Povestea in oglinda a gropii comune din padurea Vulturi

Pina vom afla lucruri noi, din interpretarea descoperirilor arheologice si din ancheta Parchetului Militar, sa vedem ce putem sti in acest moment, pe baza documentelor inedite, despre calai si despre victime. 

Capitanul Ion Stihi

Sa incepem cu povestea aparent banala a capitanului Ion Stihi. Stihi s-a nascut in Basarabia, in comuna Vascauti – Soroca. In 1937, la 30 de ani, s-a casatorit cu o fata de virsta apropiata din Cetatea Alba. Din cauza izbucnirii razboiului, nu au apucat sa se bucure prea mult unul de altul. Ion a plecat pe front si nu s-au mai vazut. Totusi, o legatura puternica trebuie sa se fi creat de vreme ce el cauta sa o impresioneze de la distanta, trimitindu-i cadouri de valoare de pe front. Intii a fost un inel de aur, apoi o bratara si la urma, incununarea dragostei lui, un splendid ceas Omega, tot din aur.

Ion facea parte dintr-un regiment de elita al armatei romane, Regimentul 6 Vinatori din cadrul Diviziei a 14-a, care s-a retras precipitat din Basarabia, din Balti, in iunie 1940, ca urmare a ultimatumului sovietic, si a devenit virf de lance al "razbunarii" un an mai tirziu, cind soldatii romani au trecut Prutul umar la umar cu soldatii celui de-al treilea Reich. Stihi era apreciat de superiori pentru ca era fire indrazneata si nu ezita sa faca lucruri pe care altii le refuzau. Totusi, norocul sau nu a durat mult, pentru ca a murit in septembrie 1941 in luptele pentru Odessa.

La putin timp dupa terminarea razboiului, in toamna lui 1945, Larissa Stihi a fost chemata sa depuna marturie intr-o ancheta. Atunci i s-a spus oficial ca sotul ei a fost implicat in crime de razboi si ca bijuteriile trimise de pe front au fost luate de la evrei pe care sotul ei i-a omorit. Intre timp, Larissa se mutase la Bucuresti, tocmai pe bulevardul Magheru, iar apartamentul i-a fost perchezitionat de autoritati, preocupate sa afle cit din prosperitatea subita a familiei Stihi se datora jefuirii evreilor. Cu putin timp inainte de perchezitie si interogatoriu, la Stinca Roznovanu, in judetul Iasi, fusesera deschise trei gropi comune cu 311 evrei omoriti in iunie 1941 sub coordonarea lui Ion Stihi. Au fost macelariti acolo laolalta barbati, femei, batrini si copii (38 dintre ei aveau virste intre 1-12 ani).

Procesul din 1948

Povestea ingrozitoare a lui Ion Stihi avea sa fie cunoscuta foarte bine in anii urmatori, fiind punct central in procesul din 1948 al masacrelor de la Stinca Roznovanu, Balti, Marculesti, Gura Cainari, Floresti etc, in care au fost omoriti mii de evrei, speta cuplata de autoritatile de atunci, si pe buna dreptate, cu procesul pogromului de la Iasi.

In iunie 1948, au fost condamnate, pentru masacrele savirsite in primele saptamini de razboi, 50 de persoane – ofiteri din armata romana, Serviciul Special de Informatii si politie, gardieni publici si civili. In timpul procesului, pe banca acuzarii in chestiunea masacrelor savirsite de Stihi si ceilalti, mai stateau doar superiorii acestuia – colonelul Ermil Maties, comandantul Regimentului 6 Vinatori si generalul Gheorghe Stavrescu, comandantul Diviziei a 14-a Infanterie. Amindoi aveau sa fie condamnati la munca silnica pe viata si au murit citiva ani mai tirziu in inchisoare, la Aiud. Au mai fost judecate si condamnate alte 5 persoane pentru masacrele de la Stinca si de dupa, dar acestea erau date disparute in momentul judecarii cauzei – sublocotenent Eugen Mihailescu, sergent major Vasile Mihailov, soldat Ion Epure (toti din Regimentul 6), sergent Gheorghe Cimpoesu (utilizat de Regimentul 6 pentru identificarea evreilor), precum si Paraschiva Morosanu (Barlaconschi), care a luat parte la jefuirea victimelor.

