Suceava, sub asediul credinciosilor

duminică, 25 iunie 2000, 23:00
6 MIN
 Suceava, sub asediul credinciosilor

Zi de simbata, caniculara, in cetatea Sucevei. Forfota neobisnuita pe strazi, pentru primele ore ale diminetii. Este sarbatoarea Sinzienelor, ziua in care se praznuiesc, dupa calendarul Bisericii Ortodoxe, doi mari sfinti: Nasterea Sfintului Ioan Botezatorul si Aducerea Moastelor Sfintului Ioan cel Nou de la Suceava. Ca in fiecare an, mii de pelerini vin din toate colturile tarii sa se roage si sa se inchine la racla Sfintului, sa primeasca mir si crenguta de sinziana sfintita. Simbata, portile grele ale Minastirii Sfintul Ioan s-au deschis larg pentru multimea de credinciosi. Este locul unde timpul se cufunda in vesnicie si unde cei cu credinta mare pot simti atingerea eterintatii. O mare de oameni curge lent inauntru pe sub cupola de piatra.
In vecinatate si in curtea sfintului lacas negustorasi de toate felurile te imbie sa le cumperi nimicurile fistichii, zornaitoare, de bilci. Din loc in loc, tarabe cu obiecte de cult, tigani cu seminte, vata de zahar pe bat, acadele, ursuleti de plus, slapi de plastic, palarii de pai, creioane de scos pete, papagali cu biletele norocoase. Tiganci cu puradei atirnati de fuste si de git, cersetori, ologi, hoti de buzunare, oameni care cer "ajutor pentru biserica", completeaza tabloul acesta pestrit, desprins parca din operele pictorilor medievali. Un batrin cu figura ascetica sta in poarta minastirii cu buchetele de sinziana in mina. Le vinde cu 1000 de lei buchetelul. Mosul are 80 de ani, poarta o barba lunga, incilcita si are pe cap o palarie ponosita din fetru, cu boruri largi. Spune cu vorba molcoma ca e dintr-un sat din Botosani si ca rareori a lipsit de la aceasta sarbatoare. In curte, credinciosii, care in picioare, care in genunchi, asculta slujba oficiata de Inalt Prea Sfintitul Pimen Suceveanul, Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor, si de PS Gherasim Putneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, impreuna cu un sobor de preoti.
Peste 1.200 de maramureseni au venit, si anul acesta, la Suceava
Nelipsiti de zeci de ani de la Sirbatoarea Sinzienelor de la Suceava, maramuresenii din toate localitatile de pe Iza, Valea Viseului si de pe Mara, participa la sfinta slujba. 20 de autobuze au adus la Suceava peste 1.200 de pelerini. Pentru unii dintre ei, pelerinajul la Moastele Sfintului Ioan este o datorie crestina, pastrata din tata-n fiu. Ileana Petrovan are 59 de ani, este din comuna Bogdan Voda – Maramures, si vine la Suceava de cind avea 7 ani. Ea este catolica, dar acest lucru nu-i impiedica ruga pe care o indreapta in fiecare an din curtea Bisericii Sf. Ioan din Suceava. Impreuna cu alti consateni la fel de credinciosi traditiei, ea a venit la Suceava inca din seara zilei de vineri si, chiar daca a dormit sub cerul liber, in curtea bisericii, credinta ca face ceea ce trebuie nu i-o poate clinti nimeni. Ileana este bolnava si in fiecare an ea se roaga moastelor Sfintului Ioan pentru vindecare. "N-avem fapte si credinta pentru cit cerem de la Dumnezeu si de la sfintii ce ne ocrotesc", ne-a spus ea cu resemnare dar si cu speranta. Ea ne-a mai marturisit ca anul acesta se roaga si pentru ca Dumnezeu sa se indure de romani si sa dea ploaie. O alta femeie, complet cernita, sta in genunchi, cu fruntea in tarina, adincita in rugaciune si in umilinta. In fata ei, o piine in care sta infipta o luminare aprinsa.
Coliva cu chipul Sfintului Ioan, cea mai frumoasa care s-a vazut vreodata
In bucataria minastirii clocotesc in oale uriase sarmalute si alte bunatati pentru crediciosii care au venit la hram. In fata unei colive uriase, inconjurat de zeci de farfuriuoare cu bombonele de diferite forme, marimi si culori, parintele Glicherie zoreste sa termine de "pictat" imaginea Sfintului Ioan, pe care l-a invesmintat frumos, in haine monahale. A invatat mestesugul la Salonic, in Grecia, unde face ucenicie de un an de zile si unde se va intoarce dupa marea sarbatoare de la Suceava. In Grecia exista acest obicei ca, atunci cind sint sarbatori deosebite, cum ar fi Adormirea Maicii Domnului, Nasterea Mintuitorului sau Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, sa se picteze pe coliva scena biblica, care evoca evenimentul. Si anul trecut, de Sinziene, parintele Glicherie a venit la minastire sa faca cea mai frumoasa coliva care s-a vazut vreodata. Cea de astazi este insa mai mare, iar parintele, care s-a intrecut pe sine insusi, spune ca la anul va orna o coliva si mai mare. "In dragostea pe care o am pentru credinciosii de aici, m-am straduit sa fac aceasta coliva, pentru a se bucura si a se impartasi si cu aceasta dulceata trupeasca. Aici, la Minastirea Sfintul Ioan, vin credinciosi din toata tara, din Bucovina, din Basarabia, din Ardeal, din Maramures, oameni cu evlavie, care isi marturisesc credinta prin atingerea sfintelor moaste. Lunga calatorie pe care o fac pentru a ajunge aici dovedeste credinta lor mare si dragostea pentru Dumnezeu, pentru ca Sfintul Ioan este facator de minuni si nu numai el, ci toti sfintii, care sint legatura permanenta a energiei de creatie, a Duhului sfint, prin care oamenii se unesc intr-aceeasi credinta, chiar daca sint diferente de neam".
"Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, Miluieste-ne pre noi"
Slujba s-a terminat, iar racla cu sfintele moaste, purtata pe umerii credinciosilor, este scoasa din biserica si pregatita de drumul pe care, ca in fiecare an, il parcurge pe strazile Sucevei. Procesiunea se opreste intii la Biserica Sf. Inviere, apoi la Mirauti, Sf. Dumitru, Sf. Nicolae si, in sfirsit, la Capela Catedralei de pe Marasesti. Oamenii se inghesuie sa fie mai aproape de sicriul impodobit, sa-l atinga macar cu virful degetelor. E dificil, pentru ca politistii fac cordon. Chiar si asa, femei indirjite isi imping copiii bolnavi, sparg cordonul si trec pe sub racla si pe sub icoana cu chipul sfintului. Soborul de preoti imparte binecuvintari in stinga si in dreapta, pentru oamenii adunati ciorchine pe marginea trotuarelor, care nu au incaput in curtea bisericii. Credinciosii, care indura cu stoicism fierbinteala soarelui, primesc cu bucurie stropii de aghiasma. Se ingina in cor "Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fara de moarte, Miluieste-ne pre noi", in timp ce toaca bate necontenit, subliniind solemnitatea momentului. Numai doua femei, una mai tinara iar alta mai in virsta, nu-si gasesc linistea. Cu fetele schimonosite si cu trupurile scuturate spasmodic de cine stie ce duhuri rele, isi arunca capetele pe spate si scot niste urlete infioratoare. "Au pe necuratul in ele", soptesc niste voci, iar oamenii isi fac repede semnul crucii. Sint insotite de alte doua persoane care fac eforturi sa le stapineasca. O femeie, care merge in spatele lor, le stropeste cu aghiasma, insa la atingerea apei sfintite, urletele se intetesc. Cineva spune ca le cunoaste, ca ar fi surori si ca nici o rugaciune nu le-a ajutat pina acum.
"Vin de mic copil la Sinziene"
Un barbat din multimea ce insoteste racla cu moastele sfintului ne spune ca tot astazi se implinesc 73 de ani de la fondarea Legiunii Arhanghelului Mihail, infiintata pe 24 iunie 1927, la Ripa Galbena, la Caminul Crestin din Iasi. Sedinta de constituire a durat doar un minut. "Simpatizez miscarea legionara deoarece este profund crestina si, in ideea asta, am venit la aceasta mare sarbatoare. Vin de mic copil la Sinziene, la inceput cu bunicul meu, care a fost simpatizant legionar si care ne spunea ca trebuie sa fim mereu in apropierea bisericii, sa pastram traditia neamului. Adica cele doua izvoare ale crestinismului: traditia si Sfintele Scripturi", mai spune Costica S., din Suceava, in virsta de 45 de ani.
Procesiunea ajunge din nou in curtea Minastirii Sfintul Ioan, iar moastele sfintului sint duse in locul obisnuit din incinta bisericii minastirii, pentru a dormi intru vesnicie. Cersetorii asteapta pomana calugarilor, iar pelerinii se trag la umbra racoroasa a copacilor sau sub zidurile ce imprejmuie minastirea pentru a prinzi, dupa care vor face drumul inapoi, catre casa. (Gabriela HOSTIUC, Daniela BEALE)

Comentarii