Trei candidati isi disputa fotoliul de rector la UTI

marți, 20 ianuarie 2004, 00:00
2 MIN
 Trei candidati isi disputa fotoliul de rector la UTI

Desi foarte multi isi manifestasera intentia de a-l ocupa, fotoliul de rector al Universitatii Tehnice „Gheorghe Asachi” (UTI) va fi disputat la aceste alegeri doar de trei profesori. Prof.dr. Mihai Cretu, actualul rector, prof.dr. Nicolae Badea, actualul prorector cu activitatea economico-financiara, si prof.dr. Mihail Voicu, cel care a condus pina acum Facultatea de Automatica si Calculatoare, iar recent a fost ales prodecan, si-au depus candidatura pentru aceasta functie, ieri fiind ultima zi permisa de regulament. Favoriti in cursa par a fi ultimii doi candidati, prof.dr. Nicolae Badea fiind considerat un manager, in pofida scandalurilor in care a fost implicat ca prorector in perioada 1996-2000, iar prof.dr. Mihail Voicu avind imaginea unei persoane cu verticalitate, a unui reformator, dar si a unui bun manager care a facut din Automatizari si Calculatoare cea mai buna si mai prospera facultate de la UTI. La antipod se situeaza rectorul Mihai Cretu, caruia multi dintre profesorii politehnisti ii reproseaza lipsa de dinamism pe care a manifestat-o ca manager si lipsa de deschidere fata de alte institutii. Ca o expresie a luptei electorale – spun adversarii sai, rectorul Cretu a anulat vineri alegerile pentru senatori la Chimie Industriala si Textile-Pielarie, pe motiv ca acestia au fost alesi si de studenti, nu doar de profesori, asa cum prevede art.14 din regulament, ci conform art. 28, din acelasi regulament, care prevede exact contrariul. Ca urmare, alegerile au fost ieri refacute, la Chimie Industriala alesii fiind insa aceiasi – noul decan, prof.dr. Ion Balasanian, prof.dr. Dan Scutaru, prof.dr. Ilie Siminiceanu, prof.dr. Matei Macoveanu si prof.dr. Valentin Popa, decanul demisionar. Dupa ce a pierdut alegerile pentru decan ca unic candidat, prof.dr. Victor Bulacovschi, prorectorul cu activitatea didactica, a pierdut a doua oara si sansa de a intra in noul Senat, obtinind doar 10 voturi din 14 minim. La Textile-Pielarie, alegerile fara studenti au dus la doua modificari. In afara decanului Nicolae Badea, a prodecanului Romen Butnaru, a conf.dr. Ecaterina Pintilie si a conf.dr. Viorica Papaghiuc, in Senat au mai intrat ieri conf.dr. Ion Cioara si prof.dr. Vasile Munteanu, viceprimar. (Mirela CORLATAN)

Comentarii