Primaria Suceava a cheltuit deja o treime din buget

marți, 02 mai 2000, 23:00
1 MIN
 Primaria Suceava a cheltuit deja o treime din buget

Desi nu a fost inca aprobat bugetul local pentru acest an, Primaria municipiului Suceava a cheltuit deja peste o treime din sumele estimate. Astfel, dintr-un buget previzionat la circa 110 miliarde de lei, s-au consumat aproximativ 39 de miliarde de lei. Primarul Constantin Sofroni declara ca banii cheltuiti se incadreaza in limitele normalului, adaugind ca se afla in grafic. El a precizat ca din cele 39 de miliarde de lei, aproximativ jumatate s-au dus pentru asigurarea protectiei sociale (ajutor social, indemnizatii de nastere, alocatii pentru insotitorii persoanelor cu handicap de gradul I), iar restul au mers spre finantarea invatamintului (cheltuielile scolilor la energie termica, electrica, apa canal).
"Puteam sa repar strazi, ca sa am un atu in campanie, insa am preferat sa finantez lucrurile mai importante. Oricum, tin sa-i linistesc pe cei interesati ca vor mai ramine bani la buget si dupa incheierea acestui mandat", a mentionat seful executivului local.
Sofroni crede ca bugetul pe 2000 va fi adoptat in timpul mandatului sau, adica cel tirziu pina la sfirsitul lunii mai. (Tudor IONESCU)

Comentarii