Pacientii simuleaza urgente ca sa ajunga pe mana medicilor

joi, 01 noiembrie 2012, 01:50
2 MIN
 Pacientii simuleaza urgente ca sa ajunga pe mana medicilor

Numarul pacientilor care se prezinta in Unitatea de Primire Urgente (UPU) a Spitalului "Sf. Spiridon" creste in mod constant in ultima perioada. Medicii spun ca se intampla foarte des ca in UPU sa fie consultati intre 150 si 200 de pacienti pe zi, in garzile aglomerate numarul acestora fiind chiar si mai mare.

Pe de alta parte, doar aproximativ 25% dintre persoanele care solicita ingrijiri medicale in UPU ajung sa fie internati in clinicile spitalului. "Numarul de cazuri este in crestere in UPU astfel ca am solicitat deja o noua schema de personal pentru ca lucrurile sa mearga mai usor. Avem in jur de 150-200 de pacienti in fiecare garda, insa la fel de aglomerat este si in spitalele din alte tari. Oricum, aproximativ 25% dintre pacientii pe care ii vedem aici sunt apoi internati in clinicile spitalului, alti 5% sunt transferati la alte spitale pentru ca, din nefericire, tot nu avem un spital regional desi este mare nevoie de el. Ceilalti pacienti pleaca din spital fie cu retete, recomandari de tratament sau recomandari de prezentare la alti medici specialisti", a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD.

Medicii de urgenta sunt insa nemultumiti de faptul ca foarte multi dintre pacientii care ajung in UPU ar trebui sa mearga de fapt la medicii de familie. "Vin la noi inclusiv pacienti cu afectiuni cronice care nu se duc la medicul de familie din diverse motive. Fie sunt nemultumiti ca acolo trebuie sa se programeze si sa astepte, fie nu le place faptul ca nu li se dau bilete de trimitere sau retete de fiecare data cand vor. Din pacate, se ajunge la situatii in care acesti pacienti simuleaza o urgenta, cheama ambulanta si vin in UPU, unde noi suntem obligati sa-i vedem. Daca aceasta atitudine s-ar schimba, n-ar mai fi atat de aglomerat in UPU", a mai spus medicul.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii