Un „client” mai vechi a revenit la Urgente in sevraj

joi, 23 iunie 2011, 22:43
1 MIN
 Un „client” mai vechi a revenit la Urgente in sevraj

Astfel, in ziua in care un tinar de 22 de ani a decedat in Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva a Spitalului "Sf. Spiridon", analizele sale aratind ca avea canabis in organism, un alt tinar in virsta de 20 de ani s-a prezentat la spital cu simptome de intoxicatie cu etnobotanice.

Pacientul a ajuns la medicii de urgenta din cadrul Sectiei Exterioare Copou a spitalului care i-au acordat ingrijirile medicale necesare. "Pacientul este cunoscut ca si consumator de produse etnobotanice cu multiple prezentari in urgenta. Numai in ultimele trei luni a ajuns la spital de patru ori din cauza problemelor cauzate de etnobotanice. Tinarul prezenta fenomene determinate de intoxicatia cu etnobotanice si manifestari specifice sevrajului", a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic-sef la UPU-SMURD.

Miercuri, un tinar de 22 de ani, tatal unui copil de trei ani, si-a pierdut viata dupa ce a ajuns la spital cu febra foarte mare si a intrat repede in insuficienta respiratorie, cardiaca si renala. Desi tinarul a fost resuscitat de catre medicii SMURD, organismul sau n-a mai rezistat si a decedat. "Cu un suport psihologic si psihiatric potrivit, cred ca astfel de cazuri pot avea o rezolvare pozitiva, astfel incit sa nu se mai ajunga la probleme medicale atit de grave sau chiar la deces", a mai spus conf. dr. Cimpoesu.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii