Universitatea „Cuza” a cistigat jumatate de milion de euro din admitere

vineri, 23 iulie 2004, 23:00
2 MIN
 Universitatea „Cuza” a cistigat jumatate de milion de euro din admitere

Jumatate de milion de euro. Acesta este profitul pe care Universitatea „Al.I. Cuza” l-a obtinut in urma sesiunii de admitere la facultate, desi a avut cu aproximativ 2.000 de candidati decit anul trecut. Cei 13.470 de absolventi de liceu care au si-au depus dosarul de candidatura la una din cele 15 facultati au facut ca bugetul institutiei sa creasca in ansamblu cu peste 22 miliarde lei. Cea mai productiva facultate a fost, fireste, si in acest an, cea de Economie si Administrarea Afacerilor, unde cei aproximativ 5.000 de candidati au adus 7,8 miliarde de lei, adica circa 195.000 euro. Pe al doilea loc in topul rentabilitatii admiterii s-a situat, tot in mod asteptat, Facultatea de Drept, cei peste 1.200 de candidati platind in total taxe de inscriere in valoare de 2,3 miliarde lei. O evolutie spectaculoasa a avut Facultatea de Filosofie, cu un profit de 1,9 miliarde lei, la una dintre specializari concurenta fiind de 20 de candidati pe loc. Aproape la fel de mult a obtinut si Facultatea de Litere, peste un miliard adunind si facultatile de Informatica (1,3 miliarde lei) si de Psihologie si Stiintele Educatiei (1,1miliarde lei). „Potrivit unei reguli generale aplicata in universitatea noastra, facultatile vor pastra 75% din aceste venituri, restul de 25% intrind in bugetul central al institutiei”, explica prof.dr. Constantin Salavastru, prorector cu activitatea didactica la „Al.I. Cuza”. Cu toate ca au fost candidati mai putini decit anul trecut, nu a ramas liber nici un loc fara taxa pentru sesiunea de toamna. Locurile cu taxa s-au ocupat si ele in prima faza la multe facultati, cele mai multe raminind libere la Matematica (circa 80%). Aceasta situatie nu este insa foarte relevanta, caci foarte probabil multi dintre cei care nu au „prins” un loc fara taxa se vor retrage si vor elibera multe locuri fara taxa la alte facultati. Cite locuri libere vor fi pentru sesiunea de admitere din toamna se va sti la fiecare facultate dupa sapte zile de la afisarea rezultatelor, termen pina la care candidatii admisi trebuie sa se inmatriculeze, platind o taxa de 10 euro. Cei care sint admisi pe locurile fara taxa trebuie sa-si depuna diploma de bacalaureat in original, iar cei admisi pe locurile nebugetate aproximativ 30% din taxa de scolarizare. (Mirela CORLATAN)

Comentarii