Ultimele momente cu poetul Mihai Ursachi

luni, 15 martie 2004, 00:00
2 MIN
 Ultimele momente cu poetul Mihai Ursachi

„Fara Mihai Ursachi am fi fost altfel. Ne-a invatat sa fim exigenti cu noi insine si sa nu ne lasam impinsi de un vint sau altul”. Acestea sint cuvintele rostite de scriitorul Nichita Danilov cu prilejul despartirii de poetul Mihai Ursachi, ce a fost condus simbata pe ultimul drum. Dupa ce i s-a adus un ultim omagiu la Muzeul Teatrului, unde trupul sau neinsufletit a fost depus joi, Mihai Ursachi a fost inmormintat la Cimitirul „Eternitatea”. In fata Capelei „Sfintul Gheorghe”, peste o suta de persoane, prieteni apropiati, colegi de breasla si universitari ieseni au participat la slujba de inmormintare, oficiata de preotii de acolo, de parintele Dumitru Merticaru, de la Biserica Banu, si de parintele Nicolae Dascalu, consilierul cultural al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. „Prin opera sa, poetul nu moare niciodata. Mihai Ursachi a sublimat experientele sale existentiale, uneori dramatice, in universul fascinant al creatiei, fiind un permanent cautator al luminii, un «corabier ratacitor catre soare», asa cum se autodefineste intr-unul din poemele sale”, a scris mitropolitul Daniel intr-un mesaj citit de parintele Dascalu. Trecerea lui Mihai Ursachi in lumea in care nu exista „nici durere, nici intristare, nici suspin” – dupa formula tipica folosita de preoti – a fost marcata de citiva dintre colegi prin evocarea spiritului sau. „Cei din generatia mea s-au despartit de doua ori de Mihai Ursachi. Prima data a fost atunci cind a plecat in America. Pot spune ca datorez mai putin profesorilor mei oficiali, cit profesorului neoficial Mihai Ursachi. Unele lucruri nefericite, urite nu le-am facut datorita lui, chiar daca se afla departe”, a spus scriitorul Liviu Antonesei. Pentru prietenul sau, Nichita Danilov, rolul lui Mihai Ursachi in lumea literara a Iasului poate fi comparat cu cel jucat de Nichita Stanescu la Bucuresti in perioada anilor ’70. „Singura maniera de a-l pastra in memorie este aceea de a-l citi, poate chiar de a-l cita”, a spus emotionat si fratele celui disparut, Gheorghe Ursachi, preot ortodox in Elvetia, care a reusit sa ajunga si el la ceremonia funerara.
Daca pentru majoritatea celor prezenti absenta fizica a lui Mihai Ursachi va putea fi partial suplinita prin opera sa, acest lucru nu se va intimpla cu siguranta si cu Virginia Ursachi. Mama poetului, in virsta de 82 de ani, a participat sfisiata de durere la inmormintare, desi sanatatea sa este foarte subreda. Numele lui Mihai Ursachi va fi dat Casei de Cultura a Municipiului si strazii Dochia, din Ticau, pe care a locuit o parte din viata. Colegii sai vor ca in Parcul Copou sa fie amplasat un monument special, inspirat de spiritul sau ironic. „Va fi un monument care sa atraga atentia vizitatorilor”, promite Nichita Danilov. (Mirela CORLATAN)

Comentarii