Povestiri din razboi: Medici ieseni veniti de pe frontul din Afganistan

Daca pentru unii medici agitatia din spitalele iesene este mai mult decat suficienta, pentru altii adevarata medicina a inceput pe front. Cativa medici ieseni au avut sansa de a-si practica meseria in zone de conflict si au ales sa faca asta in ciuda riscurilor. Experientele traite acolo au reusit sa-i intareasca pe cei care au ales sa-si faca meseria pe front, insa toti spun ca nu a fost usor si ca viata pe front nu este pentru oricine. Dr. Bogdan Zamfir este unul dintre ultimii medici ieseni care au mers in zone de conflict. Timp de sase luni, medicul de urgenta a lucrat intr-o baza militara din Kandahar, Afganistan, si a tratat zeci, poate chiar sute de pacientii in fiecare zi.

"Mergeam zilnic in patrulare cu echipe de americani"

In iulie 2003, dr. Bogdan Zamfir (FOTO) era medic-sef in cadrul Batalionului "Lupii Negri" Iasi si atunci a plecat in Afganistan cu intreaga unitate. Ar fi avut posibilitatea sa refuze deplasarea, insa, la 28 de ani, tanarul medic a considerat ca medicina pe front nu poate decat sa-l ajute sa capete mai multa experienta. "Din punct de vedere teoretic, eram pregatit pentru asta, facusem medicina militara pana atunci, insa am vrut sa am si aceasta experienta a frontului. Nu aveam obligatii care sa ma tina in Iasi, asa ca am ales sa plec pentru sase luni in Afganistan. Am considerat ca am nevoie de acest lucru", a declarat dr. Zamfir, proaspat medic specialist in medicina de urgenta.

De altfel, nu a trecut mult pana cand medicul si-a dat seama ca medicina militara de acasa nu seamana prea mult cu cea de pe front. Baza militara din Kandahar in care se afla medicul era intr-un loc relativ sigur, insa munca nu se limita doar la perimetrul ei. In fiecare zi, medicul participa la misiuni de patrulare sau misiuni de ajutare a populatiei civile din zona. "Misiunea principala era sa tratam oamenii nostri, insa mergeam zilnic in patrulare cu echipe de americani. Intindeam corturi si tratam pe oricine avea nevoie si ne cerea ajutorul. Veneau foarte multi afgani, aveam si cate 300-400 de consultatii in patru ore", a mai spus medicul. In una din misiuni au fost atacati. "Eram intr-o misiune de verificare. Toti cei care treceau pe acolo erau verificati. Pe drumul de intoarcere catre baza am fost atacati. Doi militari care se aflau cu noi au murit atunci, unul pe loc si celalalt mai tarziu, din cauza ranilor", povesteste dr. Zamfir.

Desi a tratat numerosi pacienti cu plagi impuscate si alte leziuni specifice frontului, medicul spune ca una dintre cele mai dificile perioade a fost cea in care peste 300 dintre cei aproximativ 400 de oameni din baza s-au imbolnavit de viroza respiratorie. "Nu prea constientizezi pericolul permanent in care te afli acolo. Mi-am pus cateva semne de intrebare, insa am reusit sa trec peste ororile pe care le-am vazut. La un moment dat a fost un atentat la o scoala si erau zeci de copii sfartecati, se intampla chiar inainte sa plec de acolo. A fost cam infricosator, insa pentru un medic militar e importanta o astfel de experienta. Acum am si experienta unei unitati de primiri urgente si, daca as avea ocazia, m-as intoarce pe front", a mai spus medicul care era platit atunci cu 80 de dolari pe zi in perioada cat a stat in Afganistan.

Medicina cu forcepsul in Somalia

Dr. Marcel Stoenescu, in prezent director medical la Spitalul Militar Iasi, a fost si el intr-o misiune umanitara in perioada conflictului armat din Somalia, in 1994. "Noi functionam acolo atat ca spital, cat si ca ambulatoriu, asa ca aveam ocazia sa tratam orice afectiune, si la militari, si la civili. De fapt, eram singurii care primeam civili", a spus medicul. Desi are ca specialitate ginecologia, medicul a avut ocazia sa faca de toate in baza medicala care fusese amplasata pe aeroportul din Mogadishu, capitala Somaliei. "Cu un alt chirurg am intrat in operatie pentru un pacient care fusese muscat de un rechin de brate, eu la un brat si un alt chirurg si un neurochirurg la celalalt brat.

Pana la urma, am fost nevoiti sa-i amputam bratele, nu am avut de ales", spune medicul, care e convins ca experienta de pe front l-a facut un medic mai bun. "Traumatismele pe care le vezi acolo nu le intalnesti aici, insa ca medic militar trebuie sa stii sa le tratezi. Pentru mine a fost o experienta deosebita pe care as repeta-o oricand. Daca nu ai vazut o leziune de pe front si nu stii complicatiile care pot sa apara, ca medic nu faci fata in cazul in care apare o calamitate sau un razboi aici", a adaugat dr. Stoenescu. Medicul a parcurs si 300 de kilometri pentru a aduce la spital somaleze puse in pericol de o nastere complicata.