Despre ce vorbim

Intrarea in razboi a fost vazuta de regimul Ion Antonescu ca o oportunitatea istorica pentru purificarea etnica a Romaniei. Este faimoasa declaratia lui Mihai Antonescu din 3 iulie 1941: "Ne gasim in momentul istoric cel mai favorabil si mai larg pentru o totala descatusare etnica, pentru o revizuire nationala si pentru purificarea neamului nostru de toate acele elemente straine sufletului lui…".

"Solutia" oficiala adoptata era „migratiunea fortata a intregului element evreiesc din Basarabia si Bucovina", dar, in practica, deportarea a fost dublata de masacre nenumarate, care au presarat cele doua provincii cu gropi comune. Oamenii Regimentului 6 Vinatori, a caror poveste ne intereseaza aici, peste tot pe unde au trecut au masacrat evrei si i-au aruncat in gropi comune. "Metodologia criminala" utilizata in masacrul din padurea Vulturi, aflata in iunie 1941 sub controlul Regimentului 6, seamana izbitor cu modul in care s-au desfasurat crimele in masa comise la Stinca si in Basarabia de aceeasi unitate. De fiecare data, evreii au fost evacuati din localitati sub un pretext sau altul, deposedati de bunuri, fortati sa isi sape groapa, pusi cite zece pe marginea gropii, cu fata spre aceasta, si impuscati de la spate, pentru a cadea direct acolo.

Schita pentru un profil al criminalilor de razboi romani

Dar cine era acest Ion Stihi? Se poate citi cumva in destinul sau profilul unui sanguinar? La prima vedere, nu. Din foaia matricola, vedem ca Stihi avea o cariera solida in armata si, de buna seama, privea razboiul ca o oportunitate de afirmare.

Dar daca ne uitam cu atentie la biografia capitanului Stihi, observam citeva elemente care il particularizeaza, alaturi de alti criminali de razboi.

Stihi era, ca si Mihailescu, ofiter de informatii al Regimentului 6, trecind printr-un curs de formare in domeniul informatiilor, contrainformatiilor si diversiunii la Sectia a II-a a Marelui Stat Majo. Astazi se stie, in urma cartilor publicate de Jean Ancel si Radu Ioanid, ca Sectia a II-a, condusa de colonelul Radu Dinulescu, a fost implicata, alaturi de Serviciul Special de Informatii, in operatiuni secrete de diversiune si incitare impotriva evreilor, care sa duca la masacre (pogromul de la Iasi fiind, in aprecierea lui Jean Ancel, un test-case), si mai apoi in deportarea in Transnistria, presarata cu crime in masa, a evreilor din Bucovina si Basarabia. Din documente, vedem ca Stihi si Mihailescu erau de fiecare data sursa zvonurilor privind "fapte de sabotaj comise de evrei", care sa justifice masacrele.

Legatura dintre criminali si Basarabia

Stihi, Mihailescu, Mihailov si Cimpoesu erau toti basarabeni. Regimentul 6 Vinatori era plasat la Balti in momentul ultimatumului sovietic din iunie 1940 si a trecut prin degringolada umilitoare a retragerii din Basarabia.

Propaganda militara, virulent antisemita, a transformat episodul retragerii din Basarabia intr-un element cheie, blamindu-i pe evrei pentru umilinta indurata. Intrarea in razboi a fost vazuta ca o oportunitate de revansa, tema "razbunarii" fiind prezenta pe buzele multora, in vara anului 1941, incepind de la declaratiile facute public de Ion Antonescu si Mihai Antonescu, pina la justificari ale violentelor de catre reprezentanti ai autoritatii statului, in timpul pogromului de la Iasi si al masacrelor care au urmat. Nu intimplator, pogromul de la Iasi a izbucnit la exact un an de la parasirea Basarabiei. Unitatile care cu un an inainte isi aveau baza in Basarabia sau aveau basarabeni in componenta s-au dovedit a fi extrem de violente in Iasi si in Basarabia.

Un lucru care nu se stia pina acum, pe linga SSI si Sectia a II-a, in teren a fost prezenta cu rolul de a incita impotriva evreilor inca o unitate – Serviciul Secret al Misionarilor – o grupare cu rost propagandistic anticomunist si antievreiesc, organizata de Ministerul Propagandei Nationale dupa modelul unui serviciu secret si cu membri recrutati dintre basarabeni si transnistreni.

