Un taran a vindut o bomba ruseasca la REMAT

joi, 21 august 2003, 23:00
1 MIN
 Un taran a vindut o bomba ruseasca la REMAT

Un proiectil de calibru 76 mm a fost descoperit intr-un morman de fier vechi colectat de societatea „Remat” SA. Din primele verificari facute de politisti, se pare ca „bomba” fusese adusa de un taran din comuna Mironeasa, impreuna cu alte deseuri feroase. Proiectilul a fost descoperit miercuri, 20 august. Verificind deseurile feroase cumparate, Liliana Culisniuc (34 ani), angajata la SC „Remat” SA, punctul de lucru din Aleea Tudor Neculai, a descoperit ca putea sa sara in aer oricind. Printre bucatile de fier ruginit adunate in curte, ea a dat peste o bomba. Imediat, femeia a anuntat Politia, care a sosit la fata locului impreuna cu un echipaj de la Protectia Civila. Specialistii au analizat cu atentie proiectilul, care era de provenienta ruseasca, si au ajuns la concluzia ca acesta, desi era ruginit, ar mai fi putut inca sa explodeze. Angajatii Inspectoratului de Protectie Civila au ridicat proiectilul si l-au transportat la un depozit specializat. In prezent, politistii continua verificarile pentru identificarea persoanei care l-a adus la societatea „Remat”. (Catalin STEFANESCU)

Comentarii