Peste 1.000 de colaboratori Secu in Iasi

El spune ca dosarul cu numele a peste 1.000 de persoane de sprijin l-a discutat cu fostul prim-secretar Maria Ghitulica. Ciurlau face aprecieri despre dizidenta de la Iasi, spunind ca numai doua persoane au pus asemenea probleme. El afirma ca, dupa 1989, dar si in prezent, lumea politica si cea de la virful administratiei locale este intesata de persoane care au colaborat cu Securitatea. Ciurlau a fost indicat recent de catre Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Fostei Securitati ca fiind unul dintre ofiterii de securitate care au facut politie politica. El a supravegheat mediul literar din Iasi si a dat avize negative unor persoane care solicitau sa plece in strainatate.
Peste o mie de persoane de sprijin ale Securitatii

— Pe 22 decembrie 1989, in biroul fostului prim secretar Maria Ghitulica, a fost gasit celebrul dosar cu numele persoanelor de sprijin ale Securitatii. Ce insemna «persoana de sprijin» pentru Securitate?
— In primul rind, aceasta «persoana de sprijin», care era membru de partid, nu facea parte din reteaua propriu-zisa a Securitatii. Era o categorie aparte de surse care nu puteau fi folosite decit pe perioade determinate, pentru misiuni precise, dupa care se raporta organului de partid care a dat aprobare daca persoana in cauza si-a indeplinit sau nu sarcinile de membru al partidului.
— Sa inteleg ca persoana de sprijin avea sarcina de la partid sa colaboreze cu Securitatea?
— Absolut.
— Persoana de sprijin avea un angajament semnat cu Securitatea? Erau si informatori?
— Nu aveau angajamente. Era o diferenta intre «persoanele de sprijin» si «informatori». Informatorul era o persoana care avea dosar, era recrutat in baza unor anumite criterii care erau stipulate in ordinele din vremea respectiva, avea angajament. Persoana de sprijin nu avea angajament, nu era folosita decit pe o perioada determinata. In general, persoanele de sprijin din rindul membrilor de partid, erau folosite cu precadere din rindul persoanelor care calatoreau frecvent in strainatate. Erau oameni de vaza, anumite categorii de intelectuali, care aveau relatii peste granite. Dar erau si categorii de persoane membre in partid care lucrau in anumite medii, inclusiv in mediul literar de la Iasi, pentru care se solicita aprobarea de la Securitatea judeteana ca sa sprijine organele de Securitate pentru o anumita perioada de timp pentru a rezolva o sarcina legata de o persoana oarecare, un mediu oarecare, un loc oarecare.
— Deci persoanele de sprijin stiau ca sint folosite pentru a rezolva o cerinta a Securitatii?
— Absolut. Au fost situatii cind primul secretar il chema la el pe respectivul si in prezenta mea sau a celor care m-au precedat, si ii spunea: «Tovarase inginer, dumneata vei sprijini organele de Securitate pentru 3 sau 6 luni in rezolvarea unei probleme. Concret, ce va trebui sa faci, tovarasul comandant te va pune in tema».
— Puteau sa refuze? Au fost cazuri de refuz?
— Nu. Nu puteau sa refuze pentru ca era o sarcina de partid. Si nu refuzau. Puteau sa ne sprijine numai dupa ce partidul aproba acest lucru.
— Persoanele in cauza stiau ca primesc aceasta titulatura de «persoana de sprijin»?
— Sigur ca stiau. Primul secretar ii informa personal sau le spuneam noi: «Dumneata ai primit sarcina de la partid ca sa sprijini organul de Securitate». Aceasta era formularea.
— Erau recompensate persoanele de sprijin?
Nu. Membrii de partid nu erau recompensati; decit aceia care au contribuit cu informatii importante. La plecarea din tara li se facea o pregatire, asa cum se numea atunci, de contrainformatii, care insemna punerea in tema a cetateanului in cauza cu privire la posibilitatea ca un serviciu de spionaj din tara unde mergea sau alt serviciu de spionaj, o organizatie terorista sa poata sa-l contacteze si sa-i ceara anumite informatii din Romania, indiferent daca priveau starea de spirit a populatiei, indiferent daca erau informatii secrete de stat. Nu era nici unul sfatuit sa accepte colaborarea cu acele servicii de spionaj pentru ca nu puteam avea noi garantia ca nu intram intr-un joc dublu.
O alta categorie – colaboratorii
— Ii numim pe toti generic colaboratori. Dar exista si o categorie numita astfel. Care era statutul colaboratorului Securitatii?
