Simbata, la Suceava, membrii Comisiei Interparlamentare Bucuresti-Chisinau au semnat o Declaratie Comuna

duminică, 23 iulie 2000, 23:00
3 MIN
 Simbata, la Suceava, membrii Comisiei Interparlamentare Bucuresti-Chisinau au semnat o Declaratie Comuna

Timp de trei zile, intre 21-23 iulie a.c., Consiliul Judetean Suceava a gazduit reuniunea Comisiei Interparlamentare Bucuresti-Chisinau, reprezentata de un numar impresionant de personalitati politice din Parlamentele celor doua tari, intre care Dumitru Diacov – presedintele Parlamentului Republicii Moldova, Mircea Snegur – fost presedinte al RM, presedintele Conventiei Democratice din Moldova, Mircea Ionescu Quintus – presedintele Senatului Romaniei, Vasile Lupu – vicepresedintele Camerei Deputatilor, ambasadorii celor doua tari la Bucuresti si Chisinau, presedintii Comisiilor de Politica Externa din Parlamentele celor doua tari.
Comisia Interparlamentara Bucuresti-Chisinau s-a constituit la 22 noiembrie 1992, printr-un protocol, incheiat la Chisinau, intre Parlamentul Republicii Moldova si Parlamentul Romaniei, reinnoit prin Memorandum-ul semnat de presedintii celor doua Legislative la Bucuresti, 23 iunie 1998.
Rezultatele lucrarilor Comisiei Interparlamentare au fost consemnate, la sfirsitul celor doua zile de discutii, intr-un document Declaratie Comuna, semnat de presedintele Senatului Romaniei, Mircea Ionescu Quintus, si de presedintele Parlamentului Republicii Moldova, Dumitru Diacov. Documentul stipuleaza, in 14 puncte, directiile de actiune pentru perioada urmatoare si anume: amplificarea dialogului politic intre cele doua state, atit pe plan bilateral cit si international; sprijinirea, prin implicarea Camerelor de Comert, a schimburilor comerciale intre cele doua tari; impartasirea experientei acumulate de Romania in procesul de negociere a Acordului de asociere la UE si de armonizare a legislatiei nationale cu cea comunitara; intensificarea si amplificarea colaborarii intre reprezentantii celor doua Parlamente in organismele interparlamentare, prin promovarea de initiative comune sau demersuri pentru adoptarea unor rezolutii ale forurilor internationale parlamentare privind problemele de interes major pentru Bucuresti si Chisinau, cum ar fi: integrarea europeana si colaborarea regionala, aderarea Republicii Moldova la Procesul de cooperare sud-est europeana si includerea sa in Pactul de Stabilitate in Europa de Sud-Est, convenirea unei solutii politice pentru statutul Transnistriei si retragerea trupelor si armamentelor rusesti din regiunile de est ale Republicii Moldova, in conformitate cu decizia summit-ului de la Istanbul din noiembrie 1999. Totodata, Comisia Interparlamentara Bucuresti-Chisinau a convenit sa sprijine construirea unor relatii informale intre diferite segmente ale societatii civile din cele doua tari si sa organizeze manifestari comune – forumuri, mese rotunde, simpozioane, la Bucuresti si Chisinau, eventual cu invitarea si a unor parlamentari din alte tari. Intr-un paragraf distinct este abordat si cazul lui Ilie Ilascu si al camarazilor sai, asupra caruia membrii Comisiei au convenit sa sprijine prin toate mijloacele demersurile preconizate in Declaratia de la Bucuresti a Adunarii Parlamentare a OSCE din 10 iulie 2000 de a transfera unei instante judecatoresti dintr-o tara membra a organizatiei, cu jurisprudenta in materie, rejudecarea "dosearului Ilascu", pentru a se asigura un proces echitabil si sa actioneze pentru eliberarea "grupului Ilascu" in asteptarea inceperii procedurii penale in statul membru care va organiza procesul.
Participantii la intrunirea de la Suceava au convenit sa se institutionalizeze mecanismul reuniunilor periodice ale Comisiei Interparlamentare Bucuresti-Chisinau, precum si al schimburilor de experti, membri ai secretariatelor tehnice ce urmeaza a fi constituite pe linga Comisia Interparlamentara. De comun acord, s-a hotarit ca urmatoarea reuniune a Comisiei sa aiba loc in Republica Moldova, dupa constituirea noului legislativ de la Bucuresti, rezultat in urma alegerilor parlamentare din toamna acestui an. (Gabriela HOSTIUC)

Comentarii