Minune mare: la Vaslui scade somajul

luni, 15 octombrie 2001, 23:00
2 MIN
 Minune mare: la Vaslui scade somajul

Din datele oferite de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) reiese ca numarul somerilor indemnizati, in luna septembrie, este in scadere fata de luna august. AJOFM, prin Programul de Actiuni pentru cresterea gradului de ocupare, a reusit, pina la 30.09.2001, plasarea a 5084 de persoane, chiar daca era prevazuta plasarea a 4175 de persoane anual. Somajul din judetul Vaslui se mentine in continuare la cote ridicate, din acest punct de vedere situindu-ne pe un "onorant" loc cinci pe tara. Recentele disponibilizari de la Hitrom si Badhoterm, vor creste cu siguranta numarul somerilor. Rata somajului (11%), desi in scadere fata de lunile precedente, se mentine la o cota mai ridicata decit media pe tara. Numarul somerilor indemnizati, inregistrati la sfirsitul lunii septembrie, era de 18.868, in scadere cu un procent fata de luna august, si de aproximativ sapte procente fata de aceeasi perioada a anului trecut. Aceasta in conditiile in care numarul somerilor care au fost incadrati a fost de 399, iar cel al persoanelor disponibilizate de 697. Se remarca totusi o crestere mai accentuata a celor care si-au gasit un loc de munca, fata de cei care si-au pierdut serviciul.
Muncitorii reprezinta "grosul" somerilor
Totalul persoanelor care se afla in evidenta AJOFM pentru locuri de munca este de 21.830. Dintre acestia, un numar de 15.722 de persoane reprezinta muncitori, 5.835 persoane cu studii medii si 273 – persoane cu studii superioare. Numarul mare de someri care provin din rindul muncitorilor este cauzat in special de reducerea masiva a activitatii industriale, odata cu restructurarea acestui sector al economiei. Singura sansa pentru acestia este ajutorul de somaj (acordat pentru 270 de zile), ajutorul de integrare profesionala, alocatia de sprijin, platile compensatorii sau gasirea rapida a unui alt loc de munca. Cum investitiile de la noi din judet, care au ca efect crearea de noi locuri de munca ramin, in majoritatea lor, la stadiu de intentie, posibilitatile viitoare de angajare sunt extrem de limitate. Ponderea mare a somerilor care sunt in plata (18.868), ne arata ca majoritatea isi gasesc un nou serviciu in intervalul de 270 de zile. (Iulian BLAJAN)

Comentarii