Copiii nimanui

vineri, 09 ianuarie 2004, 00:00
2 MIN
 Copiii nimanui

De citeva saptamini bune, cadrele medicale de la Maternitatea Spitalului
Municipal Roman se confrunta cu o situatie destul de dificila. De doua luni
de zile, o mama si-a abandonat copilul in spital si toate incercarile de a gasi
mama au esuat. In aceste conditii, cel mai afectat este copilul, o fetita,
care, in cazul in care mama nu va fi gasita, risca sa stea sase luni prin
spital, pina va putea fi declarata. Povestea micutei este asemanatoare cu a
celor mai multi dintre copiii abandonati in spital. Pe sase noiembrie, Elena
Enache, de 38 de ani, din Roman, a nascut o fetita perfect sanatoasa,
aceasta fiind al patrulea copil al familiei. Dupa ce a declarat mai multe
adrese, mama a disparut, lasindu-si copilul in spital si nu s-a mai intors nici
pina in ziua de azi. „Initial, femeia declarase ca locuieste pe strada Fabricii,
insa ancheta efectuata de asistenta sociala a spitalului a scos la iveala
faptul ca ea fusese evacuata de acolo. Apoi, mama a declarat ca locuieste
pe o alta strada din Roman, insa apartamentul era scos la vinzare. Este o
situatie destul de dificila pentru ca, la internare, mama nu avea nici un act
de identitate asupra ei si trebuie gasita urgent, pentru a declara copilul la
Starea Civila. Daca nu va fi gasita, copilul va mai astepta citeva luni pentru
a fi declarat si pentru a i se face dosar de internare intr-un centru de
plasament”, au declarat cadrele medicale de la Maternitatea Roman.
Acestea sint, insa, sceptice, in ceea ce priveste sansele ca mama sa fie
gasita, la fel ca si in cazul fetitei abandonate pe 18 noiembrie 2003, pe o
strada din Roman. Paradoxal, la polul opus se afla o tinara mama care,
zilele acestea, a preferat sa lase birocratia de-o parte si sa fuga din spital,
cu tot cu copil. „Pe 29 decembrie, o tinara de 17 ani a nascut un baietel in
greutate de 3,500 kilograme. Nu avea nici un act de identitate, iar de la
Politie i s-a spus ca mai dureaza pina i se va face un buletin. Noi i-am
explicat mamei ca nu poate sa se externeze fara un act de identitate care ii
trebuie la declararea copilului la Starea Civila. Ea ne-a spus ca intelege
situatia si ca va ramine in spital, insa, in cursul zilei de miercuri, a disparut
cu tot cu copil”, au afirmat cadrele medicale. (E.V.P.)

Comentarii