Animalele din gospodariile taranesti vor fi numarate pe banii Comunitatii Europene

sâmbătă, 19 februarie 2000, 00:00
1 MIN
 Animalele din gospodariile taranesti vor fi numarate pe banii Comunitatii Europene

Comunitatea Europeana a ales doua judete pilot, Suceava si Calarasi, pentru aplicarea unui program de identificare a animalelor domestice din gospodariile populatiei si din fermele agricole. In acest scop, la sfirsitul acestei saptamini s-au aflat la Suceava doi reprezentanti ai Agentiei Nationale a Sanitar-Veterinarilor si un delegat din partea Comunitatii Europene.
Directorul Directiei Sanitar Veterinare Suceava, dr. Orest Onofrei, ne-a declarat ca actiunea are o importanta deosebita prin faptul ca ea reprezinta un pas inainte in alinierea legislatiei romanesti in domeniu la cea europeana si nu in ultimul rind este o obligatie a institutiei pe care o conduce sa aiba o evidenta clara a efectivelor de animale de pe teritoriul judetului. Directorul DSV Suceava a precizat ca programul este o premiera in Romania. "Pina acum, numai in ferme aveam o evidenta stricta a animalelor, dar este foarte important sa stim cite sint in tot judetul, pentru vaccinari, vinzare-cumparare, sustrageri sau inlocuiri de animale etc.", a spus Orest Onofrei. Costurile acestei "inventarieri" vor fi suportate integral de Comunitatea Europeana, care a alocat suma de 1,4 milioane EURO. Banii vor fi utilizati pentru dotarea cu o baza logistica corespunzatoare si pentru remunerarea persoanelor care se vor ocupa de acest lucru. Actiunea va fi demarata in primavara acestui an. (Gabriela HOSTIUC)

Comentarii