961 – fir direct cu viata

961 este numarul la care oamenii suna ca la Dumnezeu. Acolo, in spatele
receptorului, cineva le da speranta ca cel de linga el va trai. Cu aceasta
speranta, ca va fi bine, traiesc si cei care lucreaza la Salvare. Intr-o singura
zi, un asistent medical poate alunga moartea si poate aduce viata. Chiar
daca numai Dumnezeu hotaraste cine va muri si cum, salvarea vine din
miinile si mintea a doi oameni: soferul si asistentul de pe Ambulanta. O zi
din viata unui asistent medical este plina de bucurii, de cazuri uneori hilare
si, nu de putine ori, de tragedii.
„Mama” a 400 de copii
Se spune ca, pentru fiecare copil botezat, Dumnezeu iti sterge pacatele.
Dar ce se intimpla atunci cind ajuti la aducerea pe lume a 400 de copii nu
poate spune nimeni. Probabil ca, in urma, ramine bucuria ca cineva,
datorita tie, a devenit mamica. Chiar daca cele mai multe femei nasc la
spital, asistate de doctori, altele nasc in locul unde le vine sorocul. Si,
neavind pe nimeni in preajma, singura salvare vine de la Ambulanta. Una
din angajatele Statiei de Salvare Roman, in cei 21 de ani de activitate, a
adus pe lume 400 de copii. „Am mosit mai multi copii decit o moasa
adevarata. Numai in sediul Politiei sau in Biserica nu am ajutat pe nimeni
sa nasca. Am mosit in masina, pe drum, in sanie, in caruta… aproape peste
tot. Odata, femeia insarcinata era in caruta. Nu mai aveam timp sa ajungem
la spital, asa ca a nascut acolo, in fin. Altadata, nu am mai putut sa o
aducem pe mama in Salvare, pe targa, si a nascut intr-o Dacie”, povesteste
una dintre asistentele de la Statia de Salvare Roman. Viata a facut ca, in
toti acesti ani, munca sa o aduca in situatii extreme, in care stapinirea de
sine si profesionalismul au avut un cuvint greu de spus. „Pe una dintre
mame am mosit-o in fata Casei Afacerilor. Afara ploua cu galeata, iar
femeia tinea intre picioare copilul. Pe linga ea erau doi politisti, care nu
stiau ce sa faca. Le-am spus sa tina lanterna, ca sa pot sa-i tai copilului
cordonul. Politistii erau speriati, pentru ca tineau lanterna si se uitau in alta
parte”, povesteste, rizind, asistenta.
Luminarea sau flacara sperantei
Cind lucrezi la Salvare, trebuie sa fii pregatit pentru orice si gata sa faci
orice. Trebuie sa stii cum sa acorzi primul ajutor si cum sa scoti un om din
stare de soc. In fiecare trusa de prim-ajutor, fiecare om de la Salvare are o
luminare si un chibrit. Niciodata nu se stie ce se poate intimpla. „Daca
cineva moare, macar sa plece pe lumea cealalta crestineste”, spun
asistentii. In toata activitatea, fiecaruia i-a fost dat sa vada macar un
miracol. „Am avut o pacienta de 47 de ani, pe care am dus-o la Iasi. Pe
drum, a facut stop cardiac. O ruda ii facea respiratie gura la gura, iar eu
masaj. Am aprins luminarea si am spus crestinescul «Dumnezeu s-o
odihneasca in pace!». Dupa 10-15 minute, cind oprisem orice tentativa de
a o mai salva, femeia a… inviat. Pe drum, a mai «murit» de inca doua ori,
revenindu-si de fiecare data. Cind am ajuns in spital, la Iasi, doctorii nu au
crezut nimic. A facut si in Reanimare un stop cardiac si a reinviat, iar in
sala de operatie a murit”, spune asistenta.
Uneori, moartea ajunge inaintea ambulantei
Cei mai multi dintre asistentii de la Salvare sint femei, care, de multe ori,
sint nevoite sa faca munca unui barbat. „Odata, am fost chemati pentru un
accident feroviar. Cind am ajuns, corpul persoanei respective era
imprastiat. «Hai sa stringem bucatile, ca sa nu le intinda ciinii peste tot»,
am spus eu. Doi politisti, care erau la fata locului, tremurau si se bilbiiau.
