Seful CJ il ataca pe Adrian Nastase: „A avut grija de oua, de vacile lui cu lapte”

joi, 16 iunie 2005, 23:00
2 MIN
 Seful CJ il ataca pe Adrian Nastase: „A avut grija de oua, de vacile lui cu lapte”

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) a sarit la gitul lui Adrian Nastase. Lucian Flaiser i-a reprosat presedintelui Camerei Deputatilor ca a permis adoptarea unei legi prin procedura aprobarii tacite. Prin Camera a trecut un proiect de modificare a legii administratiei publice, care permite schimbarea conducerii CJ si a viceprimarilor cu votul a doar jumatate plus unu din consilieri, fata de doua treimi cum era mentionat in vechea lege. „Legea nici macar nu a fost discutata in plen. Presedintele Camerei a uitat-o prin sertare. Dar e normal, ca are preocupari multiple. A avut grija de oua, de vacile lui cu lapte”, a spus Flaiser.
Conform aprecierii acestuia, posibilitatea schimbarii conducerii CJ sau a viceprimarilor cu doar 51% din voturile consilierilor va duce la instabilitatea administratiei publice. „S-ar putea ajunge sa se schimbe sefii din luna in luna. Azi ne cumpara adversarii doi-trei consilieri, miine ii cumparam noi. La o adica, astepti cind niste consilieri de la «ceilalti» trag chiulul si votezi repede schimbarea”, a apreciat Flaiser. In cazul CJ, posibilitatea ca actuala conducere sa fie schimbata este foarte redusa. Astfel, PSD dispune de 17 consilieri, Partidul Conservator (fostul PUR) are inca doi, Alianta PNL-PD dispune de 15 voturi, iar trei consilieri au fost alesi pe listele PRM. Practic, raportul de forte este de 22-15 in favoarea grupului condus de PSD. Chiar in eventualitatea in care cei doi consilieri PC ar dezerta, Flaiser s-ar putea baza in continuare pe 20 de voturi. Singurele variante in care conducerea CJ ar putea fi schimbata consta fie in trecerea atit a consilierilor PC cit si a celor PRM de partea Aliantei PNL-PD sau intr-o dezertare masiva a consilierilor PSD. (A.Z.)

Comentarii