O surpriza de la SECU

Deconspirarea colaboratorilor Securitatii lui Ceausescu a oferit suprize uriase. Politicieni ce pareau fara pata, precum Mona Musca, intelectuali de vita veche ce s-au constituit in modele si repere morale ale neamului, precum boierul Constantin Balaceanu Stolnici, figuri luminoase asociate disidentei anticomuniste, precum Sorin Antohi si Andrei Corbea Hoisie, s-au dovedit turnatori cu grade mai mari sau mai mici de vinovatie. Demascarea complicitatii lor a produs rumoare.

„Ziarul de Iasi" prezinta astazi un alt caz uluitor, care a tulburat de peste o luna mediile intelectuale din Iasi si nu numai. Constantin Romanescu, profesor universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa", reputat psihiatru al Spitalului Socola, rafinat intelectual, subtil scriitor, cunoscut drept o personalitate cu valori morale si principii solide, este acuzat de disidentii ieseni ca i-a turnat la Securitate. Ei spun ca profesorul Romanescu ii vizita adesea acasa, le cerea cu imprumut carti interzise si reviste „Opinia Studenteasca" si „Dialog", unde tinerii opozanti de atunci scriau articole cu mesaj codificat, dupa care scria note informative la Securitate sub pseudonimul „Ionescu".

„Ne-a turnat tocmai Mecena al nostru", spune ironic-amar Dan Petrescu, liderul Grupului disident de la Iasi. Constantin Romanescu neaga tradarea din trecutul sau, spunind ca are convingerea ca este la fel de nevinovat ca si Balaceanu Stolnici.

 

 

„Pe vremea regimului comunist, era mai greu de trait ca simplu angajat, asa cum eram eu, decit ca disident, sa stiti…", ne-a spus Constantin Romanescu. In anii ’80, profesorul Romanescu vizita destul de des locuinta disidentilor ieseni Dan Petrescu si Tereza Culianu Petrescu, dupa cum sustin acestia din urma.

Se cunoscusera prin 1982, cind Dan Petrescu – deja cunoscut ca opozant alaturi de ceilalti tineri ce gravitau in jurul revistelor „Opinia Studenteasca" si „Dialog" – Liviu Antonesei, Luca Pitu, Alexandru Calinescu, Sorin Antohi (ultimul fiind si urmarit si urmaritor) – avea nevoie de un certificat medical.

Constantin Romanescu l-a ajutat atunci si l-a internat la Spitalul Socola. „M-a pus in legatura cu domnul Romanescu un medic din Botosani, unde fusesem profesor si de unde venisem recent la Iasi", isi aminteste Dan Petrescu. „Am riscat atunci. L-am internat la sectia de minori. Securitatea venea sa se intereseze regulat de Dan Petrescu", spune la rindul sau Constantin Romanescu, spunind insa ca nu a dat vreodata note informative impotriva fostului sau pacient.

"Sintem siguri in proportie de 300% ca Ionescu este Romanescu"

Cu toate acestea, in arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), exista documente care atesta ca un psihiatru iesean ii turna cu regularitate pe disidentii ieseni. Ele sint semnate cu numele de cod „Ionescu" si provin din perioada noiembrie 1982  – februarie 1983, care coincide cu inceputul relatiei de amicitie intre familia Petrescu si Constantin Romanescu. „Sintem siguri in proportie de 300% ca Ionescu este acelasi cu profesorul Romanescu", spun Tereza si Dan Petrescu.

Aceeasi certitudine o are si Liviu Antonesei, aprobat fiind si de Alexandru Calinescu, care pina in 1983, cind avea sa fie debarcat de Securitate, era director al revistei „Dialog", publicatia tinerilor opozanti de la Iasi. Primul care a facut insa identificarea „Ionescu – Romanescu" a fost Sorin Antohi.

Dupa confesiunea socanta data publicitatii in anul 2006, cind recunostea ca facuse pactul cu Securitatea, Sorin Antohi a solicitat CNSAS alte documente referitoare la persoana sa. „Dupa un an, pe 20.09. 2007, CNSAS mi-a raspuns: „va aducem la cunostinta ca, potrivit solicitarii dumneavoastra, s-au copiat 1.685 de pagini", relata Sorin Antohi intr-un articol publicat in revista „Timpul", in noiembrie 2007.

