Un iesean s-a intors din Rai

Un iesean si-a dat intilnire cu moartea si cu viata in acelasi timp. A fost invaluit sub mantaua doamnei cu coasa. A auzit insa "vocea lui Dumnezeu", se infioara si acum Cornel, la patru ani dupa ce a trait o experienta unica. In urma unui infarct, Cornel s-a trezit prins intre doua lumi. "Era o ceata galbena care era ca o catifea cind o atingeam. Ma simteam extraordinar de bine. Am fost tentat sa nu ma mai intorc. Dar dragostea pentru copil, sotie si parinti m-au adus inapoi", isi stringe Cornel sotia in brate. Arhitect, in virsta de 40 de ani, Cornel pastreaza vii senzatiile pe care le-a simtit in dimineata zilei de 30 ianuarie 1998. Este convins ca atunci a pasit granita dintre viata si moarte. "La ora opt, am murit. La 11,00, am inviat. Nu am simtit nimic fizic, doar o ciudata senzatie de placere pe care nu am cum sa o explic in cuvinte", incearca el sa dea o dimensiune experientei prin care a trecut. De atunci au trecut patru ani. Cornel si-a pastrat experienta doar pentru el si prietenii lui apropiati. A cautat raspunsuri la ceea ce i s-a intimplat. Se temea poate ca un strain ar ride de el sau nu l-ar fi crezut. El stie sigur ce a patit in dimineata zilei de 30 ianuarie. Povestiri similare a vazut in materialele de specialitate de pe Discovery sau a citit in carti. Numai cineva care a simtit ca el l-ar fi putut intelege in totalitate. Din acest motiv, si-a redus cercul prietenilor carora le-a povestit strania experienta. Chiar si in materialul de fata, Cornel a refuzat sa-i fie publicat numele intreg sau sa fie pozat. "Toti cei care ma stiu isi vor da seama despre cine este vorba. Este vorba de ceva personal", si-a motivat Cornel pozitia fata de popularizarea cazului sau.
"Cineva m-a tras catre Mitropolie"
"Era simbata dimineata", a inceput sa povesteasca Cornel. Sotia lui, cadru medical la Spitalul Militar, era de garda. Familia s-a trezit in jurul orei 6,00. De fiecare data cind isi ducea sotia la serviciu, dinspre Podu Ros spre Centru, Cornel o lua cu masina pe B-dul Independentei. In acea zi s-a intimplat insa ceva ciudat. "Ca niciodata, cineva m-a tras catre Mitropolie. De la semaforul din fata Palatului Culturii, am cotit-o stinga. Am dat la o parte placutele care barau drumul prin fata Mitropoliei. Cind am ajuns in fata Catedralei, privirea mi s-a fixat pe cruce. Nu am putut sa-mi dezlipesc privirea de pe cruce. Gitul imi era intepenit", isi aduce aminte Cornel singurul element care anunta experienta la care urma sa fie martor. In jurul orei 7,00, Cornel si-a lasat sotia la poarta Spitalului Militar dupa care s-a dus la birou. A intrat cu masina pe poarta, s-a dat jos si, in momentul in care incuia portiera, o durere de nedescris i-a cuprins pieptul. "M-am agatat cu degetele de gheata de pe parbriz. Uite aceste trei degete au fost rupte", ne-a aratat el degetele boante. Cazut in genunchi, Cornel a fost vazut de un coleg. Durerea care pusese stapinire pe el il impiedica sa spuna colegilor ce simte. A fost urcat intr-o masina si dus la Spitalul Militar unde lucra Gabi, sotia lui.
Si acum i se zburleste parul
Inainte de a-si pierde cunostinta, Cornel a mai avut puterea sa spuna ca il doare foarte tare in piept si in spate. "Simteam cum se plimba o durere groaznica de la incheietura miinii drepte pina la mina stinga. Era ca si cum un motocompresor imi calca fibra cu fibra. Eram extraordinar de fericit daca durerea isi slabea intensitatea asa, macar un pic". Lui Cornel i se zbirleste parul pe mina numai cind isi aduce aminte de durerile pe care le-a suportat. In aceasta stare l-a gasit sotia lui. "Initial, am crezut ca are gripa. Am pus imediat o perfuzie cu hemosuccinat, calciu si un calmant. Apoi sotul a fost dus la un internist care, dupa ce l-a consultat, l-a trimis la reanimare. Atunci am auzit vorbindu-se pentru prima data de infarct", povesteste Gabi emotiile de debut ale unui drum pe care sotul ei plecase fara sa stie insa care va fi finalul. Aparitia gulerului vinat pe piept a aruncat-o pe Gabi in disperare. Sotul ei suferise un infarct. Medicul pe mina caruia incapuse Cornel a fost dr. Corneliu Botez. Pentru acesta incepuse batalia cu moartea. "Cu cit este virsta mai tinara cind se instaleaza un infarct, cu atit sint mai grave complicatiile, pe care din nefericire, Cornel le-a avut. Dar a avut o evolutie buna", a spus dr. Corneliu Botez, care tine minte cazul de parca ar fi fost ieri.