Antisemitismul, factor decisiv

Erau Stihi, Mihailescu si ceilalti antisemiti? Fara doar si poate. Putem stabili acest lucru pur si simplu urmarind cum au selectat victimele civile, plecind strict de la criteriul etnic. Evreitatea echivala cu condamnarea la moarte, oamenii (barbati, femei, copii, batrini) fiind executati categorial, pentru ceea ce erau, nu pentru ceea ce facusera. Martorul nostru Vasile Enache era sa moara pentru ca soldatii il credeau evreu si a fost crutat abia cind a demonstrat ca este crestin ortodox.

Dar dincolo de acestea, avem dovezi directe ca criminalii se conduceau dupa o logica antisemita. Comandantul lor, colonelul Ermil Maties, spune despre Stihi si Mihailescu ca erau legionari, adaugind in cazul lui Stihi ca era „o fire sanguinara". Un alt colonel pretinde ca i-a atras atentia lui Mihailescu ca faptele pe care le comite intra in contradictie cu morala crestina, iar acesta i-a raspuns facindu-i "teoria urei de rase", adaugind ca "evreii trebuie exterminati". Mihailescu, fiul unui notar betiv din Sculeni, era ca formatie preot crestin-ortodox si astazi stim ca legionarismul a prins foarte bine in rindurile preotilor. Mihailescu obisnuia sa se laude ca a executat citeva mii de evrei cu mina lui. si lui Stihi i-a atras atentia cineva, in timpul masacrelor de la Gura Cainari, ca nu face bine ce face. Pe cel care a indraznit, un locotenent, Stihi l-a lovit "ca pe un animal" si l-a raportat la Regiment. Rezultatul a fost ca, mai departe, locotenentul a fost "injurat si tot timpul batjocorit" de colegii de trupa. Vedem asadar la lucru presiunea de grup.

Ordinele pentru crima

Stihi a dat o declaratie despre masacrul de la Stinca, imediat dupa evenimente, intr-o ancheta superficiala organizata de pretorul Diviziei a 14-a. Declaratia diminueaza semnificativ numarul victimelor si este plina de inventii, punind pe seama evreilor o lista lunga si neverosimila de actiuni de sabotaj – care ar fi putut fi facute doar de unitati militare sovietice specializate in astfel de operatiuni – pentru a justifica executarea lor. Nici o masura de sanctiune nu a fost luata impotriva lui Stihi si a celorlalti.

Versiunea lui Stihi este preluata si de colonelul Ermil Maties in raportarea scrisa catre Divizia 14, uneori in documente semnate impreuna, si astfel ne lamurim ca cei doi impartaseau ethosul antisemit. Maties isi incheie unul dintre aceste rapoarte despre masacrele pomenite astfel: "Numarul jidanilor impuscati este prea mic fata de jertfele noastre din cauza lor".

In acest moment, exista cel putin patru documente din arhivele militare care atesta ca evreii din Sculeni au fost executati de Stihi si oamenii sai la ordinul direct al lui Maties. Intr-unul din ele, Maties scrie negru pe alb: "…am ordonat capitanului Stihi Ion, ofiter informator, sa aresteze si sa execute pe toti evreii suspecti din Sculeni". In altul: "…capitanul Stihi, din ordinul meu si in conformitate cu ordinele superioare date precis in aceasta chestiune, a executat pe acesti nemernici, pentru care nu trebuie sa se ia in considerare nimic".

Responsabilitatea comandantului Diviziei 14

Ce mai conteaza in chimia criminala indreptata impotriva civililor evrei in primele saptamini de razboi? Colaborarea militara dintre romani si germani, dublata de cooperarea in "rezolvarea" chestiunii evreiesti, joaca un rol important, neindoielnic. Relatiile dintre romani si germani sint diverse si complicate. Dupa razboi, multi dintre cei judecati pentru crime de razboi au dat vina pe germani. La fel a facut si colonelul Maties, plecind de la faptul ca in momentul masacrului de la Stinca Roznovanu Regimentul sau era sub comanda operativa a Diviziei 198 germane (intre 22 iunie si 2 iulie 1941). Insa, din Jurnalul de Operatii al Regimentului vedem ca in fapt doar Batalionul 2 din regiment era coordonat efectiv de germani.

