Editia a treia a Premiilor Gopo va avea loc pe 2 martie

duminică, 11 ianuarie 2009, 18:37
2 MIN
 Editia a treia a Premiilor Gopo va avea loc pe 2 martie

"Productiile analizate de membrii juriului sint impartite in trei categorii: lungmetraj, scurtmetraj si film documentar. Termenul de inscriere a peliculelor expira pe data de 14 ianuarie", spune Rasuceanu.

Gala Premiilor Gopo, organizata de Asociatia pentru Promovarea Filmului Romanesc (APFR), premiaza peliculele romanesti produse in Romania sau realizate in regim de coproductie, dar cu participare majoritar romaneasca, care au avut premiera pe ecranele din Romania in perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2008 si au fost difuzate cel putin o saptamina in cinematografe. Scurtmetrajele trebuie sa aiba o durata sub 60 de minute, iar documentarele trebuie sa fi fost prezentate pe marile ecrane, reportajele de televiziune nefiind considerate eligibile.

Nominalizarile vor fi anuntate pe 2 februarie, dupa vizionarea si analizarea peliculelor eligibile de catre juriul format din profesionisti in domeniu desemnati de APFR.

La editia din 2008 a Premiilor Gopo, cel mai bun film de lung metraj a fost desemnat "4 luni, 3 saptamini si 2 zile", in vreme ce realizatorul acestuia, Cristian Mungiu, a fost desemnat cel mai bun regizor. Cea mai buna actrita intr-un rol principal a fost desemnata Anamaria Marinca, pentru rolul Otilia din "4 luni, 3 saptamini si 2 zile".

Cristian Nemescu si Tudor Voican au fost desemnati cistigatori la categoria Cel mai bun scenariu, pentru "California Dreamin’ (nesfirsit)", iar pentru prestatia din acelasi film, Razvan Vasilescu a fost declarat cel mai bun actor intr-un rol principal.

Premiile se acorda in memoria regizorului si scenaristului Ion Popescu Gopo, primul roman care a cistigat prestigiosul Palm D’Or al Festivalului de Film de la Cannes, in 1957, pentru scurtmetrajul de animatie "Scurta istorie". (NewsIn)

Comentarii