Spitalul "Sfinta Maria" a intrat in carantina

duminică, 31 martie 2002, 23:00
3 MIN
 Spitalul "Sfinta Maria" a intrat in carantina

Etajul al saptelea al Clinicii a IV-a Pediatrie si Serviciul de Terapie Intensiva de la Spitalul de Copii "Sfinta Maria" au fost inchise. Decizia a fost luata de Directia de Sanatate Publica Iasi dupa ce, in cursul saptaminii trecute, 28 de copii au fost infectati in spital cu Salmonella de tip B. De asemenea, medicul epidemiolog al Spitalului de Copii, dr. Letitia Duceag, a fost suspendat pentru o luna, atributiile sale fiind preluate de dr. Tamara Rosu. Imbolnavirile de la "Sfinta Maria" au alertat si Ministerul Sanatatii si Familiei (MSF).
"Nimeni nu va mai fi internat"
Simbata si ieri-dimineata, la Iasi a sosit dr. Lili Pasat, inspector sanitar-sef in MSF, pentru a vedea ce se intimpla la "Sfinta Maria". "S-a stabilit ca masurile luate pentru stoparea evolutiei episodului au fost corecte. Decizia de a inchide etajul 7 de la Clinica a IV-a Pediatrie si Serviciul de Terapie Intensiva Pediatrie s-a impus pentru ca acolo s-au inregistrat cele mai multe cazuri de copii cu salmonella. Nimeni nu va mai fi internat in acest sector pina nu se va face decontaminarea necesara", ne-a declarat dr. Mihai Frasin, directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP) Iasi. Evolutia celor 28 de copii transferati de la Spitalul de Copii la Spitalul de Boli Infectioase este favorabila – spun medicii. "Ramin in atentie deosebita doi copii cu malformatii severe asociate", se mentioneaza intr-un comunicat semnat de prefectul Corneliu Rusu Bani si directorul DSP.
"Putem spune ca episodul este inchis"
Specialistii epidemiologi supravegheaza atent persoanele care au intrat in contact cu copiii bolnavi, iar acum se efectueaza controlul asupra personalului din Spitalul "Sf. Maria". "Pina acum nu s-a mai pozitivat nici o proba de laborator, si putem spune ca episodul este inchis, dar continuam supravegherea. Se prelucreaza probele de laborator prelevate din spalatorie, saloane, de pe usi, pereti etc. si se studiaza foile de observatie pentru stabilirea exacta a sursei si a modului de raspindire a salmonellei", ne-a declarat dr. Cornelia Teodorescu, seful Inspectiei Sanitare de Stat.
Pina acum au fost amendate 11 persoane, printre care directorul unitatii, dr. Marin Burlea, si epidemiologul sef, dr. Letitia Duceag, fiecare cu cite cinci milioane de lei. Amenzi au primit si asistentele sefe, precum si citiva medici de salon. Directorul Burlea a fost sanctionat pentru ca spitalul a fost supraaglomerat, iar ceilalti, pentru ca au permis accesul in spital fara respectarea normelor de vizitare.
Instalatiile sanitare trebuie urgent schimbate
Potrivit consilierului ministrului Sanatatii, Daniela Bartos, din primele verificari efectuate la Spitalul de Copii "Sf. Maria" a rezultat ca instalatiile sanitare ale unitatii sint defecte si ca acestea trebuie urgent schimbate. "Pompele de apa trebuie inlocuite, pentru ca sint defecte, si din cauza aceasta apa nu ajunge intotdeauna la etajele superioare", a spus Dragos Moldovan, adaugind ca subsolul spitalului trebuie asanat. "Sper ca episoade de acest gen sa nu se mai repete. Am solicitat sprijinul autoritatilor locale pentru ca instalatiile sanitare ale spitalului sa poata fi reparate. Nu cred ca vor mai fi date alte sanctiuni, avind in vedere ca personalul nu este vinovat de finantarea care nu a permis repararea instalatiilor vechi de 20 de ani", ne-a declarat telefonic. dr. Daniela Bartos, ministrul Sanatatii si Familiei.
Directorul spitalului, Marin Burlea, crede ca bacteria a fost adusa in spital de un copil internat, de la care s-au imbolnavit ceilalti sugari din cauza aglomeratiei. Saptamina trecuta, la Spitalul de Copii Iasi au fost aproape 1.000 de internari, spitalul dispunind de doar 620 de paturi, multi dintre copii fiind nevoiti sa doarma cite doi in pat. Salmonella se transmite pe cale digestiva prin intermediul miinilor murdare si a materiilor fecale, precum si prin consumarea fructelor si a legumelor nespalate sau prin folosirea neigienica a toaletei. Infestarea cu salmonella se manifesta prin scaune diareice, oboseala si stari de voma. (C. DONOSE)

Comentarii