— Colaboratorul era folosit in ceea ce se numea inainte „puncte vulnerabile”. Erau tipi care nu aveau un rol deosebit, dar ei semnalau anumite fenomene, si mai ales in economie. De exemplu, chiar daca ar parea hilar, existau anumite puncte care intrau sub incidenta Decretului 400. Ei, trebuia sa fie un om intr-un punct cheie pentru ca puteau fi incidente. In momentul in care aparea o chestiune ce se putea solda urmari grave. Am avut un exemplu cu o termocentrala, cind din cauza unor erori umane si a unor dispozitii proaste date de conducere, se puteau intimpla catastrofe. Si atunci, colaboratorul punea mina pe telefon si spunea: «Tovarase, uite ce se intimpla in unitate». Primul lucru pe care il faceam era sa pun mina pe telefon si sa-l sun pe director. «Tovarase director, am inteles ca sint probleme. Luati masuri, pentru ca altfel e jale!». Deci colaboratorii acestia nu aveau niste treburi deosebite, nu rezolvau niste probleme extraordinare, ci erau folositi in puncte vulnerabile. Si la Gara aveam colaboratori. Erau impiegatii de miscare, care anuntau daca un tren nu fusese verificat cum trebuie la sabotii de frina. Pare hilar, dar daca cel de la Birnova nu facea revizia cum trebuie si dadea drumu la tren, se puteau intimpla tragedii. Colaboratorii nu aveau angajamente.
Secretele informatorilor
— Care este diferenta intre o persoana de sprijin si un informator al Securitatii?
— Informatorul clasic era recrutat fie pe baza de sentimente patriotice, fie pe baza de cointeresare materiala, fie prin constringere, de ce sa nu fiu corect. Deosebirea dintre un informator si o persoana de sprijin era esentiala. Informatorul era folosit intr-un caz complex, pe o perioada cu bataie lunga. I se lua un angajament secret de colaborare pe care il semna, i se dadea un nume conspirativ, era obligat sa dea note informative, se faceau intilniri cu el intr-o casa conspirativa, era recompensat baneste dintr-un fond special pentru informatiile pe care le aducea.
— Ati folosit informatorii pentru activitati externe?
— Unii informatori mergeau afara pentru rezolvarea unor probleme mai gingase si se intorceau cu informatii utile pentru tara, si nu spun vorbe mari. Mi-a venit un om in iunie 1989 si mi-a adus o informatie: la Budapesta se pregateste o intilnire la care va participa fostul rege Mihai, sefii partidelor istorice, Ratiu, Cimpeanu si altii, la care urma sa se puna la cale federalizarea Romaniei. Am raportat aceasta informatie, a raportat-o si vestul tarii. Si Aradul, si Timisoara au avut aceeasi informatie. S-a intimplat aceasta chestiune, s-au intilnit in iulie 1989 la Budapesta, la care s-a pus problema federalizarii Romaniei. Era o informatie care privea integritatea statului. Un asemenea informator merita recompensat, si a si fost recompensat, cu bani, iar in momentul in care era nevoie de un sprijin care depindea de mine, il ajutam.
— Cine avea voie sa plece din tara?
— Am fost incriminat in decizia CNSAS ca am dat avize negative pentru plecarea din tara. Am dat astfel de avize negative, in perioada cit am fost la comanda. Am dat si pozitive. Puteti intreba toata intelectualitatea Iasului incepind de la profesori universitari, oameni simpli. Dau un exemplu. O cintareata celebra, originara din Iasi, a plecat in America unde, intimplator, aveam doi veri care aveau cetatenie romano-americana pentru ca tatal lor se nascuse in America. In timpul unei petreceri, aceasta cintareata a primit un telefon de la sotul ei care i-a spus ca a aparut o problema cu cei de la Militie. Au venit acasa la ei, le-au facut perchezitie si le-au luat tot aurul. Eram la comanda Securitatii. Cintareata i-a spus: «Da-i un telefon colonelului Ciurlau!». Nu o cunoscusem pe aceasta doamna, pe care o vazusem poate o data, la o sindrofie. M-a sunat sotul ei si mi-a povestit. Am pus mina pe telefon si l-am intrebat pe seful Militiei judetului ce s-a intimplat. I-am zis: «Vezi, dom’le, ca acolo e un abuz. Dati aurul inapoi!». Am dat la medici avize, chiar daca de la partid se spunea ca vor ramine in strainatate. Le-am dat si s-au intors in tara. Erau si unii asupra carora planau suspiciuni certe ca intentionau sa plece din tara definitiv. Or aceasta fapta era o infractiune, prevazuta de Codul Penal, iar aceasta ar fi atras repercusiuni asupra sefului Securitatii judetului respectiv. La bilanturi eram intrebati: «Citi ramasi ilegal in strainatate ai din judetul tau?». «Pai, am 20». «De ce, tovarase, nu ai luat masuri?». Sau existau informatii ca o persoana importanta, de vaza, este in atentia unor servicii de spionaj. Ca sa-l protejez, pentru ca nu stiam cum va reactiona omul in strainatate, il opream la un moment dat, dupa care i se dadea drumul sa plece.