Intrucit a constatat ca multe din paginile primite de la CNSAS nu il priveau direct, iar altele nici macar tangential, ci ii aveau in vedere mai degraba pe disidentii ieseni Tereza si Dan Petrescu, Liviu Antonesei, Luca Pitu, Alexandru Calinescu, Antohi le-a trimis acestora documentele. Nu inainte insa de a le studia si de a identifica o parte dintre cei care ii turnasera.

«Pe unii i-am identificat usor. O tipologie schematica se poate stabili rapid, mergind de la informatorul ocazional si superficial, probabil chiar constrins si santajat, care insira banalitati ori face chiar observatii favorabile „obiectivului", pina la informatorul zelos si malign, care „isi da in git" prietenii, isi „rade" rivalii, expliciteaza „sopirlele" din textele unora pe care pare sa-i invidieze, antipatizeze etc. Voi reveni cindva la acest subiect, cu exemple si nume in clar. Pina atunci, as evidentia negativ doar trei informatori; ei au executat ani la rind ordine precise, au cules si furnizat informatii, evaluari si interpretari detaliate atit de apreciate, incit erau preluate aproape literal de Securitate si inspirau note marginale entuziaste ale ofiterilor: „Florescu" (Florin Predescu), „Spiridon" (George Pinzaru) si „Ionescu" (Constantin Romanescu)», scrie Sorin Antohi in articolul aparut in „Timpul", in noiembrie 2007.

Nunta lui Dan Petrescu, in raportul unui psihiatru

Notele furnizate de „Ionescu" surprind prin acuratetea, spiritul analitic si talentul de critic literar, dupa cum remarca si Sorin Antohi. Chiar daca profesorul Romanescu neaga ca s-ar fi ascuns in spatele numelui „Ionescu", este cert ca notele informative sint scrise de un psihiatru, la persoana intii, iar in anturajul tinerilor disidenti, dupa cum spun acestia, nu s-a aflat nici un alt psihiatru in afara lui Romanescu.

„Ionescu" a relatat Securitatii atit detalii sau episoade din viata privata a disidentilor in apropierea carora se afla, cit si analize de text din revistele „Opinia studenteasca" si „Dialog", demascind „sopirlele" si aluziile subtile pe care autorii, cu precadere Dan Petrescu, incercau sa le strecoare prin sita deasa a cenzurii. Se pare ca aceste note semnate de „Ionescu" in anii ’82 – ’83, au fost inglobate ulterior in „Dosarul de urmarire informativa nr. 2800 privind «Cameleonii»", deschis la 23 ianuarie 1984.

O prima nota este din 4 noiembrie 1982, data la care a fost primita de capitalul Florin Vezeteu de la sursa Ionescu, si relateaza petrecerea de la casatoria lui Dan Petrescu si Tereza Culianu. „O prima festivitate, care a avut loc la Casa Casatoriilor, a grupat pe la orele 10.30 un numar de invitati, relativ redus, dintre care consemnez: sotii Antonesei, sotii Dinu Gheorghiu (psiholog la acelasi centru cu Antonesei, lucrind ca psiholog la o cresa), sotii Alex. Calinescu, un domn strain cu sotia, pe care l-am cunoscut atunci, recomandindu-se Mathieu (nu stiu nici acum grafia corecta a numelui) precum si altii mai greu de particularizat in multimea foarte deasa, care astepta la rind ceremoniile. (…)", scrie „Ionescu".