Oricum, pe 2 iulie, Regimentul a intrat sub comanda Diviziei 13 Romana, iar pe 11 iulie a revenit sub comanda Diviziei 14, iar comportamentul lui Maties, Stihi, Mihailescu si al celorlalti in privinta evreilor a ramas acelasi. Masacrele de la Balti-Valea Rautului si Marculesti-Gura Cainari au avut loc sub comanda romaneasca si au urmat cam acelasi mod de actiune, fara ca generalul Stavrescu sa intervina sau sa sanctioneze pe cineva.

La proces, Stavrescu a pretins ca nu a stiut de masacre, ocupat fiind cu operatiunile militare. Probleme sint insa zdrobitoare in defavoarea sa. Arhivele pastreaza informarile pe care Divizia 14 le-a primit pe acest subiect. Mai multi ofiteri audiati pentru procesul din 1948 au spus ca, dupa modul in care circulau informarile si ordinele in ierarhia militara, era imposibil ca lucrurile sa se fi petrecut fara stirea si aprobarea, fie si tacita, a generalului. In plus, martorii il plaseaza pe Stavrescu in diferite situatii in care evreii au fost omoriti in masa, dind mina libera pentru masacru.

Cooperarea romano-germana

Stihi – care era in acelasi timp comandantul Companiei comanda, o unitate interoperativa, ofiterul de informatii al Regimentului, precum si ofiter de legatura cu comandamentul german, cunoscind germana si rusa – a invocat in discutii cu colonelul Maties si cu altii existenta unor ordine germane privindu-i pe evrei. Astfel de ordine nu au putut fi gasite de cercetatori in arhivele germane, si nu se stie daca ele existau cu adevarat sau erau doar invocate de Stihi ca un fel de autoritate superioara pentru a-si justifica crimele. Din istoria altor masacre comise in Polonia, Ucraina si tarile Baltice, stim ca germanii au actionat in multe cazuri ca incitatori la violenta, asmutind trupe aliate si localnici impotriva evreilor, dar au existat si cazuri in care au actionat ponderator fata de violenta dezlantuita a acestora. Intilnim ambele situatii in cazul masacrelor in care au fost implicate trupe romane.

Pe ansamblu, se poate spune ca aceasta colaborare dintre armata romana si cea germana in "chestiunea evreiasca" a avut rolul unei potentari reciproce, intr-o spirala a violentei care va culmina, in cazul implicarii Romaniei in Holocaust, in toamna si iarna anului 1941. Cooperarea romano-germana in procesul de purificare etnica declansat de regimul Antonescu a facut ca partile sa-si ofere una alteia modele de actiune si formule de legitimare a violentei antisemite. Nu intotdeauna cooperarea a functionat, germanii reprosindu-le adesea romanilor ca aleg sa rezolve problema evreiasca intr-o maniera proprie, extrem de violenta si vizibila, dezlantuind haotic jafuri si crime. Pe de alta parte, Stihi si altii stiau de existenta Einsatzgruppen, unitatile mobile germane insarcinate cu eliminarea prin impuscare a evreilor pe teritoriul Uniunii Sovietice, si acest lucru trebuie sa fi contat ca model de actiune. Intr-o discutie cu pretorul plasei Copou, Aurel Gaspar, avuta chiar in timpul masacrului de la Stinca Roznovanu, capitanul Stihi i-a spus "ca daca nu-i executa d-sa pe evreii aflati acolo, ii vor executa ostasii germani, special trimisi la fata locului".

––

De unde provin victimele

Inca nu stim de unde sint evreii omoriti in padurea Vulturi. Deocamdata, putem formula doua ipoteze, pe baza marturiilor de istorie orala culese in comuna Popricani si a documentelor oficiale din arhive romanesti.

Pe ce ne bazam

In primul rind, trebuie spus pe ce ne bazam in acest moment. In 209-2010, am realizat interviuri de istorie orala cu 11 martori oculari ai evenimentelor din comuna Popricani. Toti isi aduc aminte ca in timpul razboiului au fost adusi evrei, impuscati in padurea Vulturi din comuna Popricani si ingropati in gropi comune. Martorii cu amintirile cele mai precise au citeva puncte comune esentiale in ceea ce povestesc: evreii au fost adusi din Iasi in vara anului 1941; au fost mai multe coloane, escortate de soldati romani; acestia foloseau calauze locale, care luau parte la jefuirea victimelor; evreii au fost obligati sa-si sape singuri gropile; dupa aceasta, au fost dezbracati, impuscati si aruncati in gropi comune; au fost in jur de o suta de victime.

