Universitarii de la "Cuza" au redeschis sezonul migratiilor de toamna

joi, 21 septembrie 2000, 23:00
2 MIN
 Universitarii de la "Cuza" au redeschis sezonul migratiilor de toamna

Animati de dorinta de a cistiga mai bine, unii profesori de la "Al.I. Cuza" au cerut anul acesta transferul la universitatile particulare si la facultatile mai bogate din cadrul institutiei.
La Facultatea de Economie de la "Cuza" s-au transferat din acest an opt cadre didactice de la Drept si Matematica, alti trei universitari au plecat la alte universitati de stat si private. Lector dr. Maria Harbada de la Facultatea de Drept si un preparator al aceleiasi facultati s-au transferat la catedra de Finante si Moneda, iar alti sapte universitari de la Facultatea de Matematica vor figura la Catedra de Informatica a Facultatii de Economie. Odata transferati la Economie, cea mai bogata facultate de la "Cuza", salariile le vor creste substantial. In functie de performantele profesionale, un cadru didactic de la Economie poate primi cu pina la 30% mai mult decit colegii lor de la celelalte facultati. Astfel, salariul de baza al unui profesor poate ajunge pina la 7,5 milioane lei, in timp ce salariul unui lector universitar variaza intre doua si cinci milioane lei. Aceste sume se pot dubla aproape daca se adauga sporurile prevazute in lege. Dupa ce anul trecut opt universitari de la "Cuza" si-au transferat cartea de munca la universitatile particulare, din aceasta toamna, institutia din dealul Copoului va mai pierde alti trei profesori. Prof.dr. Florea Pavel de la Facultatea de Litere si conf.dr. Petru Minut de la Facultatea de Matematica isi vor continua cariera la Universitatea "George Bacovia" din Bacau, iar conf.dr. Cristian Bocancea de la Filosofie a solicitat transferul la "Petre Andrei". (Mirela CORLATAN)

Comentarii