Apoi, autorul notei insista pe petrecerea care a urmat dupa amiaza, la locuinta familiei Culianu si care s-a intins pina noaptea, la 11,30. „Au participat aici: cei doi lectori de limba franceza, primul, citat mai sus, vazut si in dimineata respectiva, insotit de sotia sa, al doilea, pe care nu l-am remarcat, fiind fixat de o anumita persoana (…). Sotii Antonesei, Luca Pitu, sotia lui Mihai Ursachi, Ana Cojan (pe care am cunoscut-o aici), mai multe doamne in virsta, rudele Terezei Culianu si ale lui Dan Petrescu, printre care doamna doctor Bogdan, pensionara, medic anatomo-patolog, un tinar (…)al carui nume nu-l stiu si un tinar student care si el mi-a spus doar ca este pacientul meu si ca eu trebuie sa-i retin numele, nu el sa mi se prezinte. (Acelasi tinar peste putin timp a inceput sa caute un subiect psihiatric"…).

Apoi, „Ionescu" continua ca lectorii francezi au fost „intretinuti mai tot timpul de Alexandru Calinescu, Dan Antonesei, Dinu Gheorghe si mai putin de Luca Pitu si Tereza Culianu". (N.r. – probabil s-a gresit numele lui Liviu Antonesei si Mihai Dinu Gheorghiu). In nota se mai relateaza despre caracterul discutiilor purtate: „Dan Antonesei a exclamat despre subsemnatul «un psihiatru, dar nu unul represiv», la care eu raspunzind ca dupa cite stiu, la noi nu se practica represiunea psihiatrica. Mi-a spus ca stie si el asta, dar ca doar la Socola nu, dar la Poiana Mare si Petru Groza este altceva".

Autorul marturiseste ca este „frapat de nivelul de informatii de care dispun acesti domni", "informatia lor cu privire la lumea literar-artistica". „Cred ca acesti tineri stiu tot ceea ce ar putea interesa pe oricine ar fi interesat sa reflecteze – mai ales negativ – viata culturala romaneasca de astazi. Acest cineva ar trebui doar sa asculte si ar fi suficient o afectiune deosebita pare ca ii leaga pe cei doi lectori pe Alex. Calinescu, cunoscut de mine prin repetate vizite pe care le face prof. Brinzei la spitalul Socola".

"Domnul Romanescu ne vizita foarte des"

Nota din care am consemnat mai sus este, fara nici un dubiu, scrisa de Constantin Romanescu – sustin Tereza si Dan Petrescu, precum si Liviu Antonesei. Primul argument este ca profesorul Romanescu a fost singurul psihiatru prezent la petrecerea pe care o descrie informatorul „Ionescu". Apoi, notiunea de „psihiatrie represiva" – isi amintesc sotii Petrescu – a fost un subiect de discutii vesele intre acestia si Constantin Romanescu, pe parcursul mai multor intilniri. „Domnul Romanescu ne vizita foarte des, cel putin o data pe saptamina, in acea perioada", spune Tereza Petrescu. Profesorul Romanescu confirma ca a fost la petrecerea de dupa casatoria sotilor Petrescu, dar neaga ca ar fi dat note despre acesta si ca i-ar fi vizitat des, spunind ca dimpotriva ar fi incercat sa-i evite.

Singura legatura dintre Constantin Romanescu si Securitate, sustine Romanescu, a constat in vizitele pe care diversi ofiteri de Securitate le faceau la Spitalul Socola. „Intr-o zi, dupa ce l-am internat la Socola pe Dan Petrescu, m-am trezit cu doi securisti, unul de la Bucuresti, iar altul din Iasi, anume Mihai Botarlan, care m-au intrebat ce e cu dinsul. Le-am spus: «puteti sa ma acuzati de abuz in serviciu, dar eu l-am internat pentru ca e necajit». Apoi securistii au inceput sa ma santajeze. Fiul meu nu cred ca terminase inca Medicina, stiam ca vrea sa plece din tara. La un moment dat, Botarlan a venit la mine si mi-a spus ca fiul meu si prietena lui se afla intr-o camera de hotel din Bucuresti, de unde vor fugi din tara si ca platise niste tigani sa-i treaca frontiera. Mi-au spus ca au fost cazuri cind tiganii luau banii, iar apoi ii omorau pe drum pe fugari. M-am speriat si m-am dus dupa fiul meu. In fine, fiul meu nu a mai plecat atunci. Din acel moment insa, eu am avut fata de Botarlan o obligatie. Cine ar mai fi facut pentru mine asa ceva?", spune Romanescu.