Cercetarile arheologice la fata locului, realizate de echipa condusa de dr. Neculai Bolohan, ne-au oferit certitudinea, inca inainte de inceperea anchetei Parchetului Militar, ca vorbim de victime civile in numar de citeva zeci. Au fost gasite resturi de imbracaminte si accesorii din haine civile si nu au fost depistate urme ale unor uniforme militare – placute, nasturi metalici, talpi de bocanci etc. In schimb, am gasit tuburi de gloante, de productie romaneasca, ani de fabricatie 1939 si 1940. Victimele sint barbati, cei mai multi, dar si femei si copii, unii de virsta foarte mica.
Beneficiem, de asemenea, de un numar impresionant de documente, aflate in arhivele militare de la Pitesti, arhiva CNSAS, Arhivele Nationale Bucuresti si Iasi, arhiva Comunitatii Evreiesti etc. Multe dintre acestea se afla in copie pe microfilme in arhiva Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, unde le-am putut consulta in 2009.

Deocamdata, nu au fost depistate documente privind direct masacrul din padurea Vulturi, dar acest lucru nu este neobisnuit, pentru ca regimul Antonescu nu a fost interesat sa lase foarte multe urme ale crimelor pe care le-a savirsit. Avem, in schimb, mii de pagini despre masacre din jur – pogromul de la Iasi, masacrul de la Stinca Roznovanu si alte masacre din Basarabia, comise de armata romana. Marele noroc este ca in 1948 a fost organizat un proces al criminalilor de razboi implicati in masacrele pomenite, pentru care autoritatile au adunat documentatie timp de patru ani, din arhive militare si civile, precum si prin audieri de acuzati si martori (ofiteri ai armatei, membri ai autoritatilor civile, martori oculari crestini, supravietuitori evrei etc). Astfel, fiecare detaliu al masacrelor poate fi verificat din mai multe surse si putem face o lectura critica a documentelor, pentru a sti pe care ne putem baza mai mult. Ca o observatie generala, se poate spune ca documentele emise de autoritatile romane, in special cele militare, chiar in timpul evenimentelor, sint impregnate de ethosul antisemit al regimului Ion Antonescu, distorsioneaza faptele, cautindu-le justificari militare sau ideologice, si diminueaza numarul victimelor.

