Gavril Mirza i-a amenintat cu destituirea pe directorii care au in subordine inspectori corupti

sâmbătă, 12 ianuarie 2002, 00:00
2 MIN
 Gavril Mirza i-a amenintat cu destituirea pe directorii care au in subordine inspectori corupti

Dupa videoconferinta premierului cu prefectii, conducerile consiliilor judetene si reprezentantii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor, care a avut loc ieri si la care au fost discutate o serie de masuri din Programul national de prevenire a coruptiei precum si necesitatea instituirii ordinii in relatia dintre functionarii institutiilor publice si cetateni, presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mirza, a facut citeva remarci surprinzatoare. Subliniind ca nu doreste sa-i fie luate in nume de rau cele spuse, el a afirmat ca in judetul Suceava exista o realitate care trebuie denuntata, si anume, aceea ca personalul diverselor institutii cu atributii de control se comporta in mod abuziv in actiunile pe care le intreprind. Presedintele Consiliului Judetean Suceava, Gavril Mirza, presedintele Organizatiei Judetene PSD, este intrigat de comportamentul manifestat de inspectori, si de aceea, a cerut sefilor acestora sa-i aduca pe calea cea buna. El declara ca foarte multi inspectori dau dovada de exces de zel in timpul controalelor, deplasindu-se chiar de doua-trei ori pe saptamina la aceeasi firma, si solicitind in dese rinduri bani, atit pentru ei, cit si pentru sefii lor directi. Mai mult, Mirza a spus ca a asistat nu demult la un spectacol dat de inspectori controlori, in care actorii erau beti si sustineau ca nu le place culoarea whisky-ului servit. Presedintele Gavril Mirza a precizat ca respectivii inspectori sint platiti din banul public si sint datori sa aiba o atitudine corespunzatoare, iar in cazul in care nu-si vor revizui atitudinea si nu-si vor schimba mentalitatea se vor lua masuri de sanctionare, mergindu-se pina la destituire. (Tiberiu COSOVAN)

Comentarii