Antonescu: Parlamentul va fi institutie de mana a doua, formata din adjunctii primarilor

joi, 22 decembrie 2011, 11:19
2 MIN
 Antonescu: Parlamentul va fi institutie de mana a doua, formata din adjunctii primarilor

"In comasarea alegerilor pacatul cel mai grav e ca nu mai putem avea o dezbatere democratica, o campanie corecta si o competitie necesara si distincta intre temele de administratie locala si politicile parlamentare si guvernamentale. Stiti cu totii, pentru ca asta intentionati, ca dezbaterea se va contamina in sensul diminuarii, a ascunderii, a ocultarii temelor specifice Parlamentului", a spus Antonescu.

El i-a acuzat pe parlamentarii din arcul guvernamental ca sustin aberatia comasarii gandindu-se cum sa se ascunda pe sub pulpana primarilor.

"Ganditi-va in perspectiva ce forta, ce legitimitate, ce greutate va avea un Parlament alcatuit in mare masura dintr-un fel de trimisi sau de adjuncti ai primarilor. Prin comasarea alegerilor, Parlamentul este transformat intr-o institutie de mana a doua", a spus Antonescu.

Liderul PNL l-a atacat, direct, pe deputatul PDL Gheorghe Tinel, al carui nume l-a transformat in substantiv comun.

"Actualei puteri ii surade un Parlament alcatuit din 300-400 de tinei, care sa vina si sa debiteze orice, sa citeasca, cu greu, de pe o foaie, pana si urarile de la multi ani pentru premier, echipa sa si familia sa si pentru care un biet dezacord gramatical in limba romana nu conteaza", a spus Antonescu.

Sedinta plenului reunit al Parlamentului pentru dezbaterea motiunii de cenzura "Dupa 22 de ani, democratia este in pericol" a inceput. Sedinta este condusa de catre presedintele Camerei, Roberta Anastase.

La sedinta asista premierul Emil Boc si membri ai Cabinetului, iar 262 de parlamentari si-au inregistrat prezenta.

In sala de plen, parlamentari ai opozitiei poarta banderole tricolore. De asemenea, acestia au stegulete tricolore cu gaura in mijloc si afise pe care scrie "Libertate".

Motiunea de cenzura intitulata "Dupa 22 de ani, democratia este in pericol" a fost depusa de USL ca urmare a angajarii raspunderii Guvernului pe legea comasarii alegerilor, pentru aprobare fiind necesare 234 de voturi, grupurile PSD si PNL totalizand insa doar 215 parlamentari. (Mediafax)

Comentarii