Bursa din Statele Unite, in scadere usoara dupa doua zile pozitive

joi, 01 decembrie 2011, 17:13
1 MIN
 Bursa din Statele Unite, in scadere usoara dupa doua zile pozitive

Bursa din Statele Unite a deschis in scadere sedinta de joi, dupa cresterile puternice de miercuri si inaintea publicarii de date guvernamentale pentru piata muncii vineri, transmite Reuters.

Indicele industrial Dow Jones a scazut cu 0,18%, Standard & Poor’s 500 cu 0,28%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 0,24%.

Bursa din SUA a crescut puternic miercuri, dupa ce sase banci centrale, intre care Banca Centrala Europeana si Rezerva Federala a SUA, au anuntat o actiune coordonata de a asigura lichiditati in dolari.

Dow Jones a urcat cu 4,24%, S&P 500 cu 4,33%, iar Nasdaq cu 4,17%. Cresterea Dow Jones a fost cea mai mare incepand cu martie 2009, in timp ce pentru S&P 500 avansul a fost cel mai bun din august.(Mediafax)

Comentarii