Au ajuns parlamentari sau au functii in administratie
— Din fostii informatori sint acum oameni care au ajuns in functii inalte in politica?
— Din fostii informatori, da. Chiar daca nu au fost informatori, au fost persoane de sprijin. Unii au ajuns parlamentari sau au functii in administratii. O parte au si recunoscut ca au avut legaturi cu Securitatea, cum este exemplul domnului Flaiser. Calatorind des in strainatate, trecea si pe la Securitate. Mi se pare ca inainte lucra la CFS, actualul Terom. Era pregatit inainte de plecare contrainformativ, iar la intoarcere dadea un raport. Se intilnea cu un ofiter, iar acesta asculta si scria ce i se parea lui esential, pentru ca nu erau probleme deosebite.
— In dosarul gasit in biroul prim-secretarului figurau si persoane aflate in verificari.
— Avind in vedere importanta unor misiuni pe care le aveau membrii de partid care calatoreau afara, unde aveau relatii care prezentau interes pentru securitatea statului, pentru acestia se dadea de la partid aprobare si pentru a-l verifica. Aceasta insemna ca noi sa luam anumite masuri, sa stim cam ce face omul, cam ce legaturi avea, cu cine se intilnea, pe unde se ducea si daca ceea ce ne spunea el cind se intoarcea in tara era corect sau erau gogorite. Asta insemna verificarea. Cind se termina cu aceasta verificare, materialele care erau despre membrii de partid erau distruse. De aceea, nici nu isi scria singur raportul, ci il detalia ofiterul de securitate, care se numea raport informativ.
— Cite persoane de sprijin erau?
— Nu mai stiu cite erau. Dar nu era numai unul, ci doua dosare cu persoane de sprijin. Unul era nomenclatorul cu persoane de sprijin din judet, iar celalalt din muncipiu. Iasul era un centru deosebit. In total treceau de o mie de persoane si nu era mult pentru un judet ca Iasul. In ultimii 15 ani inainte de 1989, Moldova devenise tinta, o afirm categoric, mai multor servicii de informatii. care isi trimiteau la Iasi cadre si agenti sub diferite acoperiri. Este un lucru cunoscut. Asta am practicat si noi. Si la ambasade exista cadre sub acoperire, si in rindul institutiilor de presa. Acesti oameni care veneau la munca in Romania, gen lectori straini. Acestia au fost angajati de catre unele servicii de spionaj straine pentru a desfasura la Iasi o adevarata activitate. Din fericire pentru ei, unii au reusit, din fericire pentru noi, am reusit noi, i-am stopat la timp.
Ibanescu voia sa trimit trupa de interventie antiterorista la Nicolina
— Au existat diferente de opinii cu primul secretar?
— Numai eu mergeam la primul secretar si asistam la ordinele de partid. Eu eram obligat atunci sa il sun in fiecare zi la prima ora pe prim-secretar, iar acesta ma intreba: «Au aparut manifeste anti regim asta-noapte la Iasi?». Eu ii raspundeam: «Tovarase prim-secretar, sincer sa fiu, eu nu stiu, pentru ca Militia le cauta, nu eu». «Pai de ce tovarase nu stii? Care este starea de spirit la Nicolina?». «Pai care sa fie? Daca nu le dati salariile la timp, lumea e nemultumita!». Deci, primul secretar nu lucra cu altcineva decit cu seful Securitatii. Nu se stia asta, dar am refuzat sa intru cu trupa de interventie antiterorista la Nicolina, cind primisem ordin de la superiori. Am spus: «Tovarase secretar, cum credeti dumneavoastra ca as putea face o asemenea enormitate? Sa se duca primul secretar sa stea de vorba cu oamenii, pentru ca de o luna de zile am raportat ca oamenii acestia nu si-au primit leafa!». Conceptul de prevenire ne facea ca sa incercam sa anticipam anumite lucruri si sa incercam sa se rezolve din timp, sa nu se creeze probleme. Acest lucru i s-a raportat lui Ceausescu de catre conducerea noastra, care l-a sunat pe prim-secretar. Va spun in premiera: l-am auzit eu pe Ceausescu cum ii spunea primului secretar. Eram la el in birou: «Tovarase Ibanescu, dumneata vrei sa rezolvi problemele muncitorilor cu Militia? Ai dat ordin sa se bage Militia si Securitatea peste ei? Ce-i asta?».
