Pictorita pe oua de strut

La Moldovita, la fel ca in toate asezarile Bucovinei, Postul Pastelui reprezinta nu numai un prilej de primenire sufleteasca si trupeasca, in asteptarea Sfintei Sarbatori a Invierii Domnului, ci si timpul incondeierii oalor. Practic, nu exista casa de gospodari unde acest mestesug – care isi pierde radacinile in trecut, devenind de la an la mai laborios – sa nu-si fi cistigat adepti, de regula in rindul femeilor. Pentru multe familii de moldoviteni incondeierea oalor este singura sursa de venit.
Scrisul pe coaja de ou cere multa rabdare si migala, daca vrei sa apropii lucrul de perfectiune. Tehnica este traditionala, dar "broderiile" sint facute de multe ori dupa cerinta clientului, mesterul abatindu-se de la motivele traditionale – acele desene geometrice, in galben, rosu si negru, realizate cu o precizie uimitoare, care semnifica frunze, flori, asociate inevitabil cu simbolul crestinatatii, crucea. S-au nascut astfel picturile pe oua – de rata, de gisca si, mai nou, de strut, si chiar picturi de icoane pe lespezi de riu. Alaturi de ouale inchistrite, cele pictate au cautare mai ales in Occident, iar clientii strabat mii de kilometri pentru aceste lucruri care infloresc din miinile maiastre ale mesterilor, ce ramin, de cele mai multe ori, niste ilustri anonimi. Sint bine platite, mai ales cele care iau drumul altor meridiane de pe glob, iar moldovitenii nu contenesc sa se bucure de acest dar divin, care le-a adus, pe linga bucuria de a-si impodobi cosurile de Pasti cu cele mai reusite produse ale migalei lor, si pe cea a trasformarii acestui mestesug intr-o nesperata sursa de venit.
De la scrisul oalor la pictura de icoane
Verginica Irimiciuc are un loc aparte intre artistii populari din Moldovita, pentru ca este singura care picteaza icoane pe oua. A inceput si ea cu mestesugul traditional al scrierii pe coaja de ou, invatat din frageda copilarie de la o matusa. Nu s-a multumit cu atit si s-a gindit sa incerce sa si picteze, desi aici n-a mai avut cine s-o invete. "Cred ca am acest dar de la Dumnezeu. La noi in casa, din 8 frati citi sintem, doar trei incondeiaza oua dar eu sint singura care pictez pe oua". Cele mai reusite picturi sint pe ouale mai mari, de gisca si, mai nou, pe ouale de strut. Verginica se simte datoare, inainte de toate, sa explice tehnica mestesugului traditional al incondeierii, de la care a pornit si ea, in urma cu 20 de ani. Inainte, ouale nu se goleau de continut. Se fierbeau, iar dupa ce se raceau, incepea lucrul pe coaja lor. Pe oul bine spalat si uscat, se urzea modelul, cu ajutorul unui instrument, numit chisita sau chirstita, un fel de condei cu coada de lemn, la capatul careia era prinsa o bucatica de tabla de cupru, infasurata pe un ac de margele, sub forma de pilnie. La trasarea liniilor se folosea ceara de albine, permanent incalzita la aceeasi temperatura. Dupa ce se termina scrierea modelului "pe alb", oul era cufundat, succesiv, in mai multe bai de culoare, pina la obtinerea modelului dorit, ceara avind rolul de separator de culori. Modelele erau inspirate de pe motivele camasilor si stergarelor facute acasa de gospodine. Vopselele folosite erau cele "de lina", niste coloranti naturali folositi pentru vopsirea linii. Ordinea in care se colorau ouale era galben, rosu si, in final, negru. Se intimpla uneori ca, din cauza unei pete de grasime de pe invelisul oului, sa nu prinda culoarea. Atunci era sters cu otet si scufundat din nou in baia de culoare. Dupa terminarea modelului oul era tinut deasupra plitei, pentru a se topi ceara si a iesi la iveala modelul imaginat de artist. Sters foarte bine intr-o cirpa oul era dat apoi cu lac, capatind astfel stralucire. Pentru scrierea unui singur ou, "procesul tehnologic" dureaza aproximativ 5 ore, insa mesterii lucreaza de obicei, "in serie", pe etape. In prima zi, faza "pe alb", cea mai grea, cind se urzesc liniile principale, iar a doua zi pot fi facute faza a doua si a treia, adica baile de culoare si definitivarea modelului. De se intimpla ca o linie de contur sa fie gresita sau tremurata, ea este razuita foarte bine cu lama pina la indepartarea completa a urmei de ceara, altfel vopseaua nu mai prinde in locul respectiv, iar la sfirsit artizanul isi da seama ca a lucrat de pomana, pentru ca lucrul cel mai important este perfectiunea liniilor. Pot fi "lucrate" astfel 10 oua in doua zile.
"Ceea ce lucrez eu nu face nimeni din zona"
Verginica spune ca, la inceput, a lucrat de placere, fara a gindi la un cistig material. "Era o bucurie, o pasiune pentru mine, mai ales pictura. Pictam icoane pe lemn, iar cineva din strainatate, care mi-a vazut lucrarile si i-au placut foarte mult, m-a intrebat daca pot picta si pe oua. I-am spus ca pot lucra pe orice. Asta a fost acum vreo sase ani. Am pictat prima data pe oua de gisca, apoi mi-a adus cineva oua de strut". De obicei "materia prima" este adusa de client. Am aflat ca un ou de strut costa cam 30 de marci germane, iar dupa ce este pictat, valoarea lui poate atinge intre 250 – 400 DM, asta daca nu exista comisionari. Comerciantii intermediari ofera artistului intre 150 si 250 DM pentru un ou de strut pictat. Vopselele sint aduse tot din strainatate.
Verginica lucreaza in medie cam 10 ore pe zi. Lucreaza acasa, pentru ca nu are un atelier propriu-zis. Cind are multe comenzi, picteaza de dimineata pina noaptea tirziu. Migala aceasta o doboara citeodata, dar o ia de la capat, pentru ca are doua fete de crescut si "se merita". Nu are ajutoare. "Ceea ce lucrez eu, nu face nimeni din zona". Lucreaza tot timpul anului si numai pe baza de comenzi ferme, toate din strainatate. "In Romania, munca aceasta nu este platita bine, de aceea nici nu ma complic sa vind aici. Doar daca ma roaga cineva de aici, ii fac din placere, fara bani". Comenzile sint majoritatea pentru pictura de icoane. Pe lemn, pe pinza, pe coaja de ou, pe piatra. Lespezile si le cauta singura, pe malul riului. Trebuie sa fie netede si nu prea groase. Dimensiunile nu conteaza. Ceea ce iese din mina ei este uimitor. Proba de maiestrie o dau ouale, pentru ca forma lor specifica fac dificila respectarea proportiilor. Cu toate acestea, chipuri ovale de sfinti, zugravite dupa stilul bizantin, imbraca intr-o armonie perfecta carapacea calcaroasa a oului. Verginica Irimiciuc zimbeste cu modestie in fata operelor miniaturale de arta savirsite cu talentul, sudoarea si priceperea ei. Toate sint "comenzi", iar vopseaua de pe unicul ou de strut pictat pe care ni l-a putut arata era inca neuscata. L-a terminat seara, tirziu, pentru ca a doua zi venea clientul. Nadajduieste ca fetele ii vor calca pe urme, dupa ce vor fi terminat cu invatatura, dar pina atunci trebuie sa mai treaca multa apa pe Moldova… (Gabriela HOSTIUC)