Apa potabila in mediul rural

marți, 02 iulie 2002, 23:00
2 MIN
 Apa potabila in mediul rural

Pina la sfirsitul acestui an, aproximativ 20 de comune din judetul Neamt vor avea alimentare cu apa, urmind ca, in anul 2003, alte patru comune sa beneficieze de retele de alimentare cu apa. De aceasta program de investitii se ocupa firma israeliana Solebone. Lucrarile de alimentare cu apa a comunelor se desfasoara in trei etape. Prima dintre acestea se va finaliza in lunile iulie-august si cuprinde localitatile: Dobreni, Girov, Tamaseni, Halaucesti. La inceputul acestei luni se vor demara alte lucrari, in comunele Cordun, Sabaoani. Mai apoi, programul de investitii va cuprinde comunele Bira, Horia si Dumbrava Rosie. In functie de stadiul in care se afla documentatia, vor incepe lucrarile de alimentare cu apa si pentru Pipirg, Pastraveni, Faurei si Costisa.
Investitia pentru zece dintre aceste comune se ridica la aproximativ 9,73 de milioane de euro. "Deoarece valoarea investitiilor este mai mare, in citeva dintre aceste comune lucrarile vor fi finalizate in anul urmator. Urmeaza ca alte comune sa faca programe finantate prin Agentia SAPARD", ne-a declarat Mihai Ailenei, vicepresedinte al Consiliului Judetean.
In functie de situatia din fiecare comuna, exista conditii ca si locuitorii din zonele apropiate sa poata beneficia de alimentarea cu apa. Pentru fiecare asezare s-a luat in calcul si realizarea unui sistem de canalizare, astfel incit sa se evite poluarea pinzei freatice. "Alimentarea cu apa trebuie insotita de canalizare. Studiile tehnice se fac pe baza unor documentatii foarte bine fundamentate. Daca nu exista toate conditiile, investitia nu se demareaza, cu atit mai mult cu cit finantarea este externa", a afirmat Mihai Alilenei. (Claudia MATEI)

Comentarii