„Doi insi s-au „afirmat”: Dan Petrescu si Liviu Cangeopol. Restul erau niste persoane care se gudurau”
— CNSAS a afirmat ca supravegheati mediul literar de la Iasi. Scriitorul Liviu Antonesei spune ca nu i s-a gasit dosarul, desi a fost filat si persecutat de Securitate
— Eu va spun un lucru: Doi insi s-au „afirmat” mai mult prin astfel de declaratii la Europa Libera: Dan Petrescu si cu Liviu Cangeopol. Restul erau niste persoane care, cum sa va spun, se gudurau in jurul acestor doi si incercau si ei ca sa para ca sint nu stiu ce „Gica-contra”. Nu a fost filat in timpul mandatului meu Liviu Antonesei. Nu a fost filat de pe macara, cum a spus. Am toata stima si consideratia pentru domnul Antonesei. N-am inteles insa un lucru: dizidentii acestia care se considera dizidenti, in momentul in care au ajuns la putere, de ce nu au indreptat Romania si au lasat-o tot in haos? Este o intrebare retorica…
— Spuneati ca l-ati lasat pe Dan Petrescu sa vorbeasca la Europa Libera. Puteati sa-l opriti?
— Da. Am raportat superiorului: «Tovarase general, daca nu stiu ce vrea Europa Libera de la Dan Petrescu, si nu-l lasam sa vorbeasca, cum vreti sa aflu eu? Ce, omul e fraier sa se destainuie noua?». Sint unii care de bunavoie care au venit si mi-au dat informatii despre Dan Petrescu. Avea un amic, mai saracut. Baietii mei ii mai cumparau o piinie sau cite ceva. El a fost primul care s-a dezis de Dan Petrescu. Si atunci am spus comandantului: «Tovarase general, daca nu il lasam sa vorbeasca, nu stiu ce au de gind sa faca».
— S-au ars dosare la Iasi?
— Sint convins ca da. Eu nu pot sa spun cu mina pe inima pentru ca nu am vazut si nici nu am dat un astfel de ordin. Dar sint convins ca s-au ars. Si s-au ars, cred, niste dosare care contineau chestiuni esentiale, care priveau contraspionajul, antiterorismul, nu al lui Dan Petrescu sau al lui Liviu Antonesei. Poate unii care au ajuns la putere si-au luat dosarul si l-au ars. Eu in decembrie nu mai eram, pentru ca am fost arestat de catre Armata si tinut trei zile si trei nopti la unitatea militara pe un scaun. Nu legat.
„Dan Petrescu m-a chemat la Radio”
Am primit un telefon de la Dan Petrescu si mi-a spus: «Domnule Ciurlau, vreti sa veniti sa dati o declaratie la radio?». Atunci mi-am chemat principalii mei colaboratori si le-am spus ce mi s-a propus. Am spus cine sint si ca «va asigur ca nu voi trage in populatie si ca Revolutia poate sa-si urmeze calea». Asta se intimpla la ora 17, pentru ca a doua zi au aparut niste zvonuri ca am fugit in Austria cu un avion de pe Aeroportul Iasi. Erau niste zvonuri puse la cale de catre cei care mai tirziu au ajuns mari. Daca altii, care au dat ordin sa se traga, au fost avansati, sint generali, au ajuns mari consilieri prezidentiali in alt regim, eu, care am dat aceasta declaratie ca Ceausescu nu era prins in momentul in care s-a afirmat ca il prinsesera (mi-a confirmat fostul sef al Securitatii Tirgoviste ca nu il prinsesera). Cum sa dau ordin sa se traga? Ma gindeam ca si copilul meu era pe strada, si sotia mea venea de la serviciu. Si sa va spun purul adevar: cu ce sa se traga? Cu niste pistoale pe care le avea fiecare ofiter in dotare din cei 116 pe care ii aveam in subordine? Mai aveam acele asa-numite ATI ale grupei de interventii antiteroriste, niste autoblindate care nu mergeau, pentru ca nu aveam benzina. Eu nu am inabusit Revolutia la Iasi. Eu am evitat un lucru: am evitat sa primesc ordin de la cel mai inalt nivel ca, impreuna cu alte forte, daca populatia iese in strada, sa se traga asupra oamenilor. Si atunci am raportat sefilor care coordonau toate fortele ca la Prut erau aruncate niste platforme pe care sa treaca TAB-uri. Si daca un singur foc de arma se tragea la Iasi dupa ce s-a tras clopotul Mitropoliei, ei veneau ca eliberatori si salvatori ai Romaniei.

