Un tinar care se credea barza a cazut in cap de pe un stilp

marți, 06 aprilie 1999, 23:00
1 MIN
 Un tinar care se credea barza a cazut in cap de pe un stilp

Un baiat in virsta de 16 ani din localitatea Schitu-Duca a cazut in cap de pe un stilp de electricitate dupa ce a a tras un pui de somn la inaltime. Vasile Irimia s-a cocotat ajutindu-se de barele colaterale atasate de stilp, sperind ca astfel va supraveghea mult mai bine oile care pasteau. Numai ca la un moment dat, "furat de peisaj", acesta a atipit pierzind din ochi mioarele. S-a trezit brusc in momentul in care a fost strigat de citiva sateni. "Ba, da-te jos de acolo", au fost cuvintele care insa au rupt "vraja". Atit i-a trebuit baiatului ca s-a dezechilibrat, si-a desfacut minile de pe stilp si a aterizat in cap de la o inaltime de citiva metri. "Nu am baut nimic. Mi-am revenit abia dupa ce m-am trezit linga stilp, cu capul spart. Oile nu stiu unde erau", ne-a spus izbucnind in plins adolescentul. In cursul zilei de ieri, baiatul a fost adus la Spitalul de Neurochirurgie "Sf. Treime". Din cauza traumatismului cranio-cerebral pe care l-a suferit, medicii au hotarit internarea lui in spital. In plus, baiatul a fost supus unui tratament cu perfuzii, urmind ca medicii sa-i faca investigatii suplimentare pentru stabilirea completa a diagnosticului. (Laura HUSARU)

Comentarii