M-am dus eu. Am luat o bucata de picior sub brat si o alta sub celalalt si le-
am dus la masina. Ce era sa fac?”, spune, cu tarie de caracter, asistenta.
Tocmai aceasta tarie de caracter ii face pe cei care lucreaza la Ambulanta
sa mearga mai departe, sa incerce sa salveze alte vieti. Numai ca, uneori,
miinile si cunostintele unui om nu pot invinge destinul, fiecare cadru
medical fiind constient ca numai Dumnezeu decide soarta fiecaruia. „Am
fost, odata, la un om care se spinzurase. Nu am mai avut ce face. Familia
era in stare de soc, iar barbatul nu mai putea fi salvat. Dupa ce am incercat
sa-i linistim, am luat mortul in brate si am taiat funia. M-am inchinat si am
mers mai departe”, spune asistenta.
Totusi, chiar daca zi de zi intilnesc astfel de cazuri si munca lor devine
rutina, unele intimplari ii marcheaza pe viata. „Imi aduc aminte cum, odata,
am adus un copil la spital. Isi turnase o oala cu ciorba in cap. Cel mai mult
m-a durut sa vad cu ochii mei cit de inconstineti sint unii parinti. Copilul
fusese ars in urma cu citeva zile. Ranile erau infectate, pline de puroi si,
dupa atitea zile, inca mai avea fidea pe corp si pe cap”, spune, pastrind
durerea acestei amintiri, asistenta.
Tulburelul da batai de cap asistentilor
Cele mai multe solicitari ale Salvarii sint pentru oameni cazuti in strada. Din
pacate, in 99% din cazuri, acestia nu sufera de nimic, decit de prea mult
alcool in singe. Pentru ca nu au de ales, masinile de Ambulanta pleaca la
drum, pentru a salva oamenii. La fata locului, lucrurile stau altfel. „Intr-o zi,
am carat o femeie boschetara de trei ori cu Salvarea. Prima data, am gasit-
o in Piata. Am luat-o si am dus-o la spital. Au spalat-o, au trezit-o si i-au dat
drumul. La prinz, ne-a sunat iar cineva ca o femeie, batrina si bolnava, e
cazuta in strada. Era aceeasi. Am luat-o iar si am dus-o in spital. La ora
sase, ne-au sunat din nou. Era vorba de aceeasi femeie. Daca ea vrea sa
bea pina cade, ce au oamenii cu dinsa? Ea vrea sa se imbete, noi o luam
si o trezim”, spune asistenta.
Alte multe solicitari sint pentru oameni care nu au nici o casa. Stau pe
drumuri, cersesc si, din ce cistiga, isi cumpara bautura. Murdari si plini de
paduchi, sint luati de Salvare si transportati la spital. „Avem clienti vechi.
Au paduchi si in sprincene si in barba. Cind te uiti pe geam, vezi cum
umbla paduchii. Nu ai ce le face! Trebuie sa ii luam, altfel spune lumea ca
nu venim. Intr-o iarna, am gasit un boschetar linga un perete, inghetat. Era
cu pantalonii in vine si-si facea nevoile. Din cauza ca era beat, a adormit si
a inghetat de frig. Cel mai greu ne-a fost sa gasim o pozitie pentru a-l pune
pe targa”, povesteste asistenta.
Totusi, asistentii au invatat ca nu toti batrinii cazuti in strada sint beti. Acest
lucru ii face ca, la fiecare comanda, sa raspunda cu aceeasi promptitudine.
„Intr-o vara, undeva, linga piata am gasit un batrin. Din cauza caldurii,
facuse o paralizie pe partea dreapta si nu putea sa vorbeasca. Timp de
patru ore, cit a stat acolo, nimeni nu a sunat la Salvare. Au intrat oameni in
bloc, dar nu s-au uitat la el. Pina la urma, cineva ne-a dat telefon si l-am
dus la spital. Cind e vorba un betiv, suna cite zece, iar cind omul sufera cu
adevarat, nu-i pasa nimanui”, spune asistenta.
La Salvare se duce lupta pentru a fi primul. Primul ca sa-l ajuti pe cel de
linga tine sau primul care sa aprinzi o luminare. Orice solicitare ramine,
pentru cei care lucreaza la Salvare, o amintire. Citeodata frumoasa, alteori
trista. Cei care pot trece peste tragicele intimplari ale vietii altora merg mai
departe. Ceilalti isi cauta de lucru in alta parte. (Claudia MATEI)