„Nu am fost zelos din cale-afara”
— Privind activitatea din trecut, cum va vedeti?
— Pina a veni la Iasi, nu am ce sa-mi reprosez din punct de vedere al activitatii mele. Cind am venit aici, organigrama aceasta a Securitatii era structurata intr-un anume fel. Eu raspundeam de sectoarele gingase. Nu aveam tangenta foarte mare cu problemele ce priveau securitatea interna, pentru ca aveam loctiitor si care coordona ceea ce se numea inainte Serviciul Unu si Doi, apararea constitutiei si respectiv contrainformatiile in sectorul economic. Sigur ca sint momente pe care le regret in perioada cit am fost sef la Iasi. Nu am fost zelos din cale-afara, si ca sa vedeti, este si un amanunt hilar: nevasta mea nu a fost membru de partid. Cum va explicati treaba asta? Si rude in America, si rude care au facut politica PNL. Sigur, nu pot sa spun ca, in calitate de sef al Securitatii nu am dus informatii care au sprijinit intr-un fel regimul care a fost. Nu puteam sa evit astfel de chestiuni. Nu ma disculp. Sa nu va faceti iluzii ca, dupa ’90, serviciile secrete romanesti nu au ce-si reprosa la incalcarea democratiei care se spune ca s-a instaurat. Nu-i judec, insa.
— Aveti regrete fata de unele momente din timpul in care ati fost sef al Securitatii?
— Da, am regrete. Stiu anumite cazuri de oameni care au vrut sa plece in excursii. Mai intiii plecau sotia cu copii, iar mai tirziu trebuia sa plece si sotul. Plecind toata familia aveam o anumita incertitudine, mai ales ca erau niste oameni de vaza. A fost un medic la Spitalul Parhon care se numea Stratulat. A plecat in Germania impreuna cu nevasta si cu fiul. Era un chirurg eminent. I-am dat aviz pozitiv si am ramas afara. Am luat mare besteleala atunci din cauza asta. Acest lucru m-a facut pe mine si pe lucratorii Securitatii sa fim mai circumspecti. Dar totusi erau cazuri in care treceam peste parerile ofiterilor si ma intilneam fata in fata cu oamenii si, dupa ce imi formam o parere, le dadeam drumul.
— Ati avut momente in care vi s-a facut greata de cum turnau unii?
— Da, mi s-a facut greata de unii oameni, si din pacate sint dintre acestia care se pretind mari la Iasi. Pentru ca erau unii care turnau pentru ca sa cistige din partea noastra anumite avantaje materiale. Dar mi s-a facut greata si de altii, care erau contactati de unele servicii secrete, pe care ii interceptam, desi nu aveam „sculele” pe care le au cei de acum, si care turnau pentru o friptura.
„Nu are ce cauta un fost ofiter din structurile de informatii sa intre in afaceri, sa se bage in politica sa fie sluga nu stiu cui politician”
— Ati spus mai devreme ca toate serviciile secrete fac politie politica. Dumneavostra sau alte cadre din Securitate ati cerut persoanelor de sprijin sa aduca informatii care acum sa intre la categoria «politie politica»?
— Sigur ca da. In functie de sectorul care cerea aprobarea pentru folosirea unui membru de partid sa-l foloseasca. De exemplu, sectorul care se ocupa de securitatea interna, Serviciul Unu. Era serviciul care se ocupa de probleme de genul «apararea Constitutiei» de astazi. Se ocupa de membrii fostelor partide istorice: legionari, organizatii teroriste, extremiste. Taranistii si liberalii cam trecusera pe planul doi. Li se cereau astfel de informatii. In ultimele decenii, lumea incepuse sa se framinte, iar starea de spirit a populatiei ne preocupa. Atunci, conducerea superioara de stat si partid cerea sa fie cautate cu precadere informatii despre starea de spirit a populatiei, care intr-un fel sau altul puneau intr-o lumina negativa regimul din tara noastra, care era la vremea respectiva.
— Vi se pare normal ca legea lustratiei sa-i priveasca si pe fostii ofiteri de securitate?
— Sigur ca da. Dar asta trebuia facuta inca de la Proclamatia de la Timisoara. Pentru ca nu are ce cauta un fost ofiter din structurile de informatii sa intre in afaceri, sa se bage in politica sa fie sluga nu stiu cui politician.

Publicitate și alte recomandări video