"Lista candidatilor PNL pentru alegerile parlamentare ramine batuta in cuie"

luni, 02 octombrie 2000, 23:00
1 MIN
 "Lista candidatilor PNL pentru alegerile parlamentare ramine batuta in cuie"

Presedintele PNL Suceava, deputatul Vasile Mindroviceanu, recent renegat de organizatie prin votul de la sfirsitul saptaminii trecute, a declarat ca lista candidatilor pentru alegerile parlamentare stabilita de Delegatia Permanenta a PNL ramine batuta in cuie. Aceasta in ciuda deciziei Biroului Permanent Judetean care a votat vineri seara retragerea sprijinului politic si suspendarea lui Vasile Mindroviceanu din functia de presedinte al organizatiei pe durata campaniei electorale. "Noi avem un statut, statutul prevede clar modalitatea de desemnare a candidatilor pentru parlament, statutul s-a respectat, astfel incit lucrurile sint clare, lista ramine cea stabilita de Delegatia Permanenta", a declarat deputatul Vasile Mindroviceanu.
Reamintim ca Biroul Permanent Judetean al PNL Suceava a hotarit, in sedinta de vineri seara, ridicarea sprijinului politic si suspendarea din functia de presedinte al organizatiei judetene pe durata campaniei electorale a deputatului Vasile Mindroviceanu. Cele doua hotariri au fost stabilite prin vot secret, in prezenta a 12 membri BPJ, dintr-un total de 19, cu un scor de 10 la 2 pentru ridicarea sprijinului politic si cu unanimitate pentru suspendarea din functie pe durata campaniei. Totodata, alti trei membri BPJ, care nu au putut fi prezenti la sedinta, s-au exprimat telefonic in favoarea celor doua hotariri. De asemenea, tot prin votul BPJ s-a stabilit neacceptarea unor candidaturi din afara organizatiei sucevene pe listele parlamentare ale PNL Suceava. (N.ROSCA)

Comentarii