El marturiseste ca a vorbit de mai multe ori cu acesta despre Dan Petrescu, fara a-l turna insa. „Botarlan mi-a aratat niste documente foarte compromitatoare despre Dan Petrescu, care erau autentice. Mi-a spus sa ma feresc de el pentru ca e omul Securitatii. Chiar am inceput sa ma tem de el, dupa aceea si am incercat sa-i evit. Si sint convins ca si Dan Petrescu si-a dat seama de asta. Mai mult, am trimis un pacient de-al meu la Dan Petrescu sa-i spuna sa se fereasca de mine. Ironia face ca am aflat ca acel pacient pe care eu il salvasem, era si el agentul Securitatii", spune Constantin Romanescu.

„Este cunoscuta aceasta tactica a Securitatii de a discredita si de a induce frica, de a spune ca de fapt omul vizat e omul lor, e omul periculos. Dar nu am avut deloc senzatia ca Domnul Romanescu ne-a evitat. Dimpotriva", a replicat Dan Petrescu.

Demasca "sopirlele" din revistele studentesti

O nota transmisa capitanului de Securitate Florin Vezeteu de sursa Ionescu la data de 17.01.1983, reprezinta o analiza minutioasa, aproape un eseu critic, pe marginea revistei „Opinia studenteasca". Autorul remarca faptul ca revista avea doua parti distincte: „a) o parte – primele sase pagini – de aspect foarte conventional, fara o anume personalitate; si b) o a doua parte, cu totul opusa ca stil si continut, incluzind articole – eseuri, recenzii, studii – cu o anume adresa subinteleasa".

In continuare, pe parcursul a cinci pagini, Ionescu analizeaza articolelele atragind atentia asupra subtextului si aluziilor din cuprinsul lor. „Uneori, prin unele interviuri mai ales (profesorul Vaideanu, profesorul Baran) se realizeaza texte interesante cu evident potential educativ si chiar estetic. Alteori,  pe marginea unor note cu aspect oarecare (privind mai ales viata studenteasca), se insereaza insa fotografii care, in stilul in care au fost montate constituie, fara indoiala, un material aluziv, ironic, de natura parca a contrazice textul (de exemplu in nr. 8/6/82/pagina 4)", scrie in prima pagina a notei informative.

Mai departe, informatorul Ionescu se refera la articolul lui Luca Pitu din nr 2/1982, intitulat „Reintoarcerea la soacra", „care pare a detine un limbaj cu totul special, opac, alcatuit parca in mod ostentativ, cu referiri foarte bogate la texte si autori numai straini, facut anume pentru a-i cauta un inteles ascuns printre rinduri (…)". Apoi, este comentat un articol din numarul 4 al „Opiniei studentesti", unde Dan Petrescu „incepe o lunga serie eseistica «Tentatiile anonimatului» cu evidenta adresa (…)", prin care autorul „lasa impresia ca se foloseste de paginile primitoarei reviste pentru a spune ceva mai mult decit poate spune, invocind nume celebre, de la Mircea Eliade la H. Marcuse".

Insistind pe episodul II din „Tentatiile anonimatului", Ionescu remarca la Dan Petrescu „legende cu tilc spre exemplu aceea a revolutiei nivelatoare, sau anecdote ca aceea privind pe tiranul din Milet care raspunzind cum trebuie guvernata o tara a aratat spre citeva spice de griu care, mai inalte decit restul ogorului,vor fi nivelate etc.etc, sugerind, de altfel, ca revolutia este totdeauna discutabila etc.etc". In concluzia aceleiasi informari, Ionescu spune: „Probabil ca analizarea acestor articole de catre specialistii in presa si in literatura, ca si de politologie, va putea stabili in mod just si implicit de nuantat, toate aspectele care sint implicate de aceste articole".

O nota de-a lui Ionescu avea atasata o pagina a revistei cu o dedicatie a lui Petrescu pentru Romanescu

Desi Tereza si Dan Petrescu precum si Liviu Antonesei sustin ca nota de mai sus ii apartine lui Constantin Romanescu, acesta din urma sustine acum ca nu a citit in viata lui revistele „Opinia studenteasca" si „Dialog", deci nu avea cum sa le comenteze. „Eu citeam «Symposion», o revista care era mai buna decit «Dialog» si care a fost desfiintata de Securitate in urma unor articole scrise de mine si de Valeriu Rusu", spune Constantin Romanescu.

