, ce „incalca flagrant legea”, PSD perturba desfasurarea corecta a campaniei electorale pentru alegerile generale din toamna.
Conducerea filialei judetene a Uniunii PSD^PUR a replicat dur la acuzatiile aduse de Alianta D.A. „Nu excludem deloc posibilitatea ca tocmai cei de la Conventia PNL-PD sa fi facut o asemenea ?nscenare cu scopul de a crea o diversiune si astfel sa poata aduce acuze, pentru ca mai ales la asemenea lucruri se pricep”, se afirma intr-un comunicat al Uniunii. Conducerea locala a PSD^PUR sustine ca afisele sale electorale respecta dimensiunile impuse de lege, iar voluntarii PSD^PUR ar fi impartit cetatenilor postere cu Adrian Nastase, acestea nefiind lipite pe panouri. (C.O.)

Comentarii