––

Ipoteza Iasi

Martorii cu care am discutat spun toti ca evreii adusi si omoriti in padurea Vulturi proveneau din Iasi. Iata, spre exemplificare, ce spune Ion Bosanceanu (n.1929, Vulturi): "Am vazut convoaie cu evrei, de mai multe ori, in vara anului 1941. Veneau din Iasi, din tot Iasul – din Copou, Sarariei, Tirgu Cucului, Ciric, Pacurari, Moara de Vint si erau dusi in convoi prin satul Cirlig in padurea de aici (din Vulturi n.n.). Parintii nosti, care aveau legaturi de afaceri cu evrei din Iasi sau care mergeau la pravaliile lor, au vazut in coloana oameni cunoscuti." Lucica Baltaru (n.1935, Vulturi) este si ea foarte sigura ca evreii erau din Iasi si povesteste ca un satean, Stefan Clim, mergea anume in Iasi in mod regulat pentru a ajuta armata sa-i identifice pe evrei. El servea si ca ghid pentru armata prin satele si padurile din actuala comuna Popricani si primea in schimb haine de la evreii omoriti pe care incerca apoi sa le vinda. In fine, martorul principal, Vasile Enache (Cuza Voda, n. 1925), cel care ne-a indicat cu precizie locul in care am gasit groapa comuna, spune la rindu-i ca evreii erau din Iasi, dar admite ca exista si o mica posibilitate ca ei sa fie din Sculeni. La fel, un alt martor, Constantin Macovei (n.1924, Cuza Voda). Acum iata ce informatii ne-au ramas din documente. Pretorul plasei Copou povesteste intr-o declaratie data in 1945: "In ultimele zile ale lunii iunie 1941, am fost informat pe cale particulara ca au fost executati, omoriti prin impuscare mai multi evrei din orasul Iasi si din comuna Copou. Locul de executie a fost la marginea comunei Copou. Auzind despre aceste fapte, am alergat in comuna Copou spre a ma informa asupra celor petrecute. Functionarii primariei mi-au povestit ca fara stirea Primariei au fost executati la marginea Tirgului Copou din judetul Iasi mai multi evrei si mi-au adaugat ca acei care au comis acele omoruri au ordine secrete de a sarvirsi asemenea fapte, motivat de intrarea Romaniei in razboi alaturi de Germania fascista contra Uniunii Republicilor Sovietice, de a fi distrusi toti evreii". In acea vreme, actualul cartier Copou al Iasului era localitate separata, cu rang de comuna, si a facut obiectul ordinelor lui Ion Antonescu privind evreii din spatiul rural, mult mai drastice. Comunitatea Evreiasca din Iasi ne-a pus la dispozitie un document de la DJAN Iasi, datat 1939, din care rezulta ca in comuna Copou traiau 402 evrei. Acestia, spune presedintele Comunitatii, Abraham Ghiltman, au disparut fara urma in 1941. Daca evreii omoriti in padurea Vulturi erau din Iasi, acest lucru schimba sensibil istoria pogromului din iunie 1941. Pina acum, se stia ca o parte din evrei au fost omoriti pe loc, la casele lor sau pe strada, in diferite cartiere ale orasului (27-29 iunie), iar altii, doar barbatii, au fost dusi in coloane in Curtea Chesturii (29 iunie), unde s-a deschis focul in plin, iar supravietuitorii au fost incarcati in cele doua trenuri ale mortii. Asadar, exista posibilitatea ca evreii din cartierele marginase si din comuna Copou sa fi fost dusi cu totii, familii intregi, in padurile din preajma Iasului si impuscati. Cum nu au existat supravietuitori, nu a mai ramas nimeni sa le spuna povestea.

––-

Ipoteza Sculeni

O a doua ipoteza are, de asemenea, mai multe argumente in favoarea sa. Exact in acelasi timp cu pogromul de la Iasi a avut loc un masacru la Stinca Roznovanu, fiind ucisi, de oameni din Regimentul 6 Vinatori, citeva sute de evrei (cifrele variaza intre 400 si 500) din Sculeni-tirg, aflat dincolo de Prut. Conform documentului din 1939 citat mai sus, in Sculeni Tirg traiau 1.488 de evrei, iar in Sculeni sat, 135. Nu se stie citi dintre acestia au fost omoriti in iunie 1941. Intre locul gropilor comune de la Stinca si groapa comuna din comuna Vulturi este o distanta, pe linie directa, pe care am masurat-o cu ajutorul GPS-ului, de 3 kilometri, asadar nu sint departe una de alta. Pretorul Aurel Gaspar a ajuns la fata locului chiar in timpul masacrului si spune ca a gasit mai putini evrei decit fusese informat ca va gasi. Soldatii romani i-au comunicat ca o parte dintre ei fusesera executati deja. Prin urmare, teoretic, exista posibilitatea ca o parte dintre evreii din Sculeni, care au fost impartiti in mai multe grupuri, sa fi fost omoriti in alta parte. Colonelul Ermil Maties, comandantul Regimentului 6 Vinatori, a relatat sub ancheta despre un alt masacru, produs in padurea Stinca Roznovanu, asadar nu pe islaz unde au fost gasite cele 3 gropi comune. La masacrul de pe islaz au existat mai multi martori oculari si ca prin minune au scapat si doua femei, asa incit despre aceasta crima in masa s-a aflat mai usor si s-a putut organiza si un proces dupa razboi. Din masacrul din padurea Vulturi nu au ramas supravietuitori, iar padurea era strict controlata militar, asa incit nu a ramas nici un martor direct, cu exceptia lui Vasile Enache. Pe scurt, este foarte probabil ca evreii din padurea Vulturi sa fi fost ucisi de oameni din Regimentul 6 Vinatori pentru ca ei controlau zona in iunie 1941, dupa cum se vede din Jurnalul de Operatiuni al Regimentului si din harti militare. Victimele pot proveni din Sculeni sau din Iasi sau din ambele locuri.