„Este incredibil. Domnul Romanescu venea cel putin o data pe saptamina la noi si imprumuta carti si reviste Opinia si Dialog, pe care apoi le ducea la Securitate. In documentele CNSAS, la notele semnate de Ionescu erau atasate copii dupa pagini ale revistelor pe care le avea de la noi. Unele copii aveau chiar adaugiri cu pixul facute de mine, ale unor pasaje care fusesera scoase de cenzura. O parte din sopirlele pe care d-l Romanescu le spune in notele informative le stia chiar de la mine, eu i le spusesem. Mai mult, pe o pagina care se afla in copie atasata la o nota informativa a lui Ionescu, anume pagina 10 a Opiniei Studentesti, nr. 5/1982, deasupra titlului articolului meu «Tentatiile anonimatului» se afla o dedicatie scrisa de mina mea: «Domnului profesor R.(n.r. – numele intreg este acoperit cu tus de CNSAS), precursor sagace al venturianismului, din partea unui umil continuator». Venturianismul era un subiect de disputa amicala si vesela intre mine si d-l Romanescu", explica Dan Petrescu.

"Comportament schizoid"

O alta nota a lui Ionescu, datind din 14 februarie 1983, face referire la unele proiecte ale lui Dan Petrescu – publicarea unui volum de eseuri „Tentatiile anonimatului" si chiar o ipotetica emigrare – relatiile si sustinerea sa de catre Alexandru Calinescu, care era foarte apreciat de lectorii straini, pregatirea aniversarii la Bucuresti a revistelor studentesti iesene si cartile de autori straini pe care Dan Petrescu le are acasa. De altfel, tot despre cartile straine raporteaza Ionescu la data de 22 februarie 1983. Erau carti „cu caracter politic, oarecum sau direct ostil". „In ultimele zile, in acelasi spirit de ostilitate si rezistenta mascata, Liviu Antonesei, Cangeopol si inca cineva (nu am retinut numele) au contractat la Ed. Litera la Bucuresti un volum intitulat sugestiv «saloanele noptii».

In fata negarii profesorului Romanescu, Dan Petrescu vine cu urmatorul comentariu. „Prof. Romanescu acuza, pe linga un comportament perfect schizoid complicat cu amnezii interesate, si o marcata tendinta la afabulatie – sper ca nu va ajunge la delir halucinatoriu si-si va administra singur, cu ultimele puteri, medicatia necesara. Si fiindca se arata atit de preocupat, cu ani in urma, de situarea noastra in raport cu cimpul muncii, poate n-ar fi rau sa-si aplice si putina ergoterapie".

Supravegherea a continuat

Notele furnizate Securitatii de Ionescu si de alti informatori ar fi putut contura in ochii securistilor imaginea unui grup disident inchegat  la Iasi. Turnatoriile au avut, probabil, rolul lor in episodul din 18 mai 1983, cind peste 20 de tineri, intre care Alexandru Calinescu, Liviu Antonesei, Dan Petrescu, Luca Pitu, Dan Alexe, au fost perchezitionati de Securitate la 6 dimineata si supusi zile la rind unor interminabile interogatorii.

Misiunea a fost condusa de insusi ministrul de interne, Tudor Postelnicu. Casele disidentilor au fost intoarse pe dos in cautarea „probelor incriminatoare". Terezei Culianu – pe atunci asistenta la Litere – si lui Dan Petrescu (fost profesor, la acel moment de doi ani somer si cronicar literar la Dialog) – cel care in scrisoarea catre cumnatul sau Ioan Petru Culianu, confiscata de Securitate, ridiculiza tracomania regimului, li s-a confiscat tot ceea ce suna „ciudat" la urechile anchetatorilor: carti de Soljenitin, casete cu emisiuni ale Europei Libere, „Brazde peste haturi – roman foileton al colectivizarii" – pe care Dan Petrescu il scria impreuna cu Sorin Antohi si Luca Pitu.

