12 suflete intr-o cocioaba

marți, 21 iunie 2005, 23:00
2 MIN
 12 suflete intr-o cocioaba

In Romania, saracia poate imbraca forme din cele mai diverse si mai
socante. Poti vedea oameni care-si dau foc din cauza datoriilor, batrini care
se sinucid ori copii abandonati. In comuna Tamaseni, 12 suflete, adica
doua familii, se chinuiesc, intr-o cocioaba cu doua camarute, sa
supravietuiasca.
Saracii de dupa bogati
Daca mergi prin Tamaseni spre Adjudeni, poti sa constati ca localnicii
plecati la munca in strainatate parca au lansat o intrecere de construit vile.
Case cochete, altele in constructie, toate dau senzatia de bunastare. Parca
pentru a-si ascunde saracia sub pres, pe o ulita din cartierul nou, intr-o
casa care aproape se darima locuiesc doua familii. Benone Constantin,
impreuna cu cei trei copii si cu sotia, locuieste intr-o camara unde stau
inghesuite dupa paturi, haine si suflete. „Am lucrat 17 ani la centrala de la
Cernavoda. Acum traim doar din alocatia copiilor si din ce mai cistig eu,
cind muncesc cu ziua. Sotia mea are probleme de sanatate. Ne descurcam
cum putem, dar iarna e destul de greu. Ne ingramadim toti intr-o camera,
ca nu avem alte posibilitati. Iarna, cel mai greu ne descurcam cu lemnele”,
spune Benone Constantin. Acesta mai spune ca are trei copii, doi baieti de
11 si 8 ani, si o fata de 15 ani. Curtea e plina de copii, care mai de care mai
curiosi. Acum, cele doua familii construiesc inca o camera si spun ca ar
avea nevoie de tot ajutorul pe care i l-ar oferi oamenii de suflet.
Premiantul din camara
Familia Agabriloaie locuieste in cealalta camaruta a casei, de patru ani. Ca
si familia Constantin, se chinuie sa supravietuiasca, insa si acest lucru e
destul de greu cind ai la indemina doar alocatia copiilor si munca cu ziua
prin sat. Familia sa e mai numeroasa: doua fetite de un an si trei ani si trei
baieti de 6, 10 si 12 ani. Cel mai mare dintre baieti, Cosmin, este mindria
familiei. Cu toata saracia lor, Cosmin a reusit, in mai toti anii, sa fie cel mai
bun din clasa. Acum a terminat clasa a V-a si, cum era normal, si premiant.
„Baiatul e cam timid. Si la scoala doamna profesoara i-a spus sa aiba mai
mult curaj. Acasa e galagie, pentru ca avem copii mici, insa el se pune
deoparte, cu cartea in mina, si invata. Unii colegi sint invidiosi pentru ca
invata asa de bine”, spune tatal lui Cosmin. Baiatul, intimidat de prezenta
reporterilor, spune ca la scoala cel mai mult ii place matematica. „I-ar
prinde bine un calculator sau asa ceva, pentru ca e destul de destept.
Oricum, cel mai bun calculator e capul lui. Baiatul cel mai mic e pasionat
de fotbal. Aproape ca nu mai am geamuri la casa”, spune tatal.
Cele doua familii se ajuta reciproc sa supravietuiasca, traind in niste
camere ca pentru pitici. Fundatia „Pacea” le ofera ajutor constind in
alimente, insa, potrivit celor doua familii, acestea se duc destul de repede.
Practic, de citiva ani, cele doua familii vecine prin suferinta spera ca copiii
lor vor prinde un viitor mai bun, intr-o casa cu mai mult de doua camere.
(E.V.P.)

Comentarii