Chiar daca acum forcepsul se mai foloseste la nastere doar in situatii extreme, pe atunci, in Somalia, era cel mai la indemana instrument medical. "Am avut rezultate foarte bune cu forcepsul si, desi nu vreau sa ma laud, cred ca daca ar fi nevoie in Iasi de asa ceva, eu as fi cel mai potrivit sa fac asta. Am vazut cazuri disperate, femei care aveau fatul blocat in vagin, jumatate inauntru, jumatate afara, de cateva zile deja. Mi-au murit paciente in astfel de cazuri groaznice. Era o traditie acolo care presupunea mutilarea organelor genitale feminine pentru a ramane un orificiu foarte mic, astfel ca femeile aveau probleme foarte mari la nasteri, rupturi sau fistule. Am reparat extraordinar de multe astfel de cazuri", povesteste medicul. In cele sase luni pe care le-a petrecut acolo, a ajutat la aducerea pe lume a cel putin o suta de copii, foarte multi dintre ei primind numele de Marcel sau Teodor, ca semn de multumire pentru medicul care i-a salvat. Ca ofiter, medicul avea un salariu de aproximativ 2.000 de dolari pe luna.

Desi nu au avut ocazia sa petreaca Pastele cu familia, romanii din spital au avut atunci parte de un meniu festiv cu oua rosii si produse traditionale romanesti. S-au bucurat si de faptul ca li s-a pus la dispozitie si un telefon pentru a vorbi cu cei dragi din tara. "Noua ne era foarte dor de familii si lor acasa nu le-a fost usor. Singura legatura cu ei era atunci cand ne duceam la statia de emisie si ne dadeam intalnire la telefon. Era foarte greu insa pentru ca cei care voiau sa vorbeasca cu noi trebuiau sa vina la Bucuresti, doar spre Bucuresti era legatura telefonica", a mai spus medicul.

Si-a lasat copiii acasa pentru a merge pe front

Asistenta medicala Marilena Rusu Radu a participat la o misiune in Angola, in 1993, pe cand avea doar 27 de ani. Sase luni a stat atunci in baza din apropierea frontului, sub coordonarea ONU. "M-am oferit voluntar pentru misiunea respectiva. Imi place aventura si mi s-a parut o ocazie foarte buna sa invat . Atunci era un razboi civil acolo, iar situatia nu era deloc buna, mii de copii si femei erau in pericol permanent. Ca tanara mamica, am vrut si eu sa ajut", spune femeia care si-a lasat atunci acasa gemenii de un an si jumatate pentru a pleca pe front. Timp de sase luni, tanara nu si-a vazut copiii, insa nu-i pare rau ca a profitat de ocazia de a pleca pe front. "Pentru mine era atunci sau niciodata. Am mai vrut sa plec si in Irak, insa copiii deja crescusera si nu m-au mai lasat. Nu a fost simplu deloc sa-mi las copiii acasa, insa tinand cont de faptul ca cei din Somalia sufereau mult mai mult, am ales sa plec", spune asistenta care a avut grad de plutonier pe front. A avut ocazia sa trateze tot felul de plagi specifice unei zone de conflict si a vazut nenorociri cat sa-i ajunga o viata intreaga, insa a ales sa pastreze in memorie doar lucrurile bune. "Chiar si in conditiile de acolo, tot am reusit sa organizam si momente distractive, mai ales ca am nimerit chiar in perioada sarbatorilor de iarna si apoi chiar Pastele. Chiar a fost foarte frumos. Pe o caldura de 50 de grade, noi am aranjat un brad de Craciun ca acasa si am cantat colinde in jurul lui. A fost superb, mai ales ca i-am invatat pe cei mici de acolo sa cante", a adaugat Marilena.

Spitalul romanesc din Angola avea in momentul respectiv 128 de angajati, cinci dintre ei fiind din Iasi. "Nu-i deloc simplu sa te feresti mereu de serpi, scorpioni sau gloante, insa am ales sa pastrez lucrurile bune din acea experienta. Am invatat mult si am avut ocazia sa ajut oameni care chiar aveau nevoie sa fie ajutati. Aici nu avem cum sa vedem plagi sau leziuni specifice unui teatru de operatiuni si sunt lucruri pe care trebuie sa le stim", a precizat asistenta. Nu are niciun regret si ar pleca din nou pe front daca ar avea ocazia. Spune ca nu a avut timp sa-i fie frica, in conditiile in care pacientii stateau la coada pentru ingrijiri medicale urgente si trebuia sa-i ajute in timp record, chiar daca pe deasupra le zburau gloante si explodau obuze. "Cand ii vezi intinsi pe jos pe toti si stii ca trebuie sa-i ajuti, nu mai ai timp sa-ti fie frica. E adevarat insa ca nu oricine poate rezista intr-o astfel de situatie", a mai spus asistenta, care acum lucreaza in blocul operator de la Spitalul Militar.