Dupa actiunea din 18 mai, Alexandru Calinescu a fost debarcat de la conducerea revistei Dialog si inlocuit cu Andrei Hoisie, despre care s-a dovedit ulterior ca a facut politie politica. Supravegherea disidentilor a continuat si dupa 1983. „In prezent, se continua urmarirea legaturilor apropiate a sus-numitului (n.r. lectorul francez Jean Noel Mathieu, declarat persoana indezirabila pentru R.S.Romania) respectiv sotii Petrescu care desi au fost avertizati in anul 1983, nu au renuntat la actiunile lor", se specifica intr-un raport semnat de Constantin Ciurlau, loctiitor Sef Securitate, la 14 martie 1984, inaintat Directiei Securitatii Statului la Bucuresti.

Grupul disidentilor ieseni si-a radicalizat actiunile in 1988-1989. Pe 10 octombrie 1989, cind din apartamentul lui Filip Raduti din Nicolina a fost sunat de Neculai Constantin Munteanu, Dan Petrescu, pe atunci in greva foamei, era primul roman care vorbea in direct la Radio Europa Libera. Lansase de curind Apelul impotriva realegerii lui Ceausescu, semnat de aproximativ 20 de persoane din mai multe zone ale tarii, intre care Doina Cornea (Cluj), Liviu Antonesei, Al. Tacu, Eugen Amarandei, Gabriela Iavolschi, Filip Raduti, Luca Pitu (Iasi), Mariana Marin, Gabriel si Virginia Stanescu (Bucuresti), Gina Sampalean (Blaj), Liviu Ioan Stoiciu (Focsani.

Plan de masuri strict secret

Celor care le spune acum, asemenea lui Constantin Romanescu, ca era mai usor sa fii disident decit simplu angajat, Dan Petrescu le adreseaza intrebarea de ce nu au imbratisat si ei disidenta, daca ar fi dus-o mai bine. Iar acelora care spun ca disidenta lui a fost sustinuta de Securitate si ca fara aprobarea tacita a Securitatii nu ar fi putut vorbi in direct la Europa Libera, Dan Petrescu le spune ca Securitatea nu putea controla in acelasi timp toate telefoanele din Romania.

Mai mult, un document clasificat drept „strict secret", datat din octombrie 1989 si elaborat de Securitate, atesta un plan de masuri impotriva anturajului lui Dan Petrescu, masuri care, sustine el, urma sa se incheie cu lichidarea lor fizica, daca n-ar fi venit „revolutia din decembrie".

Nota mai sus mentionata arata ca Securitatea nu controlase convorbirile telefonice in strainatate si la Europa Libera. „Controlul inregistrarilor din sistemul DIANA a relevat ca s-au efectuat 4 convorbiri la acest post telefonic (n.r. din casa lui Filip Raduti), respectiv la 9,10 si 11 octombrie cu Jean Noel Stern, redactor la ziarul Liberation, Dorin Tudoran de la Vocea Americii (de doua ori) si o femeie din Paris (…)".

Ca urmare, Securitatea intensificase „masuri similare de filaj, blocare a contactelor si comunicarilor telefonice". In cazul in care grupul continua actiunile, Securitatea urma sa mai intreprinda si alte masuri represive. Printre acestea, „luarea in lucru de catre securitatile teritoriale a tuturor elementelor „ care intentionau sa intre in legatura cu Dan Petrescu, stimularea ideii de a pleca din tara, schimbarea locului de munca al Terezei Petrescu „urmind sa fie mutata intr-o localitate de pe raza judetului Iasi", adresarea de scrisori posturilor Europa Libera si Vocea Americii in care sa il compromita pe Dan Petrescu si „selectionarea unor persoane cu posibilitati care sa publice in presa materiale de discreditare a lui".  Din aceleasi masuri face parte si instalarea unui dispozitiv de supraveghere la domiciliul familiei Petrescu. Toate acestea aveau drept scop final „contracararea si neutralizarea lui si a legaturilor sale".