Directorul Termloc, amenintat cu inchisoarea

miercuri, 31 mai 2006, 17:28
2 MIN
 Directorul Termloc, amenintat cu inchisoarea

Sistarea alimentarii cu apa a sediului Termloc – societate declarata falimentara in urma cu citeva zile -, l-a determinat pe directorul Sergiu Porumb sa reinceapa scandalul cu Acva Serv. Intr-o adresa trimisa de Termloc catre Acva Serv se cer clarificari cu privire la o factura de apa, aferenta lunii ianuarie, factura care nu este recunoscuta de Termloc si, in acelasi timp, se fac referiri si la afacerile celor din conducerea Acva Serv. „Centrala termica 2 este contorizata cu apometre sigilate de reprezentantii unitatii dumneavoastra. Consumul de apa pe care il impuneti la aceasta centrala, pentru luna ianuarie 2006, nu se regaseste pe acesti contori. Va rugam sa trimiteti un delegat competent pentru a efectua o citire la contorii existenti si, efectuind calculele ce se impun, sa determinati consumul real al acestei centrale. Nu inteleg de ce va jucati acum cu mici neintelegeri de citeva zeci de milioane, cind erati obisnuiti cu miliarde? Faptul ca jucati acest teatru – si, mai ales, in ultima perioada – nu face decit sa confirme faptul ca vreti sa astupati cit mai repede gaura pe care ati facut-o prin neputinta justificarii enormelor sume de bani in 2004, moment cind ati fortat ruperea din cadrul SC Goscom a unitatii Acva Serv, pe care o conduceti si doriti in continuare desfiintarea in totalitate a fostul Goscom (SC Termloc SA). Va inselati amarnic ca veti reusi in totalitate! Aceste datorii enorme, de zeci de miliarde, le veti plati cu siguranta la finalizarea actiunii pe rol. Nu stim cum veti justifica averile particulare de alte zeci de miliarde pe care le detineti, printre care SC Rossal si SC Start Prest, chiar daca le-ati inregistrat pe numele rudelor apropiate”, se precizeaza in adresa semnata de Sergiu Porumb, trimisa catre Acva Serv.
In replica la afirmatiile acestuia, directorul general al Acva Serv, Eduard Corduneanu, a precizat: „Nu raspund la acest gen de santaj pe care il incearca domnul Porumb! Ne-a amenintat ca se apuca de scris, imediat ce i-am sistat furnizarea apei la sediu. Noi am oprit apa pentru neplata unei facturi din luna ianuarie, sistare care s-a facut in urma unei somatii trimise cu zece zile inainte. Imi pare rau ca nu am inregistrat discutia cu domnul Porumb, in care ne-a amenintat. Insa, cu afirmatiile pe care le-a facut, risca sa faca inchisoare. Eu cred ca va veni si timpul in care domnia sa va trebui sa-si asume responsabilitatea la acuzatiile pe care le face, la toate hirtiile pe care le semneaza. Pe mine m-au verificat suficient de multi si nu au ajuns la concluzia ca m-as face vinovat de ceva”.

Comentarii