"Am vazut doua lacrimi cit pumnul"
Dupa ce a fost dus la Reanimare, in jurul lui Cornel s-a pornit agitatia. Emotii, disperare, alergaturi, perfuzii, electrozi pe piept. In colturile ochilor lui Gabi au aparut primele lacrimi. "Dintr-o data nu am mai simtit nimic. Durerea nu mai exista. Nu vedeam pe nimeni, doar pe Gabi pe ai carei obraji am vazut doua lacrimi cit pumnul", povesteste Cornel cum a intrat intr-o aventura pe care nu si-o poate explica nici acum. "Nu ma vedeam pe mine, dar stiam sigur ca sint in mijlocul camerei, nici sus, nici jos. Nu puteam sa ating nimic. In jurul meu era o ceata laptoasa, galbena, la pipait semana cu catifeaua. In jur era o liniste extraordinara. Simteam ca nu am nici o grija. Totul din jur ma mingiia. Ma simteam extraordinar de bine. O senzatie de placere ceva de nedescris", a descris Cornel mediul in care intrase.
Vocea de dincolo era foarte ferma
In jurul lui, lumea alerga pentru a-i salva viata. Incepuse o batalie cu secundele. Ordine scurte, ace bagate in vene, puls si tensiune luate in permanenta. La un moment dat, o asistenta s-a impiedicat si un flacon de plastic a cazut. "O bubuitura mi-a spart timpanele. Parca un tun mi-a expodat in ureche. Atunci am deschis ochii", a povestit Cornel cum a fost smuls din visul sau. Tine minte ca ii era frica sa mai inchida ochii. Avea senzatia ca daca lasa pleoapele, imaginea din salon avea sa-i fie ultima. A facut eforturi disperate sa nu clipeasca macar. Simtea ca va muri daca va inchide ochii. Durerea l-a coplesit insa. S-a trezit aruncat din nou in ceata. "Atunci am auzit o voce care ma intreba ce vreau sa fac? Ramin sau plec? Nu stiam cu cine vorbesc. Nu vedeam nici un chip. Era o voce care venea de pretutindeni si de nicaieri, fara inceput si fara sfirsit. Se simtea ca este o voce cu drept de viata si moarte. Vocea era lege. Daca spunea ceva, asa raminea. O voce atit de calma si de hotarita in acelasi timp, atit de blinda si de aspra totodata nu exista pe Pamint, pentru ca nu are cum sa fie cu o asa putere. Cred ca numai Dumnezeu poate vorbi asa", s-a pierdut Cornel in amintiri. "Ce faci, ramii sau pleci, m-a intrebat inca o data vocea. Eram tentat sa ramin, dar dragostea fata de Gabi, copil si parinti m-a tinut in viata. M-am rugat sa-i mai vad pe cei dragi inca o data si am promis ca ma intorc. Vocea nu a fost de acord. A insistat. Ori ramin, ori plec. Deci nu era loc de nici o negociere. Am spus ca vreau sa-i vad pe ai mei", si-a incheiat visul Cornel.
Are ceva deosebit de facut pe lumea asta?
Privind in urma, Cornel este convins ca lui i-a fost dat sa cunoasca ceva despre care nu se stie nimic. "Nu am facut rau in viata si poate din acest motiv am fost intrebat daca vreau sa ramin sau nu. Poate asa este intrebata toata lumea. Poate nu. Poate mie mi s-a dat sansa sa aleg. Poate am ceva de facut pe lumea asta de vreme ce am fost lasat sa stau linga sotie si copil", cauta raspunsuri in continuare Cornel. In urma cu patru ani, timp de trei zile, cit a stat Cornel la Spitalul Militar, situatia lui a fost critica. In acest interval de timp, sotia si medicul Botez nu l-au parasit o clipa. Linga pat, trasesera o canapea unde mai atipeau din cind in cind. Abia in a patra zi, Cornel a fost mutat la Cardiologie in Copou. Au urmat 26 de zile pe care Cornel nu si le aminteste. "A fost vorba de o coma usoara. Cornel, desi nu-si aminteste, a mai vorbit din cind in cind", a zis Gabi. Pentru a-i fi salvata viata, lui Cornel i s-a instalat un peace-maker, un dispozitiv pentru a suplini functiile inimii. A fost apoi operat. Dupa o luna, Cornel s-a nascut a doua oara. "A trebuit sa invat sa maninc, sa vorbesc, sa merg. Exact ca bebelusii. Atunci am inteles ca mi s-a oferit sansa de a trai", a mai spus Cornel, nu inainte de a-si mai stringe o data sotia in brate